EXCLUSIV Rămăşiţele Principilor Nicolae şi Mircea vor fi aduse la Curtea de Argeş

EXCLUSIV Rămăşiţele
Principilor Nicolae şi Mircea vor fi aduse la Curtea de Argeş

Piatra funerară a Principelui Mircea, aşezată lângă cea a Regelui Carol al II-lea FOTO: Casa Regală

Rămăşiţele Principilor Nicolae şi Mircea, al doilea şi respectiv ultimul copil al Reginei Maria şi al Regelui Ferdinand, vor fi aduse în acest an la Noua Catedrala Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, locul unde îşi dorm somnul de veci patru suverani români.

În Necropola Regală a Noii Catedrale de la Curtea de Argeş vor fi aduse până la finalul acestui an şi rămăşiţele Principilor Mircea şi Nicolae, pietrele tombale fiind deja terminate, a confirmat în exclusivitate pentru „Adevărul” arhiepiscopul Calinic. Pentru moment, principele Mircea, ultimul copil al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, odihneşte în capela Castelului Bran, acolo unde sora lui, Principesa Ileana, l-a adus, de la biserica Cotroceni, în 1941. Principele Mircea s-a născut în 1913 la Bucureşti şi s-a stins din viaţă la doar trei ani şi nouă luni, pe 2 noiembrie 1916, la Buftea,  din cauza febrei tifoide.

Prinţul Nicolae, al doilea fiu al Regelui Ferdinand I şi al Reginei Maria, s-a născut în 1903 la Sinaia şi a murit în 1978 la Madrid, fiind înmormântat la Lausanne, în Elveţia.

Fratele lui Mircea, Carol al II-lea şi prima sa soţie, Zizi Lambrino, şi-au numit copilul lor (care s-a născut în 1920) Mircea, în memoria principelui Mircea care murise cu patru ani înainte. „Noi ne-am exprimat dorinţa de anul trecut ca Prinţul Mircea să fie aşezat în Necropola Regală din cadrul Catedralei de la Curtea de Argeş. Mai trebuie îndeplinite câteva formalităţi de către Casa Regală a României. Sper ca anul acesta să fie aduşi atât Prinţul Mircea, cât şi Prinţul Nicolae, fiii Reginei Maria şi Regelui Ferdinand. Din partea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, totul este pregătit”, a declarat pentru „Adevărul” ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

 

Când va fi gata Noua Catedrală

 

Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş nu este terminată nici acum, la 13 ani de la începerea lucrărilor. Ultima parte de finalizat şi cea mai complexă este cea a picturii murale. „Lucrările la suprafaţa lăuntrică a Catedralei continuă. Va mai dura ceva vreme pentru începerea şi executarea picturii la Necropola Regală, unde este o suprafaţă mare. Sperăm ca cel târziu în 2024 să fie finalizată partea de pictură murală şi odată cu aceasta întreaga Catedrală Arhiepiscopală şi Regală”, a declarat în exclusivitate pentru „Adevărul” ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

„Au fost deja finalizate cele 12 pietre funerare din Catedrală. Interiorul Catedralei va mai  dura, ne vom consulta cu ÎPS Calinic pentru detaliile necesare. Sunt lucrări complexe”, precizează Ion Tucă, directorul Casei Regale.

Lucrările la Noua Catedrală de la Curtea de Argeş vor fi finalizate cel târziu în 2024 FOTO: Denis Grigorescu

 

Cel mai recent eveniment important găzduit de Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş a avut loc pe 23 ianuarie 2021, atunci când Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, şi soţia sa Alina-Maria şi-au botezat fetiţa.

Pe 10 mai 2009, a fost pusă piatra de temelie la Noua Catedrala Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, în prezenţa Principesei Margareta şi a Principelui Radu. Iar pe 7 decembrie 2018 a fost sfinţit Altarul Noii Catedrale. Noua Catedrală de la Curtea de Argeş are, în total, 16 morminte.

ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului FOTO: arhiva personală

 

În prezent, în Pridvorul Noii Catedrale îşi dorm somnul de veci patru suverani români, Regele Carol al II-lea, Regina Elena, Regele Mihai I şi Regina Ana. Regele Mihai s-a stins din viaţă pe 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani. Pe 16 decembrie 2017, a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.

 

Şase domnitori şi regi, îngropaţi în vechea mănăstire

 

Necropola de la Curtea de Argeş, unde îşi dorm deja somnul de veci patru suverani ai României, se află chiar la intrarea în biserică. Catedrala cea nouă este construită mai joasă şi uşor retrasă faţă de monumentul central al aşezământului monahal – mănăstirea Curtea de Argeş, tocmai pentru a nu impieta spaţiul sacru ridicat, după cum spune legenda, de Meşterul Manole, care a zidit-o pe Ana lui în mănăstire. Edificiul a fost înălţat începând din 2009, pornind de la o iniţiativă a Familiei Regale, susţinută de către Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Familia Regală şi-a dorit o necropolă, pentru că vechea biserică de la Curtea de Argeş nu mai putea adăposti şi alte morminte.

În vechea mănăstire de la Curtea de Argeş sunt înmormântaţi: Neagoe Basarab - ctitorul mănăstirii (domn al Ţării Româneşti în perioada 1512-1521), Doamna Despina - văduva domnitorului (care s-a călugărit după moartea acestuia, devenind monahia Platonida), Doamna Stana - fiica lui Neagoe Basarab (soţie a domnitorului Ştefăniţă Vodă al Moldovei, Radu de la Afumaţi - soţ al Doamnei Ruxandra, altă fiică a lui Neagoe Basarab. Tot în pronaosul bisericii îşi dorm somnul de veci Regele Carol I, Regina Elisabeta, Regele Ferdinand I şi Regina Maria.

Vă mai recomandăm şi:

FOTO VIDEO Reînhumarea Reginei Elena la Curtea de Argeş. Fostul principe Nicolae a fost aplaudat de mulţime

 

Sute de biserici avariate de cutremurele din 1977 şi 1986 au fost restaurate fără avizul comuniştilor

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările