A renunţat la un job într-o multinaţională pentru un post de şef în primărie. La 29 de ani, va încasa o leafă de 1.500 de euro

A renunţat la un job într-o multinaţională pentru un post de
şef în primărie. La 29 de ani, va încasa o leafă de 1.500 de euro

Bianca Baltac,a renunţat la un job într-o multinaţională pentru un post de conducere în Primărie FOTO facebook

Şeful Serviciului de Achiziţii Publice din cadrul aparatului se specialitate al primarului municipiului Câmpina este cel mai bine plătit tânăr funcţionar public cu post de conducere în cadrul administraţiei locale. Este vorba despre Bianca Baltac, cea care la vârsta de 29 de ani ocupă una dintre cele mai importante funcţii de conducere din cadrul unei primării şi va câştiga, începând cu luna august, un salariu brut de aproximativ 1.500 de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform noii grile de venituri salariale, votată în data de 21 iulie 2017 de Consiliul Local Câmpina, un şef serviciu din Primăria Câmpina va avea un salariu lunar brut cuprins între 6.641 de lei şi 6.351 de lei. Se va bucura de această mărire salarială Bianca Baltac, cea care, din luna aprilie 2016, ocupa funcţia de şef Serviciu Achiziţii Publice şi Programe de Finanţare din cadrul Primăriei Municipiului Câmpina.

Tânăra a ajuns pe acest post în urma unui concurs organizat de instituţia publică în primăvara anului trecut. A fost singura care a concurat pentru funcţie şi a trecut probele cu punctaj aproape de cel maxim. Serviciul condus de Baltac are în subordine, pe lângă achiziţiile publice şi compartimentul care se ocupă de programele de finanţare şi relaţiile internaţionale, compartimentul de informare turistică şi cel de audit intern. Până la sfârşitul anului trecut, Baltac a fost chiar şi purtătorul de cuvânt al Primăriei Câmpina.

Bianca Baltac a fost  membru PNL (fost PDL), iar până în primăvara anului 2016 a deţinut şi funcţia de preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale din Câmpina. În decembrie 2016, tânăra a decis să încerce o nouă carieră în mediul privat, astfel că şi-a suspendat contractul de muncă la Primăria Câmpina pentru o perioadă de şase luni şi s-a angajat la o companie multinaţională cu sediul în Ploieşti (Coca Cola).

În luna mai a acestui an a revenit la Primărie, pe acelaşi post de conducere, iar de acum va câştiva unul dintre cele mai mari salarii din administraţia publică locală.

Salariu mai mare decât Bianca Baltac vor avea primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, indemnizaţia acestuia fiind  stabilită la 9.425 lei brut, conform legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, viceprimarul Adrian Piţigoi, cu un venit salarial brut de 7.975 lei, arhitectul şef şi directorul executiv, cu un venit salarial brut cuprins între 7.656 de lei şi 7.366 de lei.

Şi la Poliţia Locală din Câmpina au fost operate măriri salariale, astfel că, poliţiştii locali debutanţi vor avea salarii de bază cuprinse între 2.741 lei şi 3.031 lei, în timp ce un poliţist local principal va ajunge până la 3.524 lei salariu de bază, iar un poliţist local superior, la 4.089 lei.

Practic, aproape toate salariile din cadrul Primăriei Câmpina au fost mărite până la nivelul maxim admis de prevederile legale, o parte dintre acestea fiind chiar dublate.

Salarii mărite la Primăria Ploieşti cu până la 60 la sută

Conform noii grile de salarizare, aprobată de Consiliul Local Ploieşti, vineri, 28 iulie, angajaţii din Primăria Ploieşti vor primi salarii mărite cu până la 60 la sută. Astfel, secretarul municipiului va câştiga din luna august un salariu brut lunar de 10.440 de lei, arhitectul şef şi directorul general vor avea un salariu brut lunar de 9.570 lei, şefii de compartimente şi contabilul şef 9.440 lei, şeful de birou şi şeful de oficiu, 7.772 lei, iar un  consilier, consilier juridic, expert sau inspector, grad professional superior pot ajunge la un salariu brut lunar de 6.169 de lei, în timp ce un referent debutant va avea un salariu de bază de 1.886 de lei.

La Primăria Urlaţi, salarii de peste 7000 de lei

Urlaţi este cea de-al treila oraş din Prahova unde angajaţii Primăriei s-au grăbit să-şi mărească veniturile salariale. Astfel, conform noii grile, secretarul Primăriei Urlaţi va avea un salariu brut de 7.200 de lei, urmat îndeaproape cu 7.150 lei de directorul executiv şi de arhitectul şef şi şefii de birou, cu 6.800 de lei.

Tot la Urlaţi, un auditor cu grad professional superior va câştiga din luna august 5.600 de lei, iar un consilier juridic va avea un venit salarial de până la 5.400 de lei. În plus, administratorul public al oraşului va avea un salariu identic cu cel al secretarului primăriei (7.200 de lei), iar şeful Poliţiei Locale va avea un venit salarial brut de 6.300 de lei, iar directorul Clubului Sportiv din Urlaţi va câştiga din luna august 5000 de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: