Spitalul mobil de la Leţcani a primit primii patru pacienţi cu COVID. În primă fază vor fi deschise două saloane în care vor fi internaţi 20 de bolnavi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

Primii patru pacienţi bolnavi de COVID au fost internaţi, marţi seară, la spitalul mobil de la Leţcani, judeţul Iaşi, aceştia având forme medii ale bolii. Doi dintre ei necesită suport de oxigen.

Pacienţii  au fost transferaţi, marţi seară, de la Spitalul de Boli Infecţioase la spitalul mobil de la Leţcani, anunţă managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu

"Doi dintre pacienţi sunt dependenţi de oxigen, iar ceilalţi doi sunt fără necesar imediat de oxigenoterapie. Vor fi îngrijiţi în prima fază doar pacienţi cu forme medii COVID, care nu necesită suport mare de oxigen şi pot beneficia de oxigenoterapie cu ajutorul concentratoarelor. După finalizarea montării, după umplerea şi verificarea bunei functionalităţi a stocatorului de oxigen, vom putea îngriji şi pacienţi în terapie intensivă. Pacienţii vor trece prin triajul Spitalului de Boli Infecţioase, vor fi evaluaţi, consultaţi şi vor fi directionaţi către spitalul modular. Am operaţionalizat două saloane, în total 20 de pacienţi", a declarat medicul Florin Roşu.

El a afirmat că de la Spitalul de Boli Infecţioase au fost detaşaţi la spitalul mobil de la Leţcani doi medici infecţionişti, din care unul este şeful Secţiei de Boli Infecţioase. De asemenea, au fost detaşate două asistente-şefe, una pentru sectorul boli infecţioase, iar cealaltă pentru secţia de terapie intensivă.

Tot marţi seară, medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a anunţat că, în total, cinci pacienţi au fost transferaţi din UPU de la Spitalul "Sfântul Spiridon" la Spitalul de Boli Infecţioase. Ea a precizat că toţi cei cinci pacienţi au forme medii ale bolii şi că ulterior vor fi transferaţi la spitalul mobil de la Leţcani.

Ministrul interimar al Sănătăţii, Csele Attila, a anunţat că, marţi seară, Spitalul Modular de la Leţcani va fi deschis cu 10 paturi cu concentratoare de oxigen, iar paturile ATI vor fi operaţionalizate în zilele următoare. Stocatorul de oxigen, de care depinde funcţionarea unităţii, a ajuns la Iaşi şi va fi pus în funcţiune.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite