Imagini rare şi spectaculoase din timpul construirii barajului Paltinu. Cum s-a ridicat megastructura comunistă din masivul Negraşului

Imagini rare şi spectaculoase din timpul construirii barajului Paltinu. Cum s-a ridicat megastructura comunistă din masivul Negraşului

Barajul Paltinu a fost construit începând din anul 1966 şi până în 1982 FOTO ezaru-photography.com

În anii '60, dezvoltarea accelerată a zonei urbane din Prahova şi Dâmboviţia a creat necesitatea stringentă a unei surse de apă potabilă care să alimenteze nevoile comunităţii civile şi industriale aflate în expansiune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, începând cu anul 1965, în zona Văii Păltinoasa, la poalele masivului Negraşului, a fost identificat punctul ideal pentru amenajarea unei acumulări de apă, sursa fiind râul Doftana.

Raul Doftana  izvorăşte din munţii Gârbovei şi traverseaza localitatea Valea Doftanei, în lung. Parcurge o distanta de aproape 50 km pana la confluenţa cu râul Prahova, spre sud de Câmpina, iar pe acest traseu, Doftana sapă albia în munţtii Baiului şi Bădilei. Este un râu cu debit mare aproape pe tot timpul anului, având marele avantaj că este alimentat în permanenţă de o salbă de afluenţi, care devarsă apa incepând de la izvor. Astfel, pe stanga se află afluenţii Negraşul, Cucioaia, Mogoşoaia, Ermeneasa, Ghimpoasa, Valea lui Vlădişor, Păltinoasa şi Purcaru, iar pe dreapta işi aduc apele Muşita, Orjogoaia, Prislopul, Floreiul, Brădeasa şi Secăria.

Doftana are debitul cel mai mare la confluenţa cu afluentul Păltinoasa, astfel că în aval de acest punct s-a decis amenajarea unui stăvilar. Construcţia a început în anul 1966, iar şantierul a fost finalizat în anul 1971. Prin ridicarea acestui imens zid din beton în punctul numit ”La Tocile” s-a creat un lac artificial denumit Paltinu sau Păltinoasa care se întindinde astăzi pe o suprafaţă de 215 hectare.

Barajul din beton are formă de arc dublu, iar lungimea totală este de 455 de metri şi este înalt, pornind măsurătoarea de la fundaţie, de 108 metri din care soculul este de 7 metri. Lăţimea la coronament este de 6 metri, la soclu de 16 metri, iar la fundaţie de 22 de metri. Acumularea Paltinu are un volum de util de 47.12 milioane de metri cubi.

”Din cauza condiţiilor geomorfologice dificile ale amplasamentului, a fost adoptată varianta unui baraj de beton în arc cu dublă curbură cu rost perimetral. Această soluţie a implicat realizarea unui soclu de fundaţie prelungit pe malul stâng cu o aripă parabolică. Acest soclu permite o simetrizare a secţiunii în care este executat barajul propriu zis şi permite o preluare mai bună a diferenţelor modulelor de elasticitate ale rocei de pe cei doi versanţi. De asemenea, soclul permitea o adaptare mai bună la condiţiile geologice locale, prin plombarea zonelor cu rocă alterată. Terenul de fundaţie a fost consolidat printr-un voal de etanşare realitat prin injecţii cu lapte de ciment. Între barajul parabolic şi versantul stâng s-a mai executat şi o culee de beton, care contribuie la o conlucrare mai bună a barajului cu versantul”, conform eszph.ro.

În ciuda acestei construcţii solide, la prima umplere a lacului s-au constatat inflitraţii mari pe sub soclu, depăşind 150 l/s şi deplasări ale structurii la contactul dintre arcul central şi aripa parabolică. A fost momentul în care specialiştii vremii au decis că este nevoie de lucrări suplimentare de consolidare pentru a se evita un dezastru.

Aşa se face că între anii 1976 şi 1982 şantierul a fost deschis din nou, pentru suplimentarea voalului de etanşare, amplificarea sistemului de drenaj şi acoperirea părţii aval a versantului stâng cu blocuri de beton în trepte de 6 -8 m, ancorate în adâncime cu cabluri pretensionate. Aceste blocuri amplasate în scări pot fi observate astăzi dacă te poziţionezi în aval de baraj.


 Barajul a fost realizat e angajaţi ai Trustului de Construcţii Hidrotehnice care a adus atât specialişti, pionieri în domeniu, dar şi mii de muncitori din toată ţara care se deplasau cu tot cu familii de la un şantier la altul.

Sursa foto ezaru-photography.com

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: