Turnul Ne Boisa, în şantier. Ce lucrări au loc la avanpostul medieval al Castelului Corvinilor

Turnul Ne Boisa, în şantier. Ce lucrări au loc la avanpostul medieval al Castelului Corvinilor

FOTO: Muzeul Castelului Corvinilor.

Turnul Ne Boisa, avanpostul medieval al Castelului Corvinilor, a intrat în şantier, iar lucrările derulate în aceste zile sunt spectaculoase.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constructorii care efectuează lucrările de reabilitare a Castelului Corvinilor, o investiţie finanţată din fonduri europene, şi-au mutat şantierul la Turnul Ne Boisa, unul dintre cele mai spectaculoase monumente din ansamblul medieval.

„S-a început curăţarea Turnului Ne bojsa, lucrare din cadrul proiectului de restaurare finanţat din fonduri europene, în valoare totală de 21.884.908,73 lei, ce vizează Castelul Corvinilor. Având rolul de a apăra latura vestică a Castelului Corvinilor, turnul propriu-zis, înalt de 15 m, este alcătuit din 5 niveluri de apărare,  prevăzute cu deschideri pentru arme de foc. Legătura cu castelul este asigurată prin intermediul unei galerii suspendate, lungă de peste 33 m şi lată de 2,4 m, galerie ce se sprijină pe 9 stâlpi masivi, realizaţi din calcar dolomitic şi plasaţi la o distanţă de 4 m unul de celălalt. Înaltă de 15 metri, galeria păstrează în capătul dinspre castel podul mobil ce putea fi ridicat în ambele direcţii, în funcţie de necesităţi”, a informat Muzeul Castelului Corvinilor.

Turnul medieval care se distinge în ansamblul monumentului istoric este pustiu şi nu poate fi vizitat decât parţial, dar situaţia lui se va schimba odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare a Castelului Corvinilor. În prezent, pardoseala originală din cărămidă este deteriorată, prezintă fisuri structurale în pereţi, elemente de ancoraj lipsă, scara din lemn este degradată, tavanele din lemn sunt deteriorate, iar ancadramentele din piatră şi elementele şarpantei prezintă degradări. Lucrările vizează restaurarea pardoselii originale din cărămidă, desfacerea şi înlocuirea treptelor de acces din lemn, desfacerea tencuielilor existente, aplicarea unor tencuieli repirante pe bază de var şi zugrăvirea cu soluţii pe bază de var, montarea unor tâmplării de lemn la uşă şi ferestre, restaurarea ancadramentului de piatră al uşii, înlocuirea instalaţiilor electrice, lucări de consolidare, de montarea a unor flrilaje la golurile existente, înlocuirea scării şi a tavanului vechi de lemn. Galeria suspendată Ne Boisa şi calea de aces vor fi, de asemenea, restaurate şi consolidate.

Povestea Turnului Ne Boisa

Turnul Ne Boisa (Nje Boisia) se numără printre locurile aparte ale Castelului Corvinilor. A fost ridicat în partea de sud a Castelului Corvinilor şi a avut rol de bastion de apărare al acestuia, în Evul Mediu. Are cinci niveluri, fiind prevăzut cu deschideri pentru arme de foc. Legătura cu castelul este asigurată prin intermediul unei galerii suspendate cu o lungime de peste 30 de metri, sprijinită pe stâlpi masivi din calcar dolomitic. Turnul datează din vremea lui Ioan de Hunedoara, potrivit istoricilor. După ce familia sa a primit cetatea de la regele Sigismund al Ungariei, Ioan de Hunedoara a amenajat-o pentru locuit şi în scopuri militare, înzestrând-o cu un sistem de apărare. Turnul Ne Boisa poartă un nume sârbesc ce înseamnă „nu te teme”, pe care l-ar fi primit probabil de la ostaşii sârbi din care se compunea în vremea lui Ioan de Hunedoara, în bună parte, garnizoana cetăţii. În secolul al XV-lea, din care datează construcţia, în Hunedoara locuia o comunitate de sârbi, susţin unii istorici.

Turnul a fost construit pentru a întâri castelul în faţa invaziilor otomane. De-alungul timpului, Turnul Ne Boisa i-a fascinat pe călătorii care l-au vizitat. De aici poate fi admirat Retezatul, dar şi întinderea Văii Cernei pe care s-a clădit Hunedoara, Valea Mureşului şi Munţii Metaliferi.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Povestea neştiută a Castelului Corvinilor. Oamenii care l-au transformat din ruină într-o perlă a Imperiului Austro-Ungar

Elisabeta Szilagyi, regina din Hunedoara. Zece mituri despre „mama-eroină“ care l-a făcut pe Matia Corvin rege al Ungariei

Castelul Corvinilor ascunde un mare secret: o criptă veche de şase secole, construită pentru Ioan de Hunedoara

Cele mai ascunse secrete ale Castelului Corvinilor: domniţa decapitată, beciul celor uitaţi, omul găsit mort în fântână

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: