Un bărbat a fost prins la volan cu permisul de conducere anulat, două zile la rând

Un bărbat a fost prins la volan cu permisul de conducere anulat, două zile la rând

Un bărbat a fost prins la volan cu permisul de conducere anulat

Un bărbat a fost prins de două ori la volan cu permisul suspendat, în zile consecutive. A doua oară poliţiştii au constatat că acesta era şi sub influenţa băuturilor alcoolice.a

Ştiri pe aceeaşi temă

Un bărbat din judeţul Argeş a fost oprit de poliţiştii rutieri de două ori în două zile consecutive, el fiind depistat la volanul unui autovehicul deşi nu mai are permis de conducere. Duminică, atunci când l-au oprit pentru a doua oară, poliţiştii au constatat că era sub influenţa alcoolului, scrie news.ro

„În după-amiaza zilei de 18 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti, au depistat un bărbat de 41 de ani, din Piteşti, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza oraşului Ştefăneşti, având dreptul de a conduce anulat, tot pentru infracţiuni la regimul rutier, repetând fapta comisă cu doar o zi înainte” transmite Poliţia judeţeană Argeş. 

În plus, piteşteanul consumase alcool, în urma testului cu aparatul etilotest rezultând o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Pe numele său poliţiştii au deschis un dosar penal care este instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Duminică seară el a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări şi luarea măsurilor legale care se impun.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările