Descinderi de amploare în judeţul Iaşi. Au fost găsite droguri şi în scutecele bebeluşilor VIDEO

Descinderi de amploare în judeţul Iaşi. Au fost găsite droguri şi în scutecele bebeluşilor VIDEO

FOTO ziaruldeiasi.ro

Până în prezent, în urma percheziţiilor au fost descoperite importante cantităţi de substanţe psihoactive, precum şi produse preparate deja, pregătite pentru comercializare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Joi, 4 martie, procurorii DIICOT IAŞI, ofiţerii Antidrog de la Crimă Organizată şi forţele speciale din cadrul Jandarmeriei Române au descins peste mai mulţi traficanţi de droguri şi substanţe psihoactive din judeţul Iaşi. 

Este cea mai mare acţiune a oamenilor legii din acest an. Conform primelor informaţii, drogurile erau vândute pe raza judeţului Iaşi, dar şi în alte locaţii din afara acestuia. Substanţele erau comandate din afara ţării.

Anchetatorii au găsit droguri chiar şi în scutecele bebeluşilor.

„Până în prezent, în urma percheziţiilor au fost descoperite importante cantităţi de substanţe psihoactive care ar fi folosite la prepararea substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, precum şi produse preparate care ar fi fost pregătite în scopul comercializării către consumatorii de pe raza municipiului Iaşi” se arată în comunicatul de presă transmis de DIICOT.

Totodată, au fost descoperite sume de bani ce ar proveni din traficul acestor substanţe interzise.

Oamenii care locuiesc pe străzile în care au avut loc descinderi spun că adolescenţii veneau în special după-amiaza la poartă pentru a-şi lua dozele şi de multe ori îi vedeau întinşi pe asfalt, drogaţi sau în sevraj, notează Ziarul de Iaşi. 

În urma percheziţiilor, 22 de persoane urmează să fie conduse la audieri, iar cercetările continuă.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările