VIDEO Gara care arată ca un castel din secolul al XIX-lea îşi recapătă strălucirea. Noua „bijuterie” a CFR din vestul ţării

Gara monument din Brad

Lăsată în paragină vreme de peste un deceniu, clădirea găsii din Brad se află de peste un an în reparaţii capitale. Gara veche de peste 120 de ani a devenit una dintre atracţiile municipiului.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

Cea mai frumoasă gară din judeţul Hunedoara redevine treptat „bijuteria” din vremea  statului austro-ungar, în timpul căruia a fost construită.

Gara din Brad, veche de peste 120 de ani, este fainoasă prin arhitectura ei, fiind asemănătoare unor castele şi gări de inspiraţie occidentelă din secolul al XIX-lea,

A fost lăsată în paragină până la sfârşitul anului 2016, când a intrat în reparaţii capitale. Lucrările au ajuns aproape de final şi au schimbat cu totul aspectul monumentului istoric. Investiţia în restaurarea clădirii cu două etaje depăşeşte un milion de lei, fiind finanţată de CFR.

 

Gara monument din Brad / ADEVĂRUL

Faţadele au fost zugrăvite în galben, tâmplăria, instalaţiile şi acoperişul au fost schimbate, iar fundaţia i-a fost consolidată.

Din gară mai pleacă însă doar trenurile Regio ale unui operator privat, către Arad, în timp ce ruta spre Deva a fost desfiinţată. Garniturile sunt deseori aproape goale, însă localnicii şi turiştii nu vin la gară pentru excursiile cu trenul, ci pentru a-şi face fotografii.

Timp de peste un deceniu clădirea gării din Brad  a fost lăsată pradă ruinării, spre nemulţumirea localnicilor care au transmis mai multe petiţii autorităţilor locale şi centrale în care au solicitat salvarea monumentului istoric de categoria B. Restaurarea ei va fi finalizată în acest an, însă anexele, parcul şi aleile din jurul ei au rămas deocamdată într-o stare dezolantă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Gara monument din Brad şi staţia CFR din Petroşani vor fi restaurate. Ani în şir localnicii s-au plâns de lipsa investiţiilor

FOTO Cine salvează gara din Brad, bijuteria arhitecturală construită în vremea Imperiului austro-ungar

Calea ferată Deva - Brad, proiectul uriaş din comunism devenit praf şi pulbere

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: