FOTO O felie de viaţă. Ceremonie inedită de pensionare a unui CFR-ist, la Gara de Sud din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o viaţă „fracţionată“, petrecută în a doua armată a ţării, cum i se spunea înainte CFR-ului, Petre Lupescu, un ploieştean de 53 de ani, a ieşit la pensie. Ceremonia de lăsare la vatră a fost una originală şi emoţionantă şi s-a desfăşurat, aşa cum se întâmplă în cazul cfr-iştilor, pe peron

Mecanic de locomotivă, Petre Lupescu a fost sâmbătă pentru ultima dată la conducerea unui tren. Cursa a făcut-o pe ruta Bucureşti- Ploieşti Gara de Sud, iar pe peronul aferent depoului unde a lucrat toată viaţa – depoul Ploieşti -, a ieşit la pensie, în aplauzele colegilor.

Ceremonia la care au participat mai mulţi mecanici de locomotivă, deveniţi prieteni pe viaţă cu Petre Lupescu, a fost inedită şi surprinzătoare pentru călătorii nimeriţi în zonă, însă pentru branşă este un lucru destul de obişnuit, un semn de omagiu pentru o profesie dură şi plină de sacrificii.

Pentru început, trenul a intrat în gară cu un claxon puternic şi prelung şi, iar viitorul pensionar Petre Lupescu a fost aşteptat în gară de colegi veniţi cu flori şi şampanie. Unul dintre ei a preluat ştafeta la conducerea locomotivei, iar bărbatul emoţionat a fost salutat şi de alţi lucrători CFR din zonă, dar şi de colegii din alte trenuri care au tranzitat zona în timpul ceremonialului de pe peron.

Deja îmi dau seama că o să-mi lipsească, din anii ’80 lucrez doar la depoul CFR Ploieşti. Tată meu a fost cfr-ist, la rândul meu am făcut studiile în domeniu şi am parcurs toate etapele până la mecanic plin. Fiul meu m-a urmat în meserie, este şi el cfr-ist“, a spus emoţionat Petre Lupescu, tată şi al unei fete.

„Îţi trebuie sânge rece şi putere de decizie“

Şi asta în ciuda faptului că întreaga viaţa a avut-o „fracţionată“. „Este o meserie solicitantă, care necesită foarte mare atenţie, pregătire continuă, sânge rece şi putere de decizie în momente dificile, de vreme sau evenimente neaşteptate. Am avut-o o viaţă fracţionată, nu am ştiut ce este masa şi odihna sau sărbătorile petrecute alături de familie. Dacă erai programat în cursă, zi, noapte, zăpadă sau caniculă, Crăciun sau Revelion, trebuia să pleci. Nu degeaba i se spune a doua armată a ţării, necesită multă disciplină, rigoare, verificări medicale periodice şi o sănătate foarte bună“, spune Petre Lupescu. De altfel, pensionarea la 53 de ani este un lucru obişnuit în branşă, solicitarea fizică şi psihică a mecanilor de locomotivă impunând o astfel de decizie mult mai devreme decât în cazul altor meserii.

Înainte de Revoluţie, CFR-ului i se spunea a doua armată a ţării. Elevii de la liceele de profil erau învăţaţi să răspundă cu „Să trăiţi!”, în loc de „Bună ziua!”, iar oamenii se înghesuiau să prindă un loc de muncă la această instituţie respectabilă, cu salarii bine plătite. Şi, dacă Armata avea aproximativ 300.000 de angajaţi, aproape atâţi avea şi CFR-ul. După Revoluţie, numărul lor a scăzut de la 135.000 de lei, câţi erau în 1989, la 23.000 de angajaţi în 2014. Majoritatea stau cu teama de concediere, iar salariile de altădată sunt doar o amintire.

Riscurile meseriei

În timpul carierei, Petre Lupescu a văzut şi tragedii. „Din păcate, sunt foarte mulţi oameni inconştienţi, şoferi care forţează trecerea de cale ferată, persoane neatente care traversează liniile sau vor să încheie socotelile cu viaţa în faţa unui tren. Personal, o singură dată mi s-a întâmplat un accident, să lovesc o persoană în stare de ebrietate care a adormit lângă un vagon. Ai o mare responsabilitate, atât pentru oamenii pe care trebuie să-i duci în siguranţă la destinaţie, cât şi pentru cei care nu evaluează corect evenimentele şi ar putea sfârşi într-un mod teribil pe calea ferată“, povesteşte bărbatul din riscurile meseriei.

În ceea ce priveşte ceremonia pe care i-au pregătit-o colegii, Petre Lupescu a tras o singură concluzie: „Nu se întâmplă chiar ca fiecare cfr-ist să se pensioneze aşa, înconjurat de colegi, bărbaţi în toată firea care să te aştepte cu flori. Ştiu că unii dintre ei ar putea fi acum alături de familii, alţii abia au ieşit din cursă şi sunt nedormiţi. Mă pot considera norocos“.

Vă mai recomandăm

VIDEO Un prahovean a plecat pe jos la Bruxelles pentru a protesta împotriva gazelor de şist

Filiala CFR Marfă pentru reparaţii şi întreţinere a cerut intrarea în insolvenţă


 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite