Expertiza tehnică a podului prăbuşit de la Luţca indica probleme grave. Consiliul Judeţean a ignorat documentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul prăbuşit de la Luţca FOTO Ionuţ Corfu
Podul prăbuşit de la Luţca FOTO Ionuţ Corfu

Podul de la Luţca, dat în folosinţă în anii '70, avea probleme structurale mari, a stabilit în 2018 expertul desemnat de Consiliul Judeţean Neamţ. Cu toate acestea, CJ a ignorat concluziile acestuia, care recomanda restricţii de circulaţie şi lucrări ample de refacere

Expertiza tehnică a podului de la Luşca a evidenţiat probleme grave, precum fisuri şi crăpături, dar şi o ”cocoaşă” de 38 de centimetri apărută din cauza deformărilor. Doctorul inginer Cristian-Claudiu Comisu, care a efectuat expertiza în 2018, a stabiit că este imposibil să se circule normal pe pod şi a recomandat restricţii imediate de circulaţie şi efectuarea unor lucrări ample de refacere.

„Se înregistrează o stare de fisurare generalizată la nivelul întregului tablier”, concluziona expertul, potrivit ziarului Libertatea. În termeni de specialitate, tablierul reprezintă structura podului pe care se află asfaltul şi calea de circulaţie.

Degradarea podului de la Luţca a avut loc în timp, în decursul a zeci de ani, fiind afectat atât de trecerea timpului, cât şi de incompetenţă şi delăsare, rezultă din expertiza inginerului Comisu. Podul de la Luţca a fost proiectat în 1969 de către Institutul de Proiectări pentru Transporturi din cadrul Ministerului Transporturilor (IPTANA). Construcţia avea 217 metri lungime şi trei deschideri: de 58, 87 şi 58 metri.

A fost construit în perioada 1971-1973, iar până la momentul expertizei nu fusese realizată nicio reparaţie capitală timp de 47 de ani. Imediat după darea în exploatare din anii 1970, beneficiarul lucrării (DJDP Neamţ) a constatat apariţia unor deformaţii (săgeţi) mari ale tablierului, pe deschiderea centrală a podului, ce au ajuns în prezent la 38 centimetri, precum şi apariţia şi dezvoltarea unor fisuri şi crăpături în principalele elemente de rezistenţă ale suprastructurii.

„O stare de fisurare generalizată”

Din 1976, la doar trei ani de la inaugurare, podul a intrat într-un program de monitorizare specială din cauza problemelor. Expertiza din 2018 a arătat că deformarea este atât de mare, încât depăşeşte „cu mult” valoarea admisă şi „nu satisface condiţiile impuse de exploatarea normală”.

„Tablierul prezintă o săgeată pronunţată în deschiderea centrală, cu o valoare măsurată în iunie 2017, de 38 cm, care s-a stabilizat în ultimii circa 10 ani. Valoarea săgeţii maxime măsurate în deschiderea centrală a tablierului depăşeşte cu mult valoarea săgeţii maxim admise şi nu satisface condiţiile impuse de exploatarea normală a podului”, precizează expertiza tehnică, potrivit „Libertatea”.

Podul era atât de degradat că nu mai respecta un normativ din 2013 privind structurile de poduri şi podeţe. Expertiza arată în continuare că există o „stare de fisurare generalizată”: „Se înregistrează o stare de fisurare generalizată la nivelul întregului tablier, cu valori în secţiunile caracteristice (secţiunea centrală şi pe pile) peste valorile admise şi nu satisface condiţiile impuse de exploatarea normală a podului la Starea de deformaţie”.

Defecte şi la pilonii de susţinere

Deformaţiile hobanelor erau mici, dar acestea prezentau la rândul lor fisuri şi crăpături peste limitele admise. „Până în prezent (2018 – n.r.) nu s-au executat lucrări de consolidare sau reabilitare, ceea ce a permis o accelerare a procesului de degradare a podului”, se arată în document.

Cele mai importante defecte la nivelul suprastructurii: - lipsa betonului de acoperire a armăturilor, exfolierea betonului de nivelul tablierului – armături fără strat de acoperire – coroziunea armăturii – beton cu aspect friabil – defecte de suprafaţă la toate elementele  – fisuri şi crăpături longitudinale, transversale şi înclinate ale betonului la nivelul tablierului, cu deschideri mai mari de 0,3 milimetri – infiltraţii şi eflorescenţe – deformaţii ale tablierului în deschiderea centrală, peste valorile admise

Defecte au fost constatate şi la piloni, unde este prezentată eroziunea betonului.  Concomitent, existau degradări şi la nivelul malurilor Siretului. Aici era reclamată lipsa lucrărilor de apărare a malurilor pe partea dreaptă, în dreptul localităţii Luţca, plus degradarea celor de pe malul stâng, înspre Sagna.

Recomandările expertului

O altă problemă semnalată este „mutarea traseului râului Siret prin deschiderea centrală şi jumătate din deschiderea marginală Luţca”. La nivelul căii de pod este reclamată existenţa unor denivelări „care favorizează sporirea efectului dinamic” şi amplasarea incorectă a gurilor de scurgere, plus înfundarea acestora.

De asemenea, este reclamată prezenţa vegetaţiei crescute pe trotuarele pietonale, dar şi degradarea betonului, lipsa parapetelui de siguranţă, coroziunea stâlpului metalic şi neasigurarea pantei de scurgere a apei.

În urma celor constatate, doctorul inginer Cristian-Claudiu Comisu a făcut o serie de calcule bazate pe normativele tehnice, de unde a reieşit că „podul prezintă o stare tehnică nesatisfăcătoare”. „Având în vedere prezenţa unor defecte şi degradări foarte grave” acesta propunea: – restricţii de viteză de maximum 30 km/h – distanţă de 80 de metri între maşinile de pe pod. Practic doar două autovehicule în acelaşi timp, deoarece podul avea 217 metri lungime. – interzicerea camioanelor grele – program de monitorizare.

A doua expertiză, agreată de Consiliul Judeţean Neamţ

Ca intervenţie, acesta arăta că există două opţiuni: Lucrări de reparaţii capitale a tablierului existent şi construcţia unor pile suplimentare. Adică noi piloni de susţinere în râu. Lucrări de înlocuire a suprastructurii podului, cu păstrarea pilelor existente. Expertul recomanda realizarea scenariului al doilea.

Specialistul a predat expertiza, cu cele două opţiuni ambele de lucrări extinse, către Consiliul Judeţean Neamţ. Autorul expertizei, inginerul Cristian-Claudiu Comisu, a fost contactat de „Libertatea”, dar nu a dorit să comenteze.

Mai mulţi ingineri consultaţi de „Libertatea”, familiari cu  expertiza, spun că nu a fost folosită soluţia recomandată de expert, că CJ a făcut o altă expertiză, din care a rezultat un proiect mult mai restrâns de reparaţie şi că soluţia aleasă a dus, în final, la prăbuşire. 

„Am făcut numai un fel de modernizare şi reabilitare a podului”

După expertiză, se fac Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI), Proiectul Tehnic (PT) şi Detaliile de Execuţie. La podul dărâmat, acestea nu s-au bazat pe expertiza şi recomandările din 2018, ci pe alta, întocmită ulterior.

Reabilitarea podului de la Luţca a fost parte a unui contract mai mare de reabilitare de drumuri şi poduri, în valoare de 264 de milioane de lei, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) II.

Asocierea care a câştigat contractul avea 8 firme în componenţă: Aqua Parc SRL (lider de asociere), plus alte şapte firme: Mavgo Holding, Danlin XXL, Darcons, Trust CCDP, Hydrostroy AD, Alido Proiect şi Rutier Consult SRL.

Conform G4Media, firma care a realizat efectiv lucrările de la podul prăbuşit este Darcons SRL. Contactat de Digi24, Romică Rotaru – patronul firmei Darcons SRL, a spus că nu s-a intervenit asupra structurii de rezistenţă.

„Noi n-am dezvelit hobanele să vedem ce se întâmplă cu armăturile din interiorul hobanelor. Am respectat în totalitate proiectul pus la dispoziţie. Nu s-a umblat la structura de rezistenţă aproximativ 99% deloc, deci am făcut numai un fel de modernizare şi reabilitare a podului, inclusiv tencuieli la grinzi, inclusiv la placa de pe pod s-a făcut nouă. S-au făcut modernizări, dar fără a se umbla la structura de rezistenţă”, a spus acesta.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un pod rutier s-a prăbuşit în judeţul Neamţ. Un autocamion şi o autoutilitară, surprinse în zonă. Un bărbat a fost rănit. Podul fusese reparat în 2021 FOTO VIDEO

CNAIR, despre podul rupt în Neamţ: Arată importanţa verificării şi intervenţiilor pentru reparaţiile şi reabilitările podurilor

 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite