Neamț: Accident mortal la Ghigoești

Neamț: Accident mortal la Ghigoești

Maşina scăpată de sub control a ieşit în decor după ce a lovit femeile şi copiii din landouri

Două mame și bebelușii pe care îi plimbau în cărucioare au fost spulberați de o mașină scăpată de sub control.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gravul accident de circulație s-a petrecut pe drumul județean din satul Ghigoești, comuna Ștefan cel Mare, în jurul orei 15.25.

Două mame, cu vârste de pâna în 30 de ani, își plimbau copiii în două carucioare pe marginea drumului când au fost lovite de o mașină VW Polo condusă de o Marcela Petrache, de 29 de ani. Victimele accidentului au fost transportate la spitalul de urgențe din Piatra Neamț. În ciuda eforturilor medicilor, unul dintre copii, un băiețel în vârsta de un an, a decedat.

„Pe unul dintre copii, în vârstă de un an și două luni, l-am găsit în stop cardio respirator, cu traumatism cranio-cerebral acut și suspiciune de fractură de coloană. Am făcut resuscitare mai bine de o oră, dar am aflat că nu a mai putut fi salvat în unitatea de primiri urgențe. Al doilea copil, de un an și trei luni avea doar câteva răni și escoriații”, a spus Letiția Damoc, șefa Serviciului Ambulanța Neamț.

Cel mai probabil, șoferița a pierdut controlul volanului în timpul virajului, iar mașina a părăsit carosabilul și le-a izbit pe cele două mame.

„Una dintre mame, în vârstă de 26 de ani, avea traumatism cranio-cerebral închis, cu amnezie, iar cealaltă, de 21 de ani prezenta câteva plăgi și un traumatism cranio-facial. Șoferița a fost și ea transportată la spital cu traumatism cranian și contuzii”, a mai spus Letiția Damoc.

La intervenția de astăzi au fost mobilizate trei ambulanțe și un echipaj de prim ajutor.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările