De ce trebuie lăsaţi copiii să greşească. Psiholog: „Prin greşeli, câştigă încredere şi autonomie”

De ce trebuie lăsaţi copiii să greşească. Psiholog: „Prin greşeli, câştigă încredere şi autonomie”

Foto: Shutterstock

Cel mai bine înveţi din propriile greşeli! Este un slogan despre care psihologii spun că se aplică şi în cazul copiilor, însă nu chiar în orice context. Când şi cât pot fi lăsaţi copiii să greşească şi cum le corectăm comportamentul?Sunt întrebări pe care orice părinte tentat să pedepsească ar trebui să şi le pună. Asta pentru că pedeapsa, mai ales cea fizică, nu aduce copilului niciun beneficiu.

Ştiri pe aceeaşi temă


“Mediul de creştere şi educare îşi pune influenţa decisiv asupra dezvoltării psihologice şi sociale a copilului putând maximiza sau minimaliza potenţialul genetic moştenit din familie. Părinţii joacă un rol decisiv în asigurarea unui mediu securizant de creştere şi dezvoltare dar şi de modelare a comportamentelor înnăscute în vederea achiziţionării optime a abilităţilor de relaţionare necesare integrării în mediul social şi academic. Normele de comportament, regulie de relaţionare, sistemul de valori şi credinţe sunt învăţate de copil pe parcursul primilor ani de viaţă în relaţia directă cu părinţii şi familia extinsă”, explică, pentru Adevărul, psiologul Ionuţ Ghiugan.

Specialistul avertizează că trebuie să ţinem cont de faptul că acest proces complex de învăţare şi modelare comportamentală, absolut necesar integrării copilului în societate, este unul de durată şi solicitant pentru părinţi şi copil.

“În lipsa unui sistem coerent de control şi recompensare, de pedepsire a comportamentului inadecvat şi adaptat nevoilor copilului, integrarea acestuia în relaţiile cu ceilalţi şi societate poate fi dificilă şi problematică”, mai spune specialistul. 

Pedepsele pot avea consecinţe negative în formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului

Pedepsele pot limita greşelile, dar în cele mai multe cazuri nu reuşesc să imprime copilului dorinţa de a face lucrurile mai bine. În general, copilul nu învaţă nimic din ele, nu devine nici mai prudent şi nici mai corect. Cel mic poate ajunge să asculte de frică, dar nu va deveni niciodată mai responsabil prin această metodă.

“Pedepsele aplicate copilului ca parte a sistemului de educaţie au un singur scop: să responsabilizeze copilul privind consecinţele directe sau indirecte ale propriului comportament. Pedepsele nu au ca şi scop producerea durerii, suferinţa emoţională sau fizică, invalidarea sau respingerea copilului. Această manieră de corecţie este inadecvată şi neeficientă, iar atunci când este folosită ca principal stil parental de disciplinare, naşte consecinţe negative în formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului”', explică renumitul psiholog.

Specialistul arată că există cel puţin trei tipare de comportamente ale copilului ce necesită un răspuns educativ din partea părintelui. Unul dintre ele se referă la comportamentele “greşite” ale copilulul ca urmare a lipsei de informaţie adecvată sau lipsei de experienţe practice.

“În acest caz sarcina părintelui este de a transmite copilului informaţia necesară şi a-i arăta, practic, prin exemplu direct, maniera de rezolvare <<corectă>> a situaţiei problematice”, spune Ionuţ Ghiugan.

Stoparea comportamentului problemă

Un alt tipar se referă la comportamentele “greşite” ale copilului ca urmare a învăţării unor strategii de rezolvare neeficiente sau neadecvate.

“În acest caz, sarcina părintelui este de a transmite copilului rezolvarea corectă a situaţiei şi de a-l încuraja constant să adopte o nouă stategie. De asemenea, părintele trebuie să identifice în propriul comportament sau în relaţiile copilului cu ceilalţi, contextul în care copilul a învăţat comportamentul neadecvat, pentru a putea limita sau stopa comportamentul problemă”, mai spune psihologul.

Cel de-al treilea tipar la care face referire specialistul este legat de comportamentele “greşite” ale copilului ce pun în pericol viaţa acestuia sau au consecinţe grave privind sănătatea fizică şi psihică a copilului.

“În acest caz, părintele trebuie să răspundă prompt în vederea stopării comportamentului periculos. Ulterior, părintele trebuie să evalueze contextul care a generat posibilul pericol şi să adopte măsuri de modificare a mediului existenţial pentru a limita accesul copilului sau măsuri de control şi monitorizare pentru a evita o viitoare expunere”, mai spune Ionuţ Ghiugan.

„Copiii pot să nu înveţe nimic din greseli sau să înveţe lucruri neadaptative”

Specialistul spune că cea mai bună soluţie este ca micuţul să fie lăsat să experimenteze şi să înţeleagă consecinţele comportamentului său. Cu o condiţie: această experimentare să nu-i pună securitatea în pericol.

„Copiii trebuie lăsaţi să greşească pentru a avea ocazia să înveţe din propriile greşeli, excepţie făcând comportamentele <<greşite>> ale copilului ce pun în pericol viaţa acestuia. Ce trebuie să cunoască părinţii este faptul că în funcţie de vârstă, copiii pot să nu înveţe nimic din greseli sau să înveţe lucruri neadaptative, iar în acest context intervenţia adecvată a părintelui este esenţială. Părintele trebuie să pedepsească comportamentul neadecvat al copilului, nu copilul ca persoană. Atunci când nu ţinem cont de acest lucru, copilul va înţelege că el este problema şi va dezvolta o imagine de sine negativă, inadecvată sau lipsită de eficienţă şi performanţă. Dacă părinţii nu se implică în acest proces de educare şi nu-şi asumă responsabilitatea disciplinării încă din primii ani de viaţă, atunci copilul va fi <<pedepsit>> de către ceilalţi şi societate prin respingere şi invalidare”, mai spune cunoscutul psiholog.

Experimentarea sentimentului de vinovatie pentru greşelile făcute este utilă copilului pentru că ulterior îl va ajuta să se autocontroleze în faţa unei posibile fapte urâte.

„Pentru un părinte poate fi dificil să accepte faptul că propriul copil greseşte, dar este foarte important să înţelegem că prin greşeli, copiii învaţă lecţii importante de viaţă şi câştigă încredere şi autonomie. O parte importantă a succesului ca viitor adult este legată de dezvoltarea inteligenţei emoţionale, iar acest lucru înseamnă că am învăţat de la părinţii noştrii ce trebuie să facem după ce greşim”, încheie psihologul Ionuţ Ghiugan.

citeste totul despre: