Şapte gospodării din Drăgăşani, inundate după ploaia de sâmbătă seara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furtuna de sâmbătă seara a cauzat inundarea a şapte gospodării din municipiul Drăgăşani, precum şi a unei porţiuni din strada Progresului. Pompierii au stat întreaga noapte ca să scoată apa din case, cu ajutorul motopompelor.

Şapte gospodării din municipiul Drăgăşani au fost inundate azi-noapte, în urma unei furtuni. 

Alarma a sunat cu puţin timp înainte de miezul nopţii, în jurul orei 23.28, iar de atunci până astăzi de dimineaţă s-a acţionat în continuu. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale pompierilor Detaşamentului  Drăgăşani cu patru motopompe care să ajute la scoaterea apei din casele oamenilor. 

Inundaţia s-a produs pe strada Progresului, fiind acoperită de ape şi o porţiune din şosea.

Apa a pătruns în locuinţe ajungând până la înălţimea de 30 de metri. Iar panica, până la venirea pompierilor a fost destul de mare.  

O parte din terenurile municipiului Drăgăşani se află sub nivelul Oltului, care trece pe lângă oraş. Deseori, în urma precipitaţiilor abundente se produc infiltraţii şi casele şi terenurile sunt inundate. De această dată, nu infiltraţiile au fost de vină. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite