VIDEO Paradisul pescarilor a dispărut subit. Cum a ajuns lacul întins pe cinci hectare un adevărat deşert

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacul Săuleşti a dispărut. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Lacul Săuleşti a dispărut. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

O mulţime de specii de peşti populau în trecut Lacul Săuleşti de la marginea oraşului Simeria. În ultimele luni, el a secat complet, transformându-se într-un deşert.

GALERIE FOTO

O privelişte dezolantă se înfăţişează oamenilor care ajung în preajma bălţii Săuleşti, de la marginea oraşului Simeria.

Lacul, populat în trecut cu crap, ştiucă, biban şi chiar somn, se întindea pe aproape cinci hectare, între Drumului Naţional 7 şi calea ferată Deva – Hunedoara şi era o destinaţie favorită a pescarilor, dar şi un habitat pentru numeroase păsări şi animale sălbatice. A secat treptat în ultimii ani până când s-a transformat într-un adevărat deşert de mâl uscat şi crăpat, înoonjurat de stuf şi papură.

Asanarea s-a produs o dată cu scăderea debitului izvoarelor care îl alimentau. O posibilă explicaţie este şi scăderea pânzei freatice din zona aflată în apropierea malurilor Mureşului.

Primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu, susţine că s-a încercat la un moment dat, fără succes, dirijarea altor izvoare către întinderea de apă. Acum nu se ştie dacă, în viitor, zona va mai fi inundată de apă.

Suprafaţa bălţii de la Săuleşti s-a diminuat nu doar din cauze naturale, dar şi pentru că o parte din terenul ei a fost ocupată de şantierul noii magistrale feroviare de mare viteză, tronsonul Gurasada – Simeria, pe care trenurile vor circula cu până la 160 de kilometri pe oră.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Priveliştea impresionantă a lacului de acumulare Valea de Peşti. De ce a secat cea mai mare întindere de apă

Top 5 cele mai misterioase lacuri din România. Cum s-a format Lacul Dracului şi de ce veneau femeile la Sfânta Ana

VIDEO Lacul Gura Apei, paradisul de la poalele Retezatului. Priveliştile de vis ale celui mai mare baraj din vestul ţării

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite