Protest spontan la Uzina Mecanică din Plopeni. Muncitorii cer majorări de salarii şi acordarea unor bonusuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte dintre muncitorii Uzinei Mecanice din Plopeni au refuzat să intre la lucru FOTO Telegrama.ro
O parte dintre muncitorii Uzinei Mecanice din Plopeni au refuzat să intre la lucru FOTO Telegrama.ro

Angajaţi ai Uzinei Mecanice Plopeni din judeţul Prahova au declanşat, miercuri 4 mai 2022, o grevă spontană, nemulţumiţi de salariile mici, sub 2000 de lei. Muncitorii au cerut majorări salariale şi acordarea unor bonusuri.

Protestul spontan a fost organizat chiar în timpul unei vizite a miniştrilor Economiei şi Apărării în judeţul Prahova.

Protestatarii s-au prezentat, miercuri dimineaţă, la locul de muncă, dar au refuzat să intre la lucru şi au rămas în faţa sediului administrativ al fabricii. Muncitorii sunt nemulţumiţi de faptul că salariile lor sunt foarte mici, sub 2000 de lei, iar bonusurile promise de conducere nu au fost cordate de mai bine de un an.

Greva angajaţilor Uzinei Mecanice Plopeni a fost organizată la mai puţin de o săptămână după ce ministrul Economiei Florin Spătaru a vizitat uzina. În timpul vizitei deatunci, ministrul Economiei a anunţat o colaborare între Institutul de cercetare al MApN şi două unităţi din industrie de apărare, pentru testarea loviturii perforante termobarice pentru AG-9, în vederea omologării prototipului industrial. 

"Mă voi implica direct în rezolvarea revendicărilor angajaţilor de la Uzina Mecanica Plopeni. Salariile muncitorilor vor creşte de la 1 iunie cu până la 250 lei, în funcţie de categoria de salarizare, până în septembrie vor fi achitate eşalonat bonurile sociale restante, performanţa va fi recompensată - acestea sunt doar câteva dintre măsurile pe care le-am comunicat angajaţilor de la Plopeni”, a anunţat ministrului Economiei, pe pagina sa de Facebook.

Aflat în Prahova, Florin Spătaru a precizat că a decis să meargă şi la Plopeni pentru a purta o discuţie cu protestatarii. Ministrul a anunţat că va trimite la Uzina Mecanică din Plopeni o echipă a corpului de control al ministrului economiei pentru a verifica contractele colective de muncă şi pentru verificarea respectării contractelor de investiţii.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite