Investiţie de peste 4,5 milioane de euro în centrul istoric al Devei. Promenada va fi reabilitată cu fonduri UE

Investiţie de peste 4,5 milioane de euro în centrul istoric al Devei. Promenada va fi reabilitată cu fonduri UE

Zona de promenadă. FOTO: ADEVĂRUL.

O investiţie de 4,5 milioane de euro va schimba înfăţişarea centrului istoric al Devei. Promenada va fi reabilitată cu fonduri UE.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria Deva a obţinut peste 4,5 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru reamenajarea centrului istoric al municipiului, între Parcul Cetăţii Devei şi Piaţa Unirii.

„Am depus documentaţia pentru solicitarea de finanţare în luna ianuarie a acestui an iar după desfăşurarea tuturor etapelor de evaluare ale proiectului acesta a fost selectat pentru finanţare şi astăzi am semnat contractul de finanţare, la sediul Agenţia de Dezvoltare Regională Vest din Timişoara”, a anunţat, luni, primarul Florin Oancea.

Perioada de implementare a proiectului este octombrie 2019 – iunie 2022, iar perioada de execuţie a lucrărilor şi recepţia la terminarea lucrărilor este de 18 luni. Valoarea totală a proiectului este 21.875.241 lei, din care valoarea asistenţei nerambursabile solicitate 20.130.256 lei, iar valoarea cofinanţării municipiului Deva este de 1.744.985 lei.

Proiectul vizează reabilitarea spaţiului urban cuprins între Piaţa Unirii şi tronsonul din centrul istoric al Bulevardului 1 Decembrie 1918, care va fi destinat circulaţiei pietonale şi carosabile, cu zone verzi şi amplasamente de monumente de for public. „Pentru reducerea emisiilor de CO2 şi punerea spaţiului în valoare, se va realiza un paviment general unitar pentru zonele preponderent pietonale, amenajări peisagistice a spaţiilor verzi existente şi nou propuse, dotarea cu sistem de irigare a spaţiilor verzi amenajate, dotarea cu iluminat public adecvat, soluţionarea colectării apelor pluviale.  Se va instala şi un sistem de reducere a circulaţiei în zona centrală pentru eliminarea traficului excedentar în perimetrul proiectului. În Piaţa Unirii se va redesena zona verde din scuarul existent, acordându-se atenţie arborilor protejaţi”, se arată în proiect.

Investiţia va duce la crearea unei zone exclusiv pietonale în Piaţa Unirii şi a unei zone pietonale şi semipietonale pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 (tronsonul cuprins între str. Avram Iancu şi Bulevardul Iuliu Maniu). „Toate lucrările ce vor fi executate în cadrul proiectului Amenajare zonă pietonală centru istoric vor avea în vedere specificul zonei şi vor lua în considerare spaţiul verde existent. Prin intervenţiile prevăzute în proiect, cablurile aeriene vor fi coborâte în canalizaţia subterană. De asemenea, în zonă vor fi montate camere de supraveghere video, mobilier urban şi pavimente specifice centrelor istorice”, informa Primăria Deva.

Zona de promenadă a Pieţei Unirii a fost amenajată la începutul anilor 2000, pe Strada 1 Decembrie 1918 şi este adesea ocupată de maşini. De un deceniu,  administraţia locală din Deva a propus montarea a două bariere electromecanice pe Strada 1 Decembrie 1918, transformată parţial în centru pietonal, ca să delimiteze zona alocată pietonilor şi să interzică accesul maşinilor, cu excepţia celor ale unor instituţii publice care îşi aveau sediul în zonă. De asemenea, a fost stabilit un program de aprovizionare a magazinelor şi localurilor din centrul istoric, în care era permis accesul maşinilor care aduceau mărfuri. Barierele au fost rupte cu timpul şi, treptat, aproape nimeni nu a mai ţinut cont de avertismentele poliţiştilor locali.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum a eşuat „promenada” din centrul istoric al municipiului. Zona turistică a fost interzisă degeaba maşinilor

Prima parcare cu plată din municipiu. Ce taxe vor fi impuse şoferilor pe locurile amenajate în centrul istoric

FOTO Povestea unei afaceri interbelice: cum a devenit Petru Groza chiriaş de lux în centrul istoric al Devei 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: