Locuinţe sociale cu bani europeni, pentru victimele violenţei în familie. „Ceva ce sper să nu folosim vreodată”

Locuinţe sociale cu bani europeni, pentru victimele violenţei în familie. „Ceva ce sper să nu folosim vreodată”

Elena Lasconi Foto: Facebook Alege Campulung Muscel

Municipiul Câmpulung Muscel,din judeţul Argeş, a obţinut o finanţare de 2.850.356 lei din fonduri europene prin proiectul: „Construirea infrastructurii de locuire socială pentru persoanele victime ale violenţei în familie”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru îndepărtarea pericolului care planează asupra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a părţii vătămate, poliţiştii care intervin la eveniment în care au avut loc acte de violenţă domestică pot emite un ordin de protecţie provizoriu şi îl pot îndepărta pe agresor, indiferent dacă acesta este proprietar al spaţiului de locuit.   

Uneori, acest lucru nu este suficient. Mulţi agresori încalcă restricţiile şi dau iar buzna peste victime (de obicei, femei şi/sau copii, deşi pot fi şi bărbaţi în astfel de situaţii) pentru a le intimida sau pentru a se răzbuna. 
 
Nici nu e de mirare că multe victime nu se mai simt în siguranţă acasă, chiar şi cu un ordin de protecţie în buzunar. Pentru cele care aleg să plece înainte să fie agresate sau pentru cele izgonite de acasă e nevoie de un loc în care să se simtă în siguranţă. Un complex social cu o astfel de destinaţie va fi construit la Câmpulung Muscel.
 

„Eu sper, dar realitatea ne „loveşte” în fiecare zi"

Proiectul a fost depus prin Grupul de Acţiune Locală, iar vestea obţinerii finanţării de 2.850.356 lei din fonduri europene a venit sâmbătă.
 .
„Am obţinut finanţare europeană pentru ceva ce sper să nu folosim vreodată. Eu sper, dar realitatea ne “loveşte” în fiecare zi. Poate ne facem bine (…). Dacă totul merge bine, la anul va fi gata”, spune primăriţa Elena Lasconi.
   
 Locuinţe sociale cu bani europeni, în Câmpulung, pentru victimele violenţei în familie. Primăriţa Lasconi:
Aşa  va arăta ansamblul Foto: Facebook Elena Lasconi 
 
Banii vor fi folosiţi pentru construirea unui ansamblu de locuit împărţit pe module formate din duplexuri şi unităţi pretabile la compartimentare în funcţie de diferitele nevoi ce ar putea apărea, astfel:
 
- Două module vor fi împărţite în  cinci duplexuri (20 unităţi de locuit) fiecare având hol, baie şi o bucătărie comună; 
- Un modul cu cinci unităţi de locuit formate dintr-un dormitor, cameră de zi cu chicinetă şi baie proprie, încă zece unităţi de locuit (acest modul va fi folosit ca şi locuinţe shelter pentru persoanele fără adăpost); 
- Un modul cu cinci unităţi de locuit tip open space cu baie proprie, spaţiul deschis poate fi compartimentat în dormitor, cameră de zi şi chicinetă, iar în funcţie de situaţie fiecare unitate de locuit poate fi transformată în două unităţi distincte cu baie şi chicinetă comună.
 
Totul va fi amenajat pe aproape 6.000 mp, din care 1.392 mp construcţie, 2.816 mp spaţii verzi şi peste 1.500 mp alei. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările