FOTO Povestea celui mai vechi judeţ atestat documentar al României. Actul de „naştere“, completat de primul poet român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actul de naştere al judeţului Vâlceaşi legătura cu Mănăstirea Coziia Foto colaj
Actul de naştere al judeţului Vâlceaşi legătura cu Mănăstirea Coziia Foto colaj

Vâlcea este cel mai vechi judeţ din ţară, dintre toate judeţele României de la această dată, în prima lună a anului 2020 împlinimd 628 de ani de atestare documentară.

GALERIE FOTO

Înaintea judeţului Vâlcea, un alt judeţ a fost atestat documentar, doar că acela nu mai există în zilele noastre. Este vorba despre judeţul Jaleş, atestat la 1385, desfiinţat după 1444, ale cărui aşezări au fost înglobate în componenţa judeţelor Gorj şi Mehedinţi. 

Prin urmare, Vâlcea rămâne cel mai vechi judeţ atestat, din câte există la această oră, care, în plus, îşi păstrează şi denumirea originară. Acest lucru reiese dintr-un hrisov de la 1392 în care găsim prima menţionare documentară a judeţului Vâlcea. 

„Într-adevăr, Jaleşul a fost primul judeţ atestat documentar, dar el nu mai există, deci Vâlcea rămâne cel mai vechi judeţ atestat”, ne-a precizat şi prof. dr. Florin Epure, directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea şi autorul lucrării „Mircea cel Bătrân – mare voievod şi domn”. O lucrare - document în care face referire la actul de naştere al judeţului Vâlcea.

Hrisovul prin care călugării aveau voie să „albinărească” în judeţul Vâlcea

Documentul legat de Mănăstirea Cozia poartă pecetea şi iscălitura domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân. „Eu, (...) marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, după putere am binevoit (…) să ridic din temelie o mănăstire (...), am dăruit puţin obroc din casa mea pentru hrana călugărilor (...). În judeţul Vâlcea, pe fiecare an, să-şi adune înşişi călugării albinăritul”, menţionează, printre altele, hrisovul de la 8 ianuarie 1392.

Este un document prin care este înzestrată cu o serie moşii, după obiceiul vremii şi sunt întărite vechile danii către Mănăstirea Cozia: „Este vorba despre mai multe sate, precum: Bucureşti, Bogdăneşti, Lunciani, Orlea, Cereaşov, Poroiniţa. După cum observaţi, unele nici nu făceau parte din actualul teritoriu al judeţului Vâlcea. Cereaşov era lângă Slatina, Poroiniţa la Dunăre. Mănăstirea a mai primit o moară în Râmnic, iar o alta în Cătălui, lângă Giurgiu, precum şi 300 de sălaşe de ţigani. Din acelaşi hrisov mai aflăm că, printre satele care au intrat în daniile către sfântul locaş, s-au numărat şi două locuri din actualul municipiu Râmnicu Vâlcea: «Uliţa la Râmnic» care, din cercetări, reiese că reprezintă un vechi sat care se suprapune cu uliţa actualei Biserici «Sf. Gheorghe», precum şi «locul Hinăteşti» (actualul cartier Morilor – n.r.)”, ne-a precizat prof. dr. Florin Epure.

Prin acelaşi act, lăcaşul sfânt primeşte în dar chiar şi o curte feudală, aparţinând unui mare boier al vremii respective, despre care istorici, precum Aurelian Sacerdoţeanu, au aflat că nu a avut moştenitori direcţi.  

Primul poet român - cel care a scris actul primei atestări documentare a judeţului

Marele logofăt Filos este cel care a scris „actul primei atestări documentare a judeţului”. În acelaşi an, acesta a renunţat la dregătorie şi averea personală şi a devenit călugăr la Mănăstirea Cozia, sub numele de Filotei. „Mare învăţat şi cunoscător al limbilor greacă şi slavonă” el va întemeia aici prima şcoală de caligrafi şi copişti şi va ajunge dascăl al călugărilor de pe Valea Oltului. Logofătul Filos este considerat primul poet român.

În urma lui, mai spune prof. dr. Florin Epure, a rămas o singură operă care-i poartă numele: «Pripealele la toate praznicile împărăteşti» – o carte de imnuri în cinstea marilor sfinţi, care se cântă şi astăzi la slujba privegherii în mănăstiri. «Pripealele» călugărului Filotei s-au răspândit în toate bisericile ortodoxe din Peninsula Balcanică, între secolele XV – XVIII.

Oraşul Râmnicu Vâlcea, atestat documentar cu patru ani înaintea judeţului

Interesant de remarcat este şi faptul că oraşul Râmnicu Vâlcea avea să fie menţionat în documentele vremii cu patru ani înainte de judeţul Vâlcea. Prin urmare, capitala de judeţ este atestată documentar înaintea Vâlcii. Pe atunci purta doar denumirea de Râmnic, şi timp de două secole, mai spune Florin Epure, a fost cunoscut şi sub această denumire, dar şi sub cea de Râbnic ori de Rîbnik. Nu se ştie cu precizie când anume în componenţa numelui a apărut şi cea a judeţului – adică de când este cunoscut târguşorul de pe malul Oltului sub titulatura de Râmnicu Vâlcea. 

„Depinde cum a fost scris în documentul respectiv. Pe de altă parte era normal, pentru că localităţile se citau mai devreme, în vechime, decât judeţele. Râmnicul a fost atestat la 20 mai 1388. De asemenea, ar fi bine de menţionat şi faptul că Râmnicul este al treilea oraş, în ordine cronologică, după Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş, atestat documentar”, ne-a mai spus directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea. 

Pentru a nu se face confuzia cu Râmnicu Sărat, când se făcea referire la Râmnicul Vâlcii se preciza că este cel de „la Olt” – „na Olte”. 

Prof. dr. Florin Epure susţine că, din cercetările sale, cel mai probabil, judeţele au apărut în perioada de dinaintea formării statului, deşi nu aveau nici forma şi nici caracterul de astăzi. Judeţele erau, de altfel, structuri specifice Ţării Româneşti, aşa cum în Moldova existau ţinuturile (primul atestat documentar fiind Neamţul în 1402), iar în Transilvania întâlnim districtele, scaunele şi comitatele. Judeţele erau grupări teritoriale, care treptat au devenit unităţi administrative. 

Situl Grăunceanu din Vâlcea comparat de americani cu situl georgian Dmanisi

Deşi judeţul Vâlcea este atestat documentar abia în 1392, dovezile arheologice arată că ţinutul a fost ocupat din cele mai vechi timpuri. Şi chiar dacă povestea „pescarului de pe Lacul Getic” încă nu a fost confirmată şi de către cercetătorii din afara graniţelor ţării, aceştia din urmă confirmă faptul că: „În special valea râului Olteţ din România a dat o serie de situri cu fosile care pot arunca o nouă lumină asupra mamiferelor, inclusiv asupra hominienilor (grup de primate: omul fosil sau actual şi strămoşii apropiaţi - gorila şi cimpanzeul - n.r), dar şi a modelelor de răspândire în Europa, în perioada Pleistocenului timpuriu. De exemplu, în această regiune se află situl Grăunceanu care a dat cea mai bogată colecţie de fosile de mamifere din România, din Pleistocen (Era glaciară – n.r.) şi care este similară cu compoziţia faunistică a sitului din Dmanisi”, cel mai mare sit fosilifier din Europa” cu scopul declarat de a înţelege, printre altele, migraţiile timpurii de pe bătrânul continent. 

La Dmanisi, în Georgia, după 1990 s-au descoperit cinci cranii cu o vechime de 1,8 milioane de ani ce au fost atribuite unor strămoşi ai umanităţii.  

„Pescarul de la Lacul Getic” şi „una dintre cele mai vechi zone cu vieţuire umană din lume”

Şi arheologul Constantin S. Nicolăescu – Plopşor a fost convins, în urmă cu şase decenii, că printre fosilele descoperite de el, în sudul judeţului Vâlcea, datate în urmă cu aproximativ 2 milioane de ani, unele aparţin tot unor strămoşi ai omului, fapt ce l-a făcut să considere Vâlcea drept „una dintre cele mai vechi zone cu vieţuire umană din lume”.

El este cel care a explorat pentru prima dată extraordinarul sit din comuna Tetoiu, de pe Valea Olteţului. „Uneltele” descoperite, alături de nenumărate rămăşiţe de animale, l-au determinat să creadă că au fost folosite pentru sacrificare de către o ceată de vânători primitivi. 

Despre fosilele descoperite în Valea lui Grăunceanu s-a crezut multă vreme că aparţin primului hominid din Europa, motiv pentru care a fost botezat: „Omul sudic de Oltenia” sau „Pescarul de pe Lacul Getic”. Dar descoperirea nu a fost autentificată de studiile ştiinţifice ulterioare. Interesant de adăugat ar mai fi faptul că americanii care studiază situl din Vâlcea au descoperit uluiţi că documente ale săpăturilor din anii ´60 pur şi simplu au dispărut.

Dovezi arheologice privind locuirea pe aceste tărâmuri din cele mai vechi timpuri

Există însă şi alte mărturii ale vieţuirii umane pe aceste ţinuturi. Dincolo de fosilele de animale de la Tetoiu sau chiar şi dintr-o zonă limitrofă a municipiului Râmnicu Vâlcea, datate cu 1,7 milioane de ani în urmă, în aceeaşi locaţie a mai fost descoperit un răzuitor din silex maroniu despre care se ştie că provine din Epoca paleolitică, când  şi-a făcut apariţia Homo sapiens. Şi nu este singura „unealtă” descoperită. O alta datează din perioada Mezoliticului. Din Neolitic avem urme ale culturii Starčevo-Criş, descoperite la doar 5 km depărtare de Râmnicu-Vâlcea. 

Urme ale culturilor Boian şi Sălcuţa s-au găsit atât la sud cât şi la nord de municipiul Râmnicu Vâlcea, precum şi artefacte aparţinând Culturilor Coţofeni, Glina, Verbicioara şi Basarabi.

Dovezi arheologice din mai multe zone ale judeţului sunt mărturii ale locuirii arealului judeţului în perioada neolitică, epoca bronzului, dar şi a fierului: vase ceramice, idoli antropomorfi şi zoomorfi, topoare de piatră, lame de silex, obiecte din cupru, aur, bronz, argint, cuţite, podoabe, arme etc.

Ulterior, fortăreţele dacice din judeţul Vâlcea au constituit parte din sistemul defensiv al reşedinţei regilor daci, Sarmisegetusa Regia,  iar menţiuni despre Cetatea dacică Buridava vom regăsi şi în scrierile istoricului Ptolemeu. Fortificaţiile de pe Olt ale romanilor – Limens Alutanus - de la Câineni - Vetus, la graniţa cu judeţul Sibiu, de la Călimăneşti – Arutela, de la Stolniceni – Buridava Romană şi până la Drăgăşani - Rusidava, sunt alte dovezi ale vieţii pe tărâmurile vâlcene. Puternice comunităţi daco-romane au existat şi după retragerea romană din 271. De altfel, din şantierul sistematic de la Buridava Dacică ies an de an la lumină noi şi noi tezaure.  

De unde vine denumirea judeţului Vâlcea

Potrivit istoricului Aurelian Sacerdoţeanu în ceea ce priveşte etimologia cuvântului Vâlcea există mai multe păreri. 

„Unii au presupus la origine antroponimicul Vîlcul - slav Vulku - „lup”, al cărui gentiv ar fi Vîlcea. (...) Nicolae Iorga s-a gândit la posibilitatea existenţei unui dublet Vâlcea - Farcaş, antroponime care au acelaşi sens. (...) Cu toată greutatea de a explica schimbarea accentului, cred că mai degrabă trebuie să ne gândim la entopicul „vălcea” - diminutivul lui „vale”. Este posibil ca una dintre nenumăratele văi ale judeţului Vâlcea să fi stat la baza unei străvechi formaţiuni politice”, este de părere Sacerdoţeanu în lucrarea „Originea şi condiţiile social - economice ale dezvoltării vechiului oraş Râmnicu Vâlcea”.

Ca o paranteză, întâmplător sau nu, în secolul al XIII-lea, Vâlcea se afla în cnezatul lui Farcaş. 

Domnitori care şi-au legat destinul de meleagurile vâlcene

De numele judeţului este legat nu doar destinul lui Mircea cel Bătrân, ci şi al altor domnitori precum: Mihai Viteazul despre care, potrivit unor documente precum cele din arhiva Academiei Române, se crede că s-ar fi născut la Drăgoeşti – Vâlcea şi s-ar fi căsătorit cu Doamna Stanca într-o veche biserică ortodoxă din Proieni – Vâlcea; Constantin Brâncoveanu care a înfiinţat împreună cu Antim Ivireanul  prima tipografie în limbă română, Brâncoveanu este şi ctitorul Mănăstirii Hurezu – singurul monument UNESCO din Oltenia; Radu cel Mare ori Matei Basarab, Neagoe Basarab, Tudor Vladimirescu etc..

La începutul de secolului al XX-lea, Alexandru Vlahuţă, trecând prin judeţ, îl descria astfel: „Vâlcea e o livadă încântătoare, cu văi străbătute de ape limpezi, cu pajişti înflorite pe sub poalele codrilor, cu sate vesele, pe marginea râurilor, cu drumuri albe şi netede...

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite