Bătrână din Spania salvată de jandarmii argeșeni, după ce a căzut în gol pe munte

 Bătrână din Spania salvată de jandarmii argeșeni, după ce a căzut în gol pe munte

Femeia făcea parte dintr-un grup de turiști - foto: IJJ Argeș

O femeie de 75 de ani din Spania a fost salvată, miercuri, de jandarmii montani după ce a căzut în gol 10 metri între Fereastra zmeilor şi Cabana Podragu. Bătrâna a fost transportată la spital cu elicopterul SMURD.

Ştiri pe aceeaşi temă


Miercuri, o patrulă din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arefu, din cadrul I.J.J. Argeş a fost solicitată să participe la o intervenţie în zona cuprinsă între Fereastra zmeilor şi Cabana Podragu, pentru salvarea unei femei care era accidentată în urma unei căzături.

Alături de jandarmi, în zonă s-a deplasat și un salvamontist argeșean. Victima a fost localizată, i s-au acordat măsurile de prim ajutor şi a fost transportată până la locul unde avea posibilitatea să aterizeze un elicopter SMURD pentru transportarea acesteia la spital.

Persoana accidentată se numeşte Prista Toledo Gonzales, 75 de ani, este din Madrid, Spania şi făcea parte dintr-un grup de turişti spanioli care efectuau o drumeţie pe traseu montan, fiind însoţiţi de un ghid.

Femeia s-a dezechilibrat şi a alnecat într-o prăpastie aproximativ 10 metri.

Pentru a evita asemenea incidente Jandarmeria Argeş face următoarele recomandări:

- Toţi cetăţenii prezenţi în zona montană a judeţului Argeş să nu se încumete să se angajeze pe trasee necunoscute;

- Să aibă asupra lor un telefon mobil pentru a anunţa la numărul de urgenţă 112 Jandarmeria Montană dacă se află în situaţii dificile sau dacă sunt martorii unui incident;

- Să se informeze cu privire la dificultatea traseului pe care doresc să-l urmeze şi să ţină cont de sfaturile autorităţilor publice locale precum şi de condiţiile climaterice din zona respectivă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările