VIDEO Crimă în zona O.M., Hunedoara. O tânără a fost ucisă de iubit. Bărbatul a fost găsit plin de sânge

Tragedie în OM, Hunedoara

Crimă în cartierul O.M. din Hunedoara. O tânără a fost ucisă de iubit. Bărbatul ar fi încercat apoi să se sinucidă.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE: Potrivit unor surse, autorul crimei din cartierul O.M. este Cristian Stănciulescu, condamnat în octombrie 2018, într-un dosar pentru trafic de droguri şi de substanţe etnobotanice, şi eliberat în toamna anului trecut din închisoare. De altfel, în ultimul deceniu, tânărul a acumulat cel puţin patru condamnări pentru infracţiuni legate de traficul şi consumul de droguri.

Ştirea iniţială:

 

Strada I.L. Caragiale din cartierul O.M. al Hunedoarei a fost blocată de poliţişti, după ce o crimă a fost anunţată la 112. Un tânăr şi-ar fi ucis iubita, în vârstă de 22 de ani, şi apoi a încercat să se sinucidă.

GALERIE FOTO DE LA LOCUL CRIMEI

Bărbatul, care ieşise din locuinţă, plin de sânge, a fost imobilizat de un jandarm, care se afla în zonă, fiind în timpul liber. „Astăzi, în jurul orei 13.30, plutonier major Cîrdei Alexandru, din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, aflându-se în timpul liber,în municipiul Hunedoara a imobilizat un bărbat care era plin de sânge şi care a afirmat faptul că şi-ar fi omorât viitoarea soţie. Ulterior imobilizarii, jandarmul a apelat numărul unic de urgenţă  112, la faţa locului deplasându-se efective ale poliţiei care au preluat bărbatul, în vederea continuării cercetărilor. În urma verificărilor efectuate, crima a fost confirmată”, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara.

„Joi, în jurul orei 13:35, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la faptul că, la o adresă din municipiu are loc un scandal în familie. Din primele verificări, se pare ca un tânăr de 27 de ani, şi-ar fi înjunghiat concubina, după care şi-a produs răni prin taiere în zona gâtului si a fugit din locuinţă. Tânărul a fost depistat la scurt timp şi, în momentul de faţă i se acorda primul ajutor, la o unitate medicală, unde este păzit de poliţişti.

 


Din păcate, medicii nu au reuşit sa ii salveze viaţa femeii. Cercetările vor fi preluate în competenta procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, necropsia urmând a stabili cauza morţii”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

  Bărbatul avea antecedente penale, însă între el şi tânără nu au mai fost semnalate incidente. Unii vecini susţin că fusese în închisoare, condamnat pentru trafic de droguri.

 


Mai puteţi citi şi:

Româncă arestată în Italia pentru că şi-a ucis soţul, lider al temutului clan mafiot `Ndrangheta. A fost prinsă abia după 3 ani

Crimă în oraşul Simeria. O femeie a fost ucisă în bătaie. Concubinul ei a fost reţinut de poliţişti

Descoperire macabră într-un cartier din Petroşani. O femeie a fost găsită moartă, cu gâtul tăiat. Soţul ei s-a spânzurat

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările