VIDEO Priveliştea tristă a telegondolei din Pasul Vulcan: „Oamenii s-au gândit că ar fi bine să arunce şi ei acolo gunoaiele”

Turiştii care urcă în Pasul Vulcan au parte de o privelişte dezolantă la poalele muntelui, în imediata vecinătate a telegondolei inaugurată în 2011 de Elena Udrea.

De aproape opt ani a fost pusă în funcţiune telegondola din Pasul Vulcan (numit şi Pasul Vâlcan după numele masivului Vâlcan), în valoare de opt milioane de euro, construită cu fonduri de la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale şi inaugurată de fostul ministru Elena Udrea.

GALERE FOTO

În 2014, o şosea modernă, investiţie de 12 milioane de lei finanţată cu fonduri europene, ste folosită de turiştii care vor să urce în zona turistică din Valea Jiului. Pasul Vulcan a rămas însă o „staţiune fantomă”, cu câteva zeci de cabane vechi din anii ’80 folosite în trecut de foştii mineri, un loc unde nu a ajuns nici măcar reţeaua de apă şi canalizare.

La poalele muntelui, în imediata vecinătate a staţiei de urcare a telegondolei, localnicii au transformat valea într-o groapă uriaşă de gunoi. Oamenii pot fi văzuţi uneori scotocind printre deşeurile menajere, mobilier vechi şi materiale de construcţii adunate şi amestecate cu pământul de mină depozitat de primărie pentru a împiedica alunecările de teren şi pentru a face loc unei noi parcări. Priveliştea dezolantă îi îndepărtează pe turişti şi îi nemulţumeşte pe mulţi dintre locuitorii municipiului.

 

„La un moment dat, în valea de lângă telegondolă a fost o alunecare de teren. Solul trebuia stabilizat şi, pentru că iarna locurile din parcarea ei sunt insuficiente la câte maşini vin, a fost luată decizia ca acea vale să fie umplută cu moloz, cu pământ de la mină şi steril, terenul să fie stabilizat şi apoi să fie nivelată şi construite parcări. Localnicii văzând că se aruncă acolo moloz şi steril de la mină s-au gândit că ar fi bine să arunce şi ei acolo deşeurile. Însă acest lucru nu este permis. Săptămâna trecută au fost prinşi unii care au aruncat mobilier dintr-o camionetă. Au primit o amendă de la Poliţia Locală de 500 de lei, maximum prevăzut prin hotărârea de Consiliu Local, şi au fost puşi să strângă gunoaiele. Primarul a făcut însă o adresă către Garda de Mediu ca să îi amendeze pe partea de mediu, unde sancţiunile sunt mai mari. Poliţia locală patrulează acolo, iar angajaţii de la telegondolă supraveghează şi ei zona”, spune viceprimarul Cristian Merişanu.

 

 

Staţiunea unde şoseaua e folosită ca pârtie
În afara sezonului turistic de iarnă, numărul celor care ajung în Pasul Vulcan este redus, astfel că telegondola cu o lungime de trei kilometri, cu care turiştii pot urca pe munte, este mai mult oprită. Doar când ajung grupuri mai mari de turişti, instalaţia este pusă în funcţiune, la cerere. Mulţi dintre oaspeţii zonei turistice din Valea Jiului preferă să urce cu maşina pe şoseaua din Pasul Vulcan. Sus, la staţia de sosire a telegondolei, turiştii au parte de o priveliştile atractive ale trecătorii din Munţii Vâlcan, un masiv ce se întinde pe aproape 50 de kilometri, însă zona turistică plănuită de peste un deceniu nu s-a mai dezvoltat. Cabanele vechi au rămas fără apă potabilă şi canalizare, iar unele nu au nici curent electric, în timp ce pârtiile de schi din staţiune măsoară mai puţin de 300 de metri. Dinstracţia priincipală pe timp de iarnă a turiştilor este să urce cu telegondola în Pasul Vulcan şi apoi să coboare cu schiurile pe şoseaua de patru kilometri acoperită cu zăpadă.

După mai mulţi ani de promisiuni, abia zilele trecute, reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au anunţat că au un proiect de alimentare cu apă potabilă a acesteia. Investiţia se află doar la faza de aprobare a indicatorilor tehnico-economici şi a documentaţiei tehnico-economice şi are o valoare deestimată de 1,8 milioane de lei.

Noua Transalpina, blocată pe creste
Telegondola pusă în funcţiune de aproape opt ani s-a dovedit o investiţie aproape inutilă în afara sezonului de iarnă, dar soarta zonei  turistice s-a mai îmbunătăţit după construcţia şoselei din Pasul Vulcan. În ultimii cinci ani, drumul judeţean a fost modernizat pe o distanţă de 10 kilometri, din municipiul Vulcan până pe creste, la limita Hunedoarei cu Gorj, aflară la peste 1.600 de metri altitudine. Din locul marcat de monumentele ridicate în cinstea eroilor români din Primul Război Mondial, unde se văd urmele tranşeelor săpate în urmă cu peste un secol, drumul străbate alte creste ale Munţilor Vâlcan şi coboară circa 16 kilometri spre comuna Schela. A rămas însă neasfaltat şi aproape impracticabil, în ciuda promisiunilor repetate de modernizare a acestuia, făcute solemn de autorităţile din cele două judeţe. De-a lungul şoselei din Pasul Vâlcan, se întind privelişti asemănătoare celor oferite de Transalpina, iar pe unele porţiuni este aproape la fel de spectaculoasă. Traseul „Transvâlcanului” este mai scurt ca al Transalpinei aflată la câteva zeci de kilometri, şoseaua este mai îngustă şi de o calitate care a stârnit îndoieli, dar zona atrage prin frumuseţe şi prin legendele sale.

Pasul Vulcan, o veche trecătoare din Carpaţi, face legătura dintre Depresiunea Petroşani şi Oltenia. Locul a fost în trecut, până la construcţia şoselei prin Defileul Jiului, o importantă cale de acces a Ţării Haţegului şi a Transilvaniei spre nordul Olteniei. Prin Pasul Vulcan a trecut Mihai Viteazul pentru a ajunge în Viena, în anul 1600, iar potrivit legendei, în locul numit Poiana lui Mihai, voievodului i-ar fi murit calul din cauza efortului. Tot în Pasul Vulcan ar fi existat „Castelul din Carpaţi”, descris de Jules Verne într-unul dintre romanele sale faimoase.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Senzaţii tari pe noua Transalpina. Cum arată drumul din Pasul Vulcan, locul plin de istorie aflat la 1.600 de metri

VIDEO De ce este Pasul Vulcan o staţiune unică în România. Cu telegondolă de opt milioane de euro, dar fără pârtii, s-au găsit soluţii extreme pentru turişti

Noua şosea din munţi s-a blocat într-un loc istoric: tranşeele din Primul Război Mondial unde românii s-au apărat eroic