UPDATE Bărbat întors din Italia şi care ar fi trebuit să stea izolat la domiciliu a cauzat un accident rutier după ce a condus beat

UPDATE Bărbat întors din Italia şi care ar fi trebuit să stea izolat la domiciliu a cauzat un accident rutier după ce a condus beat

Accident la intrare în Râmnicu Vâlcea - Râureni - provocat de un bărbat venit din Italia care a fugit din izolare Foto gazatavalceana ro

Un bărbat din judeţul Vâlcea, întors din Italia în urmă cu mai puţin de o săptămână şi care ar fi trebuit să respecte măsura de autoizolare la domiciliu, a fost prins băut la volanul unui autoturism, pe o stradă din Râmnicu Vâlcea, după ce a provocat un accident rutier, joi dimineaţă, 12 martie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Update, ora 10.44 Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea a precizat că poliţiştii care s-au dus la locul accidentului erau echipaţi cu măşti şi mănuşi şi nu au intrat în contact direct cu victima. 

În schimb, au solicitat ajutorul autorităţilor medicale care au trimis o ambulanţă pentru cazuri speciale care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Judeţean din Vâlcea, pentru a i se recolta probe de sânge care să stabilească exact nivelul alcoolemiei şi apoi pentru a-l duce acasă, la izolare.

Accidentul s-a soldat cu pagube materiale, după ce maşina în care se afla bărbatul venit din Italia a intrat într-o altă maşină. Potrivit poliţiştilor vâlceni, beat fiind vâlceanul a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contransens.

- ŞTIREA INIŢIALĂ -

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii IPJ Vâlcea, bărbatul în vârstă de 32 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea a revenit din Italia în data de 9 martie şi ar fi trebuit să se afle în autoizolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile conform deciziilor autorităţilor din domeniul sănătăţii publice.

Joi dimineaţă, bărbatul a fost prins de către poliţiştii rutieri după ce a provocat un accident rutier pe strada Râureni din Râmnicu Vâlcea. La verificarea cu alcooltestul, oameni legii au constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,71 mg/litru alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor amănunţite au constatat şi că ar fi trebuit să se afle la domiciliu.

Accidentul nu s-a soldat cu victime.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, precizează IPJ Vâlcea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările