EXCLUSIV Procurorul din dosarul ICA este acuzat de luare de mită prin intermediul amantei de la Iaşi

EXCLUSIV Procurorul din dosarul ICA este acuzat de luare de mită prin intermediul amantei de la Iaşi

Emilian Eva a fost reclamat la DNA pentru luare de mită

Magistratul Emilian Eva este acuzat că, prin intermediul unei avocate cu care a avut o relaţie amoroasă, ar fi obţinut la un preţ subevaluat o vilă aparţinând unui afacerist pe care-l cerceta. Pe 1 septembrie, la DNA, a fost înregistrată o plângere penală pentru luare de mită, şantaj şi abuz în serviciu împotriva magistratului care a instrumentat dosarul ICA.

Ştiri pe aceeaşi temă

Relaţia amoroasă pe care a avut-o în trecut cu o focoasă avocată din Iaşi continuă să-i facă probleme procurorului care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu. După ce anul trecut un coleg de breaslă l-a acuzat că l-a anchetat după ce i-a furat iubita, zilele trecute, aceeaşi femeie, Claudia Ciofu, în prezent suspendată din barou, este în mijlocul unui scandal de proporţii în care este implicat şi procurorul Emilian Eva.

Pe 1 septembrie, la structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), dar şi la cea de la Iaşi, un afacerist cu cetăţenie româno-moldoveană a depus un denunţ şi o plângere în care îl acuză pe procurorul Eva de luare de mită, şantaj şi abuz în serviciu, iar pe Claudia Ciofu, retrasă de câţiva ani din viaţa publică, de complicitate la aceste infracţiuni.

Acuzaţiile aduse magistratului din dosarul ICA de către Anatolie Mărgărint vin însă la mai bine de un deceniu de la data la care ar fi avut loc. Chiar şi aşa, în baza documentelor ataşate la dosar, obţinute în exclusivitate de “Adevărul”, cel mai probabil se va deschide un dosar penal în care, pe lângă Emilian Eva, şi alţi anchetatori de la Iaşi ar putea fi anchetaţi.

Acuzaţiile aduse lui Eva

Plângerea ce-l vizează pe procurorul Emilia Eva este semnată de Anatolie Mărgărint, un controversat om de afaceri la începutul anilor 2000, originar din Republica Moldova. De altfel, faptele de care îl acuză Mărgărint pe procurorul ieşean datează din anul 2002.

Atunci, potrivit plângerii obţinute de “Adevărul”, Mărgărint era cercetat de către procurorul Eva pentru infracţiuni economice, basarabeanul având mai multe firme al căror obiect de activitate era importul şi exportul materialelor lemnoase. Mărgărint susţine că procurorul Eva ar fi început urmărirea penală împotriva sa pentru infracţiuni “închipuite”, interzicându-i să părăsească ţara timp de doi ani. De asemenea, mai arată Mărgărint în documentul citat, magistratul ieşean i-ar fi pus sechestru pe mai multe societăţi, dar şi pe un autoturism Mercedes.

“La sfârşitul anului 2002, în luna decembrie, am fost abordat de numita Ciofu Claudia Iuliana, despre care aflasem că este amanta procurorului Eva Emilian, care mi-a comunicat că are cunoştinţă de faptul că în cel mai scurt timp procurorul Eva Emilian urmează să-mi pună sechestru pe casa din Iaşi, strada Ion Creangă, nr. 66, propunându-mi pe un ton ferm să îi vând ei acea proprietate, cu un preţ derizoriu, întrucât dacă nu mă voi conforma o voi pierde în favoarea statului în cadrul urmăririi penale. Am perceput această propunere ca pe o obligaţie absolută, aceasta dându-mi de înţeles că dacă nu voi proceda ca atare procurorul Eva Emilian îmi va face şi mai mult rău”, spune Anatolie Mărgărint.

Cum explică basarabeanul denunţul tardiv

În continuare, afaceristul basarabean spune că a fost forţat să vândă, alături de soţie şi fiică o proprietate de 367 de metri pătraţi, pe care se află construită o vilă cu două etaje, cu o suprafaţa construită de 157 de metri pătraţi. “Noi am primit de la cumpărătoarea Ciofu Claudia Iuliana suma de 15.000 de dolari, deşi valoarea case şi a terenului, la data respectivă, era de cel puţin 70.000 de dolari.Am acceptat încheierea acestei tranzacţii temându-mă că procurorul Emilian Eva îmi va face şi mai mult rău decât îmi făcuse, deşi eu eram nevinovat”, mai spune Mărgărint în sesizarea înaintă DNA. Această informaţie este confirmată de contractul de vânzare-cumpărare întocmit la acea vreme, obţinut de “Adevărul”.

Ulterior acestei tranzacţii, mai spune afaceristul, urmărirea penală din dosarul său a fost preluată de colega de birou a lui Emilian Eva, care i-a comunicat că acuzaţiile au fost retrase. “Doresc să se efectueze cercetări în vederea stabilirii răspunderii penale a celor două persoane, eu constituindu-mă parte civilă cu contravaloarea imobilului din Iaşi, în prezent în valoarea de peste 150.000 de euro, sau doresc restabilirea situaţiei anterioare, prin recuperarea casei şi terenului în natură”, conchide Anatolie Mărgărint. Acesta explică tardivitatea cu care a formulat denunţul spunând că i-a fost teamă că procurorul Emilian Eva, fiind o persoană influentă, ar fi putut “să-i însceneze alte dosare penale închipuite.”

Emilian Eva a părăsit DNA la începutul acestui an, el activând în prezent la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. Procurorul ieşean avea ieri telefonul închis şi nu a putut fi abordat pentru a-şi expune un punct de vedere cu privire la aceste acuzaţii. În ceea ce-o priveşte pe Claudia Ciofu, aceasta a renunţat de mai mulţi ani la avocatură, ea plecând în străinătate.

Focoasa avocată, în mijlocul unui alt scandal cu Eva

Emilian Eva a mai fost implicat într-un scandal de răsunet anul trecut, atunci când un fost coleg de breaslă, Radu Moisescu, fost magistrat la DIICOT, l-a acuzat pe fostul anchetator de la DNA că i-ar fi închipuit un dosar penal din răzbunare. Moisescu a precizat într-un memoriu adresat DNA că Emilian Eva s-a răzbunat pe el din cauza aceleaşi Claudia Ciofu, cu care magistratul de la DIICOT ar fi avut o “relaţie amoroasă pasageră”. “Această înverşunare a procurorului Eva Emilian împotriva mea îşi are sorgintea în relaţia amoroasă pasageră pe care eu am avut-o cu amanta dumisale de mai bine de 11 ani, Claudia Ciofu, în anul 2008, relaţie pe care i-ar fi dezavuat-o nişte binevoitori, dorinţa lui de răzbunare în spiritul apărării propriei sale vanităţi şi posesivităţi asupra acestei femei fiind de natură a-i interverti natura umană într-una de-a dreptul animalică”, precizează Radu Moisescu în memoriul amintit.

Emilian Eva, cercetat şi de Inspecţia Judiciară

Procurorul Eva este cel care a realizat rechizitoriul ce stă la baza dosarului „ICA“, în care cap de afiş este Dan Voiculescu. Procurorul a renunţat de bună voie, de la începutul acestui an, la colaborarea cu DNA. La scurt timp după ce a părăsit structura anticorupţie, Emilian Eva a intrat în vizorul Inspecţiei Judiciare fiind cercetat „de exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă şi manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu“.

Obiectul acestor acuzaţii nu a fost făcut încă public de membrii CSM, însă surse judiciare susţin că ar fi vorba de modul defectuos în care ar fi instrumentat un dosar de trafic de influenţă în care au fost trimişi în judecată, printre alţii, mai mulţi exponenţi ai clanului interlop Corduneanu de la Iaşi.

Citeşte şi:

Mărturia procurorului Emilian Eva, care a instrumentat dosarul lui Voiculescu: „Nimeni nu a venit să-mi dea vreo sugestie sau să-mi sugereze ceva“

Triunghi amoros cu doi procurori şi o avocată. Un magistrat de la DIICOT îşi acuză colegul de la DNA de abuzuri după „o relaţie amoroasă pasageră”

DEZVĂLUIRI Cutremur în cadrul DNA: procurorul care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu, cercetat de Parchet pentru interceptări telefonice ilegale

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările