PORTRET / Derszi Jozsef este artistul pe piele care practică full contact pentru întreținere

Derszi Jozsef este cunoscut printre prienteni sub numele de Alice și toți știu de pasiune acestuia pentru cerneală și piele, adică pentru tatuaje.  În timpul liber practică sportul de contact pentru fitness.

Ştiri pe aceeaşi temă

Recunoaște că de mic era fascinat de combinația dintre piele și pictură și pe la șase anișori deja se gândea cum să pună în practică pasiunea lui, mai ales că nu știa că la acel moment, în plin regim comunist, era interzisă tatuarea. Curiozitatea lui Alice a fost satisfăcută de abia la 10 ani distanță când, la 16 ani, și-a bătut primul tatuaj. „Mi-am făcut primul tatuaj prin metode rudimentare care presupunea crăparea pielii după care cu ajutorul unei ațe îmbibate în tuș se realiza desenul", își amintește orădeanul.

Primul tatuaj de pe pielea lui Alice va rămâne așa și nu va fi refăcut pentru că nu vrea să modifice ceva ce deja face parte din istoria și personalitatea sa. La nici două săptămâni a făcut el primul tatuaj, prin aceeași metodă, chiar unui prieten. Părinții săi au fost foarte nemulțumiți de pasiunea fiului lor până când au înțeles că e un mod de viață și nu un moft. Fiecare pictură de pe corpul său reprezintă câte ceva din Alice. Pe brațul drept are un desen ce reprezintă viziunea sa despre religie. În viziunea lui este un biomecanoid, pentru că, spune el,  religia este o modă. Pe brațul stâng are un desen ce îi reprezintă meseria, o mână cu mașina de bătut și un craniu vesel de Borneo.

Kickbox pentru fitness

Deși arta de a tatua și a se tatua nu a fost bine primită, mai ales de părinți și de cei cu prejudecăți, Alice se declară mulțumit de reacția oamenilor care îl văd plin de desene. Spune că îi plac sporturile de contact și practică kick-boxul pentru fitness și pentru el, nefiind tentat de competiții. Sportul este pasiunea sa alături de drumeții, ieșirile la iarbă verde, muzica și câinii săi.

Pe deasupra nici nu se consideră un artist deși multe din desenele sale parcă prind viață. „Artiștii de renume sunt recunoscuți după moarte, iar eu nu vreau așa ceva, eu pot fi considerat un artist al modei secolului XXI", mărturisește Alice. Nu își amintește câte tatuaje a bătut, dar este vorba de ordinul miilor și își amintește că a dat și peste ciudați și ciudățeniii. O persoană i-a rămas în minte care l- a rugat să îi scoată un cip implantat de serviciile secrete și s-a arătat dejamăgită când a aflat că Alice nu îl poate ajuta. A tatuat oameni înclusiv în gură sau a realizat pentru un  bărbat un portret al unei fete pe care acesta o hărțuia, susținând că e îndrăgostit de ea.

Întrebări și răspunsuri

Care a fost cel mai ciudat loc unde ai realizat un tatuaj?

Am făcut tatuaje pe toată suprafața corpului, au fost cazuri cât am realizat desene în cele mai intime locuri atât la femei cât și la bărbați. Am desenat un elefant a cărui trompă era organul sexual al bărbatului.

Cine își face tatuaj în Oradea?

Nu există un prototip al celui ce vrea tatuaj. De multe ori vin familiști convinși care își fac tatuaje mari care le dă un sentiment de rebeliune. A devenit un trend, moda secolului XXI.

Ce-i place

În primul rând soția sa, după care îi plac cititul, sportul, filmele și drumețiile și ieșirile în natură.

Ce nu-i place

Alice spune că urăște anticultura din jurul său mai ales dacă e însoțită de opulență și superficialitatea care îi caracterizează pe mulți.

Profil:

Născut la 6 ianuarie 1976 în Oradea

Familie: căsătorit fără copii, deocamdată

Studii: student la Facultatea de Mediu din Oradea


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările