Pedepse blânde pentru mama şi bunicii unui bebeluş vândut în Franţa cu 7.000 euro

Pedepse blânde pentru mama şi bunicii unui bebeluş vândut în Franţa cu 7.000 euro

Foto: arhiva freepic.com

O femeie din Bihor care şi-a vândut bebeluşul în Franţa pentru 7.000 euro şi părinţii ei, care au intermediat tranzacţia, au scăpat de închisoarea cu executare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Judecătoria Salonta i-a condamnat pe cei trei la câte trei ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de cinci ani, dispunând confiscarea banilor încasaţi în favoarea statului. Sentinţa a rămas definitivă întrucât nici cei condamnaţi, şi nici procurorii nu au mai atacat-o.

Negocieri în tabără

Afacerea s-a derulat în 2012, în perioada în care cei trei bihoreni din localitatea Ciumeghiu, Mirabela Rostaş şi părinţii ei, Angela respectiv Marin Rostaş, se aflau în Franţa, la cerşit. Tânăra, Mirabela, pe atunci în vârstă de 17 ani, era însărcinată în luna a doua după o relaţie cu Florin Teglaş, un tânăr din colonia de romi din Ciumeghiu, care rămăsese în ţară.
 
Cei trei au stat într-o tabără improvizată la marginea localităţii Coubron, lângă Paris, vizitată aproape zilnic de către reprezentanţii unor organizaţii caritabile. Între voluntari s-a aflat şi o familie de francezi care, văzând-o pe Mirabela gravidă, a convins-o pe ea şi pe părinţii ei să dea copilul contra cost. În noiembrie 2012, când a trebuit să nască, francezii au dus-o pe tânără la un spital din localitatea Raincy-Montfermeil, unde au internat-o sub o altă identitate. După naştere, au luat bebeluşul, iar bihorenilor le-au dat 7.000 de euro, bani cu care aceştia s-au întors apoi în România. 

Bebeluş de negăsit

Ajunsă acasă, fata s-a împăcat în timp cu tatăl bebeluşului, căruia i-a şi povestit despre tranzacţie, iar bărbatul nu a stat pe gânduri şi i-a denunţat la Poliţie. Cei trei au fost trimişi în judecată în 2017, pentru încălcarea Legii adopţiei, care pedepseşte cu închisoare între doi şi şapte ani „fapta părintelui de a pretinde sau de a primi, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei copilului”, dar şi intermedierea adopţiei unui copil, în scopul obţinerii de foloase materiale, acuze pentru care, în final, au şi fost condamnaţi.
 
Deşi căutat de către procurorii din Bihor, inclusiv prin comisii rogatorii, la unităţile medicale din Franţa, copilul nu a fost găsit nici până astăzi. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările