Intersecţia care duce spre moarte. Greşeala fatală pe care o fac şoferii când ajung în zona intens semnalizată

Intersecţia care duce spre moarte. Greşeala fatală pe care o fac şoferii când ajung în zona intens semnalizată

Viteza este una din cauzele accidentelor din zonă. FOTO: D.S.

Intersecţia Drumului Naţional 15 cu Drumul Judeţean 156A este, periodic, scena unor accidente grave, deşi este cea mai semnalizată intersecţie din judeţul Neamţ. Pentru evitarea producerii unor tragedii, s-a propus semaforizarea acesteia sau realizarea unui sens giratoriu.

Seria de accidente grave care se petrec în zona intersecţiei DN15 cu DJ 156A, în localitatea Girov, judeţul Neamţ, a determinat autorităţile să caute soluţii pentru diminuarea lor. Ultima iniţiativă de acest fel a fost făcută publică zilele trecute şi vizează semaforizarea zonei sau realizarea unui sens giratoriu. Aceste măsuri se adaugă celor deja puse în practică în ultimii ani, în contextul producerii unor incidente nedorite care se petrec în permanenţă, în ciuda numeroaselor indicatoare şi avertizări postate pe toate sensurile de mers. 
 
„Am solicitat amenajarea unei intersecţii semaforizate, prevăzută cu o cameră de luat vederi în format inteligent, pentru a nu bloca nici drumul naţional, şi nici drumul judeţean, totul în scopul prevenirii accidentelor rutiere. Am solicitat alocarea de fonduri, este realizabilă în cursul anului 2020 şi am mai cerut o expertiză de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ce va oferi standardizarea şi soluţia tehnică corectă pentru această intersecţie“, a declarat George Lazăr, prefectul judeţului Neamţ. 
 
În ultimii ani, în intersecţie au fost efectuate lucrări de amenajare rutieră. Sunt zeci de semne de circulaţie, care indică de la distanţă intrarea în intersecţie, limitări de viteză, indicatoare (Stop, Cedează trecerea, Prioritate), s-au realizat marcaje de avertizare direct pe şosea - denivelări striate, aşa-zisele benzi rezonatoare, iar copacii au fost tăiaţi pentru a creşte vizibilitatea.
 

„Simţurile lui intră în relaxare şi se trezeşte în mijlocul intersecţiei“

 
Tragediile continuă să se petreacă, în ultimii cinci ani fiind zece accidente foarte grave, cu morţi şi zeci de răniţi, fără a le adăuga pe cele uşoare, soldate cu avarii şi leziuni minore. 
 
De fiecare dată cauza este aceeaşi, nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi viteza neadaptată, în puţine cazuri fiind vorba şi despre conducere sub influenţa alcoolului. 
 
Intersecţia este o „capcană“ mai ales pentru şoferii din alte judeţe, care nu cunosc zona şi nici nu sunt atenţi la indicatoare. În plus, există şi tentinţa de a se apăsa pe acceleraţie până la punctul de
întâlnire al şoselelor, deoarece sunt porţiuni drepte, fără curbe, iar calitatea drumurilor este foarte bună după realibitări recente sau ceva mai vechi. 
 
La toate acestea, se adaugă creşterea substanţială a valorilor de trafic atât în ceea ce priveşte transportul de mărfuri, cât şi a numărului de autoturisme aflate în tranzit. 
 
Un punct de vedere despre situaţia şi cazuistica din intersecţie a formulat comisarul şef Neculai Catană, interimar la comanda Poliţiei Neamţ, într-o conferinţă de presă de vineri, 7 februarie. Fost şef al Serviciului Rutier cu ani în urmă, ofiţerul crede că un rol esenţial îl are configuraţia drumului. 
 
„Dacă analizăm drumul judeţean de o parte şi de alta, el conferă conducătorului auto o lejeritate în condus, astfel simţurile lui intră într-o zonă de relaxare şi se trezeşte în mijlocul intersecţiei. E cea mai semnalizată intersecţie, dar lejeritatea aceasta a conducătorului auto de a nu fi 100% atent la trafic conduce şi la percepţia redusă asupra vizibilităţii indicatoarelor“, a opinat ofiţerul de Poliţie.

Accident cu şase victime

 Multe din victimele accidentelor provin din alte judeţe, şoferii necunoscând zona 
 
 
 
Cea mai bună soluţie pentru această intersecţie pare a fi semaforizarea, deoarece realizarea unui sens giratoriu implică rezolvarea unor probleme tehnice şi birocratice. 
 
Cele două şosele au administratori diferiţi, Drumurile Naţionale, respectiv Consiliul Judeţean, trebuind şi o expropriere a unor suprafeţe de teren. Asta pentru că un sens giratoriu, dată fiind mărimea intersecţiei, presupune o anumită dimensiune. 
 
În ceea ce priveşte accidentele din această intersecţie, ultimul foarte grav s-a petrecut acum trei luni, la final de noiembrie 2019. Coliziunea dintre două autoturisme s-a soldat cu şase victime rănite foarte grav, între care şi un copil. 
 
Vinovat a fost un şofer din judeţul Botoşani, care nu a dat prioritate de trecere unei maşini înmatriculate în Basarabia. 
 
„În timp ce un tânăr în vârstă de 21 de ani, din judeţul Botoşani, se deplasa pe DJ 156, la intersecţia cu DN 15 D, nu a acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Republica Moldova, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat rănirea a şase persoane, câte trei în fiecare maşină, între care şi un copil de 13 ani. Pompierii au scos dintr-un
autoturism o femeie de 43 de ani, care rămăsese încarcerată“, se arăta într-un comunicat al Poliţiei.
 
O altă tragedie se consuma cu un an înainte, în luna iunie. Doi tineri, de 19, respectiv 20 de ani, care circulau cu un autoturism de la Piatra Neamţ spre Roman, au decedat pe loc după ce maşina lor a intrat în viteză sub un TIR. Cauza, şoferul camionului de mare tonaj nu le-a dat prioritate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: