O vânzătoare de zarzavaturi, încătuşată pentru că vindea ceapă la colţ de stradă. Trei poliţişti sunt anchetaţi de şefi VIDEO

O vânzătoare de
zarzavaturi, încătuşată pentru că vindea ceapă la colţ de stradă. Trei
poliţişti sunt anchetaţi de şefi VIDEO

Momentul înctuşării surprins de trecători Foto observatorulph.ro

Trei poliţişti din Ploieşti sunt anchetaţi disciplinar după ce au fost filmaţi când bruscau şi încătuşau o femeie pe care au prins-o că vindea legume şi zarzavaturi la colţ de stradă. Incidentul a fost filmat de trecători, iar imaginile au ajuns virale pe internet.

Ştiri pe aceeaşi temă

Femeia în vârstă de aproximativ 40 de ani vindea legume şi zarzavat pe o tarabă improvizată pe un trotuar din cartierul ploieştean Malul Roşu. Pentru că nu avea documentele necesare de comerciant, poliţiştii i-au confiscat marfa, au încătuşat-o şi au dus-o la audieri.

Când s-a văzut în această situaţie, vânzătoarea a ripostat şi a început să arunce pe stradă cu legăturile de ceapă, strigând că a ajuns să facă acest lucru pentru că nu are ce să mănânce. Poliţiştii au rămas fermi pe poziţie, iar când au văzut că femeia refuză să plece au devenit agresivi şi nu s-au lăsat până nu au încătuşat-o. Cu cătuşele la mâni, vânzătoarea a fost dusă în maşina Poliţiei şi de aici la sediul Secţiei 3 pentru audieri.

Martorii care au asistat la întreaga scenă au filmat întregul moment, iar imaginile au fost postate ulterior pe internet.

În acest caz, Poliţia Prahova s-a autosesizat şi face acum verificări.

”În urma imaginilor apărute în spaţiul public, conducerea Inspectoratului a dispus o anchetă atât cu privire la organizarea acţiunii poliţiştilor, cât şi cu privire intervenţia lor”, a declarat Raluca Breazeanu, purtător de cânt al IJP Prahova.

Sursa video: ObservatorulPH.ro

La momentul incidentului agenţii se aflau într-o acţiune de depsitarea comercianţilor ilegali din zona Malul Roşu. Femeia încătuşată a fost amendată ulterior cu 1.500 de lei pentru comerţ ilicit, dar şi pentru deranjarea ordinii şi liniştii publice. În timpul aceleiaşi acţiuni care a avut loc miercuri dimineaţă şi alţi comercianţi au primit sancţiuni pentru fapte similare.

 

citeste totul despre: