Cine este vinovat pentru accidentul feroviar de anul trecut, de la Ploieşti, soldat cu zece răniţi

Cine este vinovat pentru accidentul feroviar de anul trecut, de la Ploieşti, soldat cu zece răniţi

Două trenuri s-au ciocnit în Gara Ploieşti Triaj

Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a stabilit că vinovat de accidentul feroviar produs în 18 decembrie 2019 în gara Ploieşti Triaj, în urma căruia zece persoane au fost rănite, este mecanicul de locomotivă al trenului de marfă care s-a ciocnit cu cel de călători.

Ştiri pe aceeaşi temă

Specialiştii de la AGIFER au făcut o cercetare la faţa locului şi au descris circumstanţele producerii acestui incident, care a fost catalogat drept ”accident feroviar grav”, notează clubferoviar.ro.

În 18 decembrie 2019, trenul Regio 5008 operat de CFR Călători a plecat din Gara Buzău şi urma să ajungă la Bucureşti Nord. La ora 15.35, garnitura a intrat în staţia CFR Ploieşti Triaj, pe baza indicaţiei permisive a semnalului YS, urmând să gareze la linia 6. În aceeaşi zi, un tren de marfă al operatorului de transport feroviar Deutsche Bahn Cargo Romania SRL a plecat din Gara Craiova cu destinaţia Buzău. Marfarul, care circula pe firul II Brazi-Ploieşti Triaj, a intrat în staţia Ploieşti Triaj, la linia 4 din grupa A, pe baza indicaţiei semnalului de chemare YPF şi a garat la această linie, la ora 15.30.

Trenul de marfă a plecat fără ordin de circulaţie

”Trenul nr.30558-1 (n. red. - cel de marfă) s-a pus în mişcare, fără a avea ordin de circulaţie pentru expediere şi a depăşit semnalul de manevră M 158, în poziţia pe oprire. Trenul de călători nr.5008 care circula de la Buzău la Bucureşti urma să fie primit în staţia CFR Ploieşti Triaj la linia 6. La ora 15:35, pe parcursul de intrare a acestui tren la linia 6, pe zona dintre sch.nr.62 şi TJD nr.76/84, s-a produs tamponarea violentă între locomotiva EA 527 care remorca trenul de călători nr.5008 cu locomotiva EA 013, care remorca trenul de marfă nr,30558-1”, se arată în Nota AGIFER.

În urma impactului, locomotivele celor două trenuri au fost avariate. Mai mult, primul vagon al trenului de călători a fost deformat şi suspendat de a doua osie de la primul boghiu. În ceea ce priveşte marfarul, primul şi al treilea vagon au deraiat de câte o osie.

În urma producerii acestui accident feroviar, suprastructura căii ferate a fost afectată pe o lungime de aproximativ 75 de metri, iar un macaz a fost avariat.

Circulaţia feroviară pe linia curentă firul II de circulaţie dintre staţiile Ploieşti Sud şi Ploieşti Triaj şi liniile 1-6 din staţia Ploieşti Triaj grupa A au fost închise pe 18 decembrie la ora 15:35, iar lucrurile au revenit la normal abia a doua zi, la ora 06:40, când circulaţia feroviară a fost reluată cu viteza stabilită.

Din cauza accidentului, două trenuri de călători au întârziat cu 180 minute, iar alte trei trenuri de călători au fost anulate.

În urma accidentului feroviar grav au fost rănite zece persoane (mecanicii de locomotivă ai celor două trenuri, şeful de tren al marfarului şi şapte pasageri din trenul de călători) care au fost duse la spitalul de Urgenţă Ploieşti.

”Coliziunea între trenurile nr.5008 şi nr. 30558-1, având în vedere numărul mare de răniţi ( >5 ), se încadrează ca accident grav prevăzut la art.7, alin.(2), lit.a) din Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România, aprobat prin HG nr.117/2010”, este concluzia Agenţiei.

În consecinţă, la nivelul Agenţiei de Investigare Feroviară Română a fost constituită o comisie de investigare pentru colectarea şi analizarea informaţiilor cu caracter tehnic, stabilirea condiţiilor în care s-a produs acest accident grav, inclusiv determinarea cauzelor şi, dacă este cazul, emiterea unor recomandări de siguranţă în scopul prevenirii unor accidente similare şi îmbunătăţirii siguranţei feroviare.

”Comisia de investigare, constituită conform prevederilor HG nr.117/2010, a demarat procedura de investigare, astfel încât, toate elementele identificate până în prezent se vor constitui ca probe pentru aceasta. Activitatea de colectare a probelor şi analizare a acestora este în curs de derulare, iar condiţiile de producere, cauzele, factorii favorizanţi şi eventualele recomandări de siguranţă, ce se impun pentru îmbunătăţirea siguranţei feroviare, vor face obiectul Raportului de Investigare Final”, se mai arată în document.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: