Drama locotenentului condus marţi pe ultimul drum, în Piteşti. „Dumnezeu l-a vrut alături de fratele geamăn“

Drama locotenentului condus marţi pe ultimul drum, în Piteşti. „Dumnezeu l-a vrut alături de fratele geamăn“

Foto: MAPN

Mihai Mădalin Pohace, un tânăr locotenent al Armatei Române răpus de o boală cumplită, e înmormântat miercuri, la Piteşti, alături de fratele său geamăn, Cătălin, militar şi el, mort în urmă cu trei ani, pe mare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihai Mădalin Pohace a iubit viaţa, familia, ţara şi frumuseţea oamenilor. A fost un tată şi un soţ iubitor, un frate devotat, un fiu exemplu şi un prieten bun al multora dintre cei care miercuri, 31 martie, îşi iau adio de la tânărul locotenent. Funeraliile au început la ora 11,30.
 
"Aştept să ne regăsim, copile! Până atunci timpul meu s-a oprit!", este mesajul tulburător al soţiei sale, Silvia Pohace. 


"Dorinţa lui a fost să se însănătoşească şi să fie alături de soţia şi băieţelul lui"

Mihai Mădălin Pohace îşi va dormi somnul de veci în cimitirul Sf. Gheorghe din Piteşti, alături de fratele său, Cătălin Pohace, a cărui moarte fulgerătoare l-a măcinat timp de trei ani. 
 
"Viaţă nu i-a lăsat de ales, a trecut prin pierdearea fratelui sau geamăn, a încercat din răsputeri să câştige lupta cu o grava tumoră cerebrală la lobul frontal stâng, trecând prin mai multe intervenţii chirurgicale complicate şi urmând tratamente anevoioase. Ştim că dorinţa lui a fost să se însănătoşească şi să fie alături de soţia şi băieţelul lui de numai 1 an şi 8 luni, să fie alaturi de oameni şi să servească patria cu onoare şi respect", a scris unul dintre apropiaţii familiei îndoliate pe Facebook.
 

Gemenii Pohace, două suflete ce pot sta doar împreună

Poveste celor doi fraţi militari morţi e tulburătoare.

"Chiar dacă mii de oameni s-au mobilizat să îl ajute cu donaţii pentru operaţie, Dumnezeu l-a vrut pe Mădălin alături de fratele său geamăn. Timp de 24 de ani, Mădălin si Cătălin au fost mereu împreună, în fiecare zi. În anul 2017 au absolvit Academia Forţelor Terestre de la Sibiu, motivaţi şi încântaţi de drumul ales. Cine i-a cunoscut poate confirma că aveau, încă de pe băncile academiei, toata puterea, curajul şi ambiţia pentru a ajunge foarte departe în cariera militară. Pentru toţi colegii erau un exemplu şi pentru asta le mulţumim încă o dată", scrie Ministerul Apărării Naţionale, în mesajul prin care a anunţat tragica veste a morţii lui Mădălin

Fratele lui Mădălin, Cătălin Pohace, a ales în 2017 o funcţie la Regimentul de Infanterie Marină din Babadag, era pasionat de înot şi mare, îşi dorea să evolueze în carieră în această unitate cu specific unic. Era dornic de aventură, îşi dorea să participe şi la o misiune în teatrul de operaţii.

"Toate aceste planuri s-au terminat brusc, când pe 15 mai 2018, tocmai în mare şi-a găsit sfârşitul. Fratele lui, părinţii şi colegii au primit vestea ca pe un şoc.

TitleFoto: Facebook In memoriam Catalin Gabriel

Mădălin Pohace a găsit forţa să meargă mai departe. Mădălin şi-a început cariera la Regimentul 528 ISR Cercetare din Brăila, iar în 2019 s-a mutat la Ploieşti. S-a însurat, şi-a întemeiat o familie, totul părea bine, în special după venirea pe lume a băieţelului lor", mai scrie MAPN.

În toamna anului 2020 a fost diagnosticat cu boala cruntă care i-a adus sfârşitul: tumoră cerebrală.

"Lupta fostului nostru coleg, locotenentul Pohace Mădălin, părea că se sfârşeşte totuşi după prima operaţie şi speranţa îşi făcea din nou loc. Însă, la două luni după operaţie, Mădălin s-a internat din nou la Spitalul Militar Universitar de Urgenţă Central din Bucureşti deoarece tumora reapăruse, de data aceasta fiind însoţită şi de un edem", precizează MAPN.

"Rămas bun, Mădălin! Odihneşte-te în pace şi tu, Cătăline"

Când s-a internat, Mădălin avea pierderi de cunoştinţă şi abia mai vedea. În dimineaţa operaţiei deja nu mai vedea cu ochiul stâng, iar picioarele nu le mai simţea.

"Astfel, în dimineaţa zilei de 10 Decembrie 2020, în jurul orei 09:15, camaradul nostru intră în sala de operaţie şi iese 6 ore mai târziu. Medicii au rămas însă rezervaţi, tumora a fost denumită unică în Europa. Colegul nostru nu a renunţat la luptă, alături de el fiind şi toţi camarazii lui.

Cu toate eforturile depuse de medici şi Mădălin, luni 29 martie, la doar 27 de ani, Mădălin a plecat dintre noi, lăsând în urmă o soţie, un înger de doar un anişor şi o mamă căreia îi dorim să găsească putere să meargă mai departe.

Ne dorim să ne amintim de colegii noştri ca de nişte adevăraţi luptători. Cu zâmbetul pe buze, doritori de aventură, cu un drum clar ales în viaţă pentru care au muncit şi ar mai fi muncit dacă timpul le-ar fi permis. Astăzi camarazii, familia şi prietenii îl vor conduce pe ultimul drum. Rămas bun, Mădălin! Odihneşte-te în pace şi tu, Cătăline, acum eşti din nou împreună cu fratele tău!", se încheie mesajul MAPN.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările