„Mozart Steps”, o reinterpretare contemporană a compoziţiilor mozartiene, în programul FITPT Iaşi 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) de la Iaşi se va regăsi în program si spectacolul „Mozart Steps”, gândit de coregraful Gigi Căciuleanu şi interpretat de actorii Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

La Iaşi, începutul lunii octombrie aduce timp de 8 zile, în perioada 5-12 octombrie, 24 de companii teatrale de stat şi independente din 15 ţări (Austria, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Macedonia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Olanda, SUA), pentru un festival inedit la nivel naţional, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT), aflat, deja, la ediţia a VII-a.

Spectacole de teatru educaţional, teatru coregrafic, teatru documentar, teatru-imagine, multimedia, teatru acustic, teatru pe apă, teatru-dans, teatru de obiecte, animaţie, spectacole-lectură, reprezentaţii de dans, proiecţii de film, lansări de carte, conferinţe sunt programate să se desfăsoare în cele două săli ale Teatrului "Luceafărul", la Palatul Culturii, pe Lacul Ciric, la Cărtureşti, Palas.

Lumina reflectoarelor va cădea pe personalităţi artsitice ca Peter Brook, Sasha Waltz, Krystian Lupa, Pippo Delbono, Camil Petrescu, Philippe Genty, Esteve Soler. Organizatorii, cei de la Teatrul “Luceafărul” Iaşi, promit şi exclusivităţi pentru România, cum este spectacolul Companiei franceze Philippe Genty “O corabie pe valuri:Odiseea”, un spectacol care porneşte de la Odiseea lui Homer, dar se dovedeşte a fi o lectură scenică extrem de originală. 

Din România, printre spectacolele unor teatre apreciate ca Teatrul Odeon Bucureşti, Teatrul Nottara, Teatrul Act, Teatrul Luni, se regăseşte şi spectacolul “Mozart Steps”, realizat de Gigi Căciuleanu la Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu, o reinterpretare contemporană a compoziţiilor mozartiene făcută de doi mari artişti de azi, Hugues Curzon si Ahmed al Maghreby, care au combinat muzica occidentalului Mozart şi muzica orientală, egipteană.

Despre “Mozart Steps” Gigi Căciuleanu spunea: "Un spectacol de teatru-coregrafic, stil în care, contrar teatrului-dans, unde dansatorilor li se cere sã fie actori, de data aceasta actorii sînt chemaţi sã-şi rezolve partiturile şi să se comporte scenic ca nişte veritabili dansator.”

Pe scenă, pe un montaj conceput de Gigi Căciuleanu, pornind de la albumele "Mozart l’Egyptien-1" şi "Mozart in Egypt-2", se vor desfăşura 30 de performeri.

Spectacolul lui Gigi Căciuleanu se va juca duminică, 12 octombrie, de ora 19.00, în închiderea Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, iar preţul unui bilet este 30 lei. Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete  a Teatrului "Luceafărul " începînd de joi, 25 septembrie.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite