Incredibil! Cum a intervenit Salvamontul pentru a salva o bătrână surdo-mută de 76 de ani. „Sunt oameni care la 80 de ani se mişcă mai repede ca noi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrâna suferindă a fost trasportată până în staţiunea Durău FOTO Savamont Neamţ
Bătrâna suferindă a fost trasportată până în staţiunea Durău FOTO Savamont Neamţ

Salvamontiştii din Ceahlău au intervenit pentru salvarea unei bătrâne de 76 de ani, surdo-mută, femeia făcând parte dintr-un grup din Cluj.

Salvamontiştii din Ceahlău au avut un final de săptămână deloc liniştit, trebuind să intervină la numai puţin de nouă cazuri petrecute pe munte sau în zona Piatra Neamţ, culmile care domină municipiul de sub Pietrica găzduind un concurs pentru pasionaţii de ciclism extrem, „Tare ca piatra“. 

În total, vineri şi sâmbătă, au fost nouă misiuni, şase dintre ele petrecându-se în masivul ce străjuie judeţul Neamţ. Dintre intervenţii s-a detaşat una care a vizat acordarea primului ajutor unei femei surdo-mută, în etate de 76 de

ani, ce venise pe munte împreună cu alte cunoştinţe, toate

septuagenare, din Cluj, care aveau aceleaşi dizabilităţi. 

Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ, a dat detalii despre acer caz, spunând că la această intervenţie ineditul a fost că s-a comunicat cu grupul din care făcea parte prin SMS, altfel neputâdu-se, pentru a se afla unde este persoana rănită şi amănunte despre starea în care se află. Victima a fost coborâtă în staţiunea Durău, de unde a fost preluată şi transportată la spital de un echipaj de la Ambulanţa Neamţ. 

„Era o femeie cardiacă, a avut ameţeli şi a căzut în zona vârfului Toaca, lovindu-se la cap şi şi-a luxat o mână. Avea tensiune 18/9. Mai era cu nişte bătrâne din Cluj. Am comunicat cu ele prin SMS. Nu este ceva neobişnuit ca vârstnici să urce până pe crestele Ceahlăului. Am văzut persoane cu etăţi de

până la 80 de ani, care au o condiţie fizică de invidiat, care se mişcă mai bine ca noi, chiar pe munte“, a declarat Raul Papalicef. 

Alte intervenţii recente ale salvamontiştilor de la serviciul din Neamţ au fost pentru persoane care au suferit traumatisme de membre superioare sau inferioare prin cădere, traumatisme cranio cerebrale, plăgi şi escoriatii. Una dintre ele a fost pentru acordarea primului ajutor şi transportul în staţiunea Durău a unui turist venit pe Ceahlău, care ajunsese pe vârful Toaca, dar era în stare de epuizare, început de hipotermie şi blocaj muscular acut al membrelor inferioare. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Festival inedit organizat între zidurile unei fortăreţe medievale. „Dacă dragoste nu e, nici film nu e!“

Român extrădat la cererea magistraţilor din Manchester. De ce a fost emis mandat de arestare european

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite