Stațiile acoperite există numai sub umbrele pietrenilor

În acest moment în Piatra Neamț nu există niciun proiect care să vizeze construcția unor module pentru adăpostirea călătorilor în zilele ploioase

Ştiri pe aceeaşi temă

Pietrenii care depind în această perioadă de mijloacele de transport public în comun trebuie să știe că nu există mari șanse ca în viitorul apropiat  să se ferească de ploaie sub stații special amenajate. În acest moment în Piatra Neamț nu există niciun plan sau proiect care să vizeze construcția unor module pentru adăpostirea cetățenilor pe vreme rea.

Toamna se numără investițiile

Municipalitatea pietreană va organiza următoarea licitație pentru stabilirea rutelor definitive de transport în comun abia în luna septembrie. Până atunci, orice investiție este prezentă numai în sesizările pietrenilor care s-au săturat să aștepte microbuzele printre tufișuri.

În față la Unic nici nu știi exact unde este stația și unde trebuie să aștepți. Dacă vine microbuzul nici nu te vede de copăceii plantați pe trotuar. Trebuie să ieși chiar în stradă, de te claxonează toată lumea. Nu există nici panou de semnalizare, ce să mai vorbim de stații acoperite", spune Iuliana Postăvaru, o economistă care circulă zilnic pe traseul Unic- Bloc 40.

Administratorii stațiilor de transport în comun se scuză din lipsa fondurilor și declară că abia după licitația din septembrie se vor lua deciziile referitor la reamenajarea stațiilor de transport.

Noi am văzut un proiect al unei firme din București care face module moderne, cu afișajul programului și al traseelor, dar costă 15.000 de lei. Așteptăm să vedem rezultatul licitației și atunci vom ști dacă primim sau nu banii necesari",     a spus Ioan Cucoreanu directorul firmei Urbtrans.

În acest moment în Piatra Neamț ar trebui reamenajate cel puțin 10 stații în care pietrenii își așteaptă mijloacele de transport public în comun. Printre cele mai importante care se află aproape de centrul orașului se numără: stația din fața complexului comercial Unic, cea din zona bisericii Precista, punctul de staționare din dreptul magazinului Winmarkt Petrodava, stația de pe strada Orhei în dreptul Spitalului Județean sau cea din cartierul Dărmănești din zona Bloc 40. Toate punctele enumerate sunt extrem de circulate și aglomerate, în special la orele de vârf.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările