Liderii PSD Iaşi s-ar fi refugiat în sediul PNL ca să scape de furia cetăţenilor. „Au intrat buluc şi au ieşit în şuturi“

Liderii PSD Iaşi s-ar fi refugiat în sediul PNL ca să scape de furia cetăţenilor. „Au intrat buluc şi au ieşit în şuturi“

FOTO Bună Ziua Iaşi

Membrii PSD Iaşi au intrat miercuri după-amiază, pe 22 mai, în sediul contracandidaţilor de la PNL Iaşi, în timpul marşului de campanie pe care l-au desfăşurat prin oraş. Liberalii ieşeni susţin că social-democraţii au intrat în sediul lor pentru a se ascunde de furia oamenilor din stradă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deputatul Marius Bodea, preşedintele organizaţiei PNL Municipiul Iaşi, a declarat joi, 23 mai, că şapte persoane din conducerea PSD, printre care Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi, şi Marius Ostaficiuc, şeful organizaţiei municipale a PSD Iaşi, ar fi intrat speriaţi în clădirea liberarilor pentru a se feri de mulţimea nemulţumită cu care s-au întâlnit în marşul prin oraş. Conform acestuia, membrii PSD ar fi fost daţi afară de către tinerii liberali care se aflau în acel moment în clădire.

„Miercuri după-amiază, preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa, celebrul mut local, şi cu o gaşcă de lideri locali au intrat speriaţi în sediul PNL. Până s-au dezmeticit tinerii noştri, ei au început să se uite curioşi în jur, iar apoi au fost daţi afară. Erau speriaţi, pentru că intersecţia unde e sediul partidului nostru e cea mai aglomerată din Iaşi şi ştim cum reacţionează oamenii când aud de ei, aşa că s-au refugiat la noi. Colegii care erau la sediu în momentul respectiv spun că au intrat vreo 7-8. Au intrat buluc şi au ieşit în şuturi”, a declarat Marius Bodea, preşedintele PNL Municipiul Iaşi.

Conducerea filialei PSD Iaşi susţine însă că situaţia a stat altfel. Liderii locali ai social-democraţilor spun că au intrat în sediul PNL din colegialitate politică, nu pentru că ar fi întâmpinat reacţii violente din partea oamenilor cu care au discutat în stradă.

„Noi eram într-adevăr în marş prin oraş şi, din bun simţ şi colegialitate politică, am intrat în sediul PNL pentru a saluta. Dumnealor ne-au spus să nu facem poze în sediu, iar acesta a fost singurul dialog pe care l-am avut cu colegii din PNL. A fost vorba de curtoazie politică. La un moment dat, unul dintre colegii lor aflat pe sediu a avut într-adevăr o expresie mai libertină în ceea ce priveşte mesajele pe care ni le-a adresat nouă, dar a fost o persoană. Nu ne-am ferit de oameni sau nu am intrat în sediul PNL pentru că eram agresaţi”, a declarat Marius Ostaficiuc, şeful organizaţiei municipale a PSD Iaşi.

Citiţi şi:

FOTO Mesajul obscen transmis PSD de un grup de elevi din Iaşi după festivitatea de absolvire

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: