Copilul care a descoperit o comoară de galbeni în valoare de 500.000 de euro

Copilul care a descoperit o comoară de galbeni în valoare de 500.000 de euro

Flavius arată vizuina unde a descoperit comoara. FOTO: Daniel Guţă.

Flavius are 11 ani şi se poate considera unul dintre cei mai norocoşi copii din satul hunedorean Ocolişu Mic de la poalele cetăţilor dacice. A dat peste o comoară de galbeni, în valoare de aproape 500.000 de euro, însă nu s-a gândit nicio clipă la valoarea ei. S-a bucurat doar de descoperire şi a dat banii familiei, care i-a predat apoi autorităţilor.


Un copil mărunţel, acum în vârstă de 11 ani, a intrat în istoria satului Ocolişu Mic, după ce a descoperit o comoară de galbeni, pe care familia sa a predat-o în cele din urmă autorităţilor. În timp ce se jucau pe dealurile de la marginea satului, Flavius şi cei doi prieteni ai săi au dat peste vizuinele unor vulpi. Copilul a ridicat un bolovan, ce astupa una dintre găurile în care, spune el, credea că sunt ascunşi puii unei vulpi. A găsit o sticlă de plastic în care au fost îndesate circa 140 de monede lucioase din aur.

Flavius şi-a chemat imediat prietenii şi le-a propus să împartă baniii frăţeşte. Lui i-au revenit 52 de monede, în timp ce colegii săi de joacă au primit câte 43. Încă nu erau siguri că monezile găsite erau din aur, aşa că le-au probat. „Ştiam că aurul lasă urme pe hârtie şi am văzut că monedele sunt grele, aşa că am fost siguri că sunt din aur”, au relatat copiii.

„Fiecare dintre noi a dus banii părinţilor. Eu i-am dat mamei, neavând ce să fac cu ei. Eram bucuros că am găsit comoara, dar nu m-am gândit că ar valora ceva pentru mine”, a povestit Flavius. Mama sa, Maria, s-a speriat la vederea galbenilor.

„L-am văzut cu palmele pline de bani şi m-am înfiorat. Mi-era teamă să îi ţin în casă ştiind că nu sunt ai mei şi nu aveam că să fac cu ei. Niciodată nu m-am gândit să îi păstrez sau să îi ascund la rândul meu, aşa că i-am dat unui vecin, care i-a predat autorităţilor”, a relatat femeia. Comoara descoperită de cei trei copii valorează circa jumătate de milion de euro, ţinând cont că preţul unui Koson pe Internet ajunge la 5.000 de euro. Cei care au descoperit-o spun că se mulţumesc şi cu o recompensă mult mai mică din partea statului român.
 
Monedele au fost aduse la sediul primăriei comunei Orăştioara de Sus de un localnic, care le primise de la mama unuia dintre copii. “Omul a venit la secretariatul primăriei pentru a preda monedele. M-a mirat gestul său, dar l-am apreciat totodată, fiind unul de bun simţ. Din câte mi-a relatat, monedele inscripţionate Koson, în număr de 95, erau de la familiile a doi dintre cei trei copii care le-au găsit, urmând ca un alt localnic să predea autorităţilor alte astfel de piese. Noi am anunţat Poliţia şi Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniul Cultural cu privire la acest eveniment", a povestit primarul comunei Orăştioara de Sus, Vasile Inăşesc.

Hoţii de comori, căutaţi
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia derulează ancheta în acest caz. „Este un dosar mai vechi privind braconajul arheologic în zona siturilor istorice ale cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, iar acest caz al monedelor descoperite are legătură cu ancheta în desfăşurare. Este o dispoziţie a legii care îi obligă pe cetăţeni să predea aceste obiecte autorităţilor, iar cei care le-au predat au procedat corect”, a declarat prim-procurorul Augustin Lazăr, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Se presupune că un hoţ de comori a ascuns sticla cu monezi în vizuină, iar apoi fie a uitat locul unde a lăsat tezaurul, fie nu s-a mai întors după galbeni.

Monede antice
Potrivit unor istorici, monedele din aur descoperite în zona cetăţilor dacice din munţii Orăştiei au fost bătute în vechea Macedonie. Pe aversul kosonilor este reprezentat un vultur aşezat pe o ghioagă, care ţine într-una din gheare o cunună cu lauri, iar pe reversul monezilor sunt înfăţişate trei personaje a căror costumaţie seamănă cu cea a demnitarilor romani din trecut. Banii sunt inscripţionaţi însă cu litere greceşti.


Vă recomandăm şi:

Pe urmele aurului dacic. Doi kosoni, furaţi de la Sarmisegetusa Regia şi traficaţi în Spania au fost recuperaţi          Două monede de aur dacic, de tip koson, vândute de o reţea de traficanţi în Spania, au fost recuperate de poliţişti şi au intrat în colecţia Muzeului Naţional de Istorie al României din Bucureşti.

Tezaur de galbeni descoperit într-o vizuină la poalele cetăţii Sarmizegetusa                Descoperire preţioasă în zona cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia: un tezaur de monede antice de tip Koson a fost predat de o localnică din Orăştioara de Sus autorităţilor, după ce copilul său a descoperit galbenii într-o vizuină de vulpe.

FOTO Muzeele Hunedoarei au păstrat peste 20 de kilograme de aur. Unde se află cele mai frumoase exponate          Cele mai valoroase expoziţii din judeţul Hunedoara sunt prezentate în această perioadă la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi la Muzeul Aurului din Brad.

Legendele comorilor din Munţii Orăştiei: cum i-a cuprins febra aurului pe localnicii de la poalele cetăţilor dacice        Ţinutul cetăţilor dacice a fost dintotdeauna un loc al misterelor şi al legendelor. În zona Sarmizegetusei Regia, oamenii au păstrat istorisiri vechi, despre aurul ascuns de strămoşi în munţi, iar descoperirea fiecărei comori a stârnit şi mai mult fantezia localnicilor. Istoricii au consemnat, de asemenea, poveştile vechilor căutători de comori, din secolele trecute.

Povestea kosonilor din aur, cele mai valoroase monede ale regilor daci            Singurele monede din aur care datează din vremea regilor daci au fost kosonii. Galbenii dacilor au fost descoperiţi doar în Transilvania, iar istoria şi originea lor au stârnit controverse.

Tezaur de galbeni recuperat din Londra, după ce a fost furat din Sarmizegetusa            Un lot de 145 de monede antice din aur, despre care se presupune că face parte din comorile furate de braconieri din siturile cetăţilor dacice, a fost readus în ţară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: