Coloşii magistralei feroviare din vestul României. Cum s-a lucrat la cele trei noi poduri peste Mureş VIDEO

Coloşii magistralei feroviare din vestul României. Cum s-a lucrat la cele trei noi poduri peste Mureş VIDEO

Noul pod peste Mureş de la Brănişca. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Trei poduri feroviare sunt construite de la zero în zona localităţii hunedorene Brănişca pentru noua magistrală feroviară din vestul României.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lucrările la cei 41 de kilometri de cale ferată Simeria – Gurasada au început în urmă cu trei ani şi au termen de finalizare anul 2022.

GALERIE FOTO CU ŞANTIERUL DE LA BRĂNIŞCA

Şantierul feroviar uriaş din vestul României. Cum arată calea ferată pe care trenurile vor trece cu 160 km/h VIDEO

Ce s-a ales de calea ferată a Hunedoarei, pe care circulau trenurile cu mii de muncitori ai combinatului VIDEO

Oraşul preistoric îngropat de autostradă şi de calea ferată. S-a transformat total în 10 ani VIDEO

Tronsonul feroviar de pe valea Mureşului (judeţul Hunedoara) face parte din noua magistrală de cale ferată din vestul ţării (141 de kilometri de cale ferată între KM 614 din judeţul Arad şi Simeria, împăţiţi în patru loturi) proiectată pentru ca trenurile de călători să poată circula pe ea cu viteza de până la 160 de kilometri pe oră, iar marfarele cu până la 120 de kilometri pe oră.

Proiectul tronsonului Gurasada – Simeria prevede lucrări de terasamente şi consolidări pe întreaga distanţă, construirea a 17 poduri feroviare 27 de podeţe, 4 pasaje superioare, 3 pasaje inferioare şi realizarea de lucrări civile în 9 staţii de cale ferată. 

De asemenea, pentru a creşte viteza de rulare a trenurilor, traseul vechi a fost modificat, eliminându-se mai multe curbe şi ocolişuri din vechea rută. Trenurile vor circula pe un traseu complet nou între localităţile Mintia şi Bretea Mureşană, pe o distanţă de circa 10 kilometri şi vor ocoli satul Brănişca, trecând de trei ori peste râul Mureş.


Şantierul feroviar de pe malul Mureşului. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Trei poduri noi pe o distanţă de patru kilometri

În zona Brănişca, de aproape trei ani constructorii magistralei feroviare lucrează la ridicarea a trei poduri uriaşe peste Mureş, aflate pe o distanţă de patru kilometri. Primul pod peste Mureş, aflat la intrare în Brănişca dinspre Deva, în imediata vecinătate a vechiului pod feroviar, va avea o lungime de 384 de metri. Pilonii de susţinere ai acestuia au fost realizaţi, fără suprastructuri. Al doilea pod se află în zona castelului Josika şi va avea o lungime de 435 de metri.


Pod în şantier la intrarea în Brănişca. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Fundaţiile au fost realizate, iar o parte a suprastructurii metalice a fost montată. Al treilea pod peste Mureş, aflat la ieşire din Brănişca spre Bretea Mureşană va avea o lungime totală de 486 de metri. Şi aici au fost realizaţi pilonii, iar o parte din suprastructura sa a fost montată. 

În zona Brănişca, a fost realizat terasamentul noului traseu, protejat de aroncamente, fără a fi montate elementele de cale ferată. Pe lângă realizarea podurilor peste râul Mureş, constructorilor le-au fost impuse consiţii stricte de lucru, pentru a reduce impactul asupra mediului şi faunei.


Pod peste Mureş în şantier. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Potrivit proiectului, suprafeţele aflate sub podurile peste râul Mureş vor trebui amenajate astfel încât să permită trecerea exemplarelor de mamifere mari. Se va aigura menţinerea sau plantarea de vegetaţie pe un coridor cuprins între albia minoră şi pilonul principal al podului, coridor care va avea rol de trecere pentru speciile de mamifere. 

Refacerea vegetaţiei afectate de construcţia podurilor peste Mureş şi a podeţelor se va face exclusiv sub supravegherea experţilor în ecologia mamiferelor mari. De asemenea, se va reface vegetaţia afectată de construcţia pilonilor podurilor peste Mureş pentru a crea coridoare de trecere pentru carnivorele mari. Zona Brănişca este considerată un coridor de migraţie al animalelor între zona Munţilor Apuseni şi Valea Mureşului (Carpaţii Meridionali).


Terasamentul noii căi ferate, la Brănişca. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

141 de kilometri de cale ferată până în 2022

Lucrările de modernizare a tronsonului feroviar Gurasada – Simeria au demarat la începutul anului 2018, după ce în 30 august 2017 a fost semnat contractul în valoare de 2,63 miliarde de lei între Compania Naţională „CFR”şi Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas.

Ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în 3 octombrie 2017, iar termenul estimat de finalizare a investiţiei este anul 2022.  Sursa de finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile obţinute prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020 şi de la bugetul de stat.

Lotul Simeria – Gurasada face parte din Tronsonul Km 614 – Simeria noua magistrală feroviară de peste 140 de kilometri aflată în şantier în vestul ţării, a cărei finalizare a fost estimată în 2022. Magistrala din vestul ţării va cuprinde 60 de kilometri de traseu nou şi nouă poduri peste râul Mureş: trei la Brănişca, două la Zam, două la Bârzava şi două la Conop.

„Tronsonul se caracterizează printr-un relief montan, pe partea dreaptă fiind situaţi Munţii Metaliferi şi Munţii Zarandului, de unde provin numeroase cursuri de apă pe care traseul căii ferate în drumul său le traversează cu 37 poduri şi 86 de podeţe. Pe partea stânga a acestui tronson de cale ferată se află Munţii Poiana Ruscă”, se arată în proiect.


Vechiul pod peste Mureş de şa Brănişca. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Traseul feroviar se află în albia minoră şi a luncii inundabile a Mureşului, aceasta fiind una din cauzele apariţiei a numeroase defecte ale infrastructurii căii: înmuieri ale rambleului, tasări, alunecări de taluzuri etc. Peroanele existente în staţii nu sunt în conformitate cu cerinţele din prezent fiind slab echipate, fără un sistem de canalizare pentru colectarea apelor pluviale.

„Cu toate că linia de cale ferată km 614 - Gurasada– Simeria, precum şi restul Coridorului IV de pe teritoriul României, au cele mai bune dotări din întreaga reţea (linie dublă, electrificată, dotată cu instalaţii CED şi BLA) există dificultăţi în exploatare din cauza stării necorespunzătoare a infrastructurii şi a instalaţiilor feroviare, care generează restricţii ale vitezelor de circulaţie şi influenţează negativ calitatea serviciilor oferite”, se arăta în proiectul CFR.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Colosul fostei căi ferate Deva - Brad. Ce se întâmplă cu viaductul uriaş, construit în urmă cu opt decenii VIDEO

Magistrala feroviară din vestul României. Cum se transformă nodul de cale ferată Simeria VIDEO

„Paznicul” viaductului neclintit de pe calea ferată dispărută a Hunedoarei, cu o istorie de 120 de ani VIDEO

Spectaculoasa cale ferată montană către cetăţile dacice, acum dispărută. Pe vremuri, urşii alergau după trenuri

 

Pod feroviar în șantier, la Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Imagini din aceeasi galerie
  • Pod feroviar în șantier, la Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Lucrări la magistrala feroviară. zona Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL 1
  • Pod feroviar în șantier, la Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL1
  • Lucrări la magistrala feroviară. zona Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL 2
  • Lucrări la magistrala feroviară. zona Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL 3
  • Lucrări la magistrala feroviară. zona Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL 4
  • Lucrări la magistrala feroviară. zona Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL 5
  • Lucrări la magistrala feroviară. zona Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL 6
  • Lucrări la magistrala feroviară. zona Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL 7
  • Lucrări la magistrala feroviară. zona Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL 8
  • Lucrări la magistrala feroviară. zona Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL 9
  • Lucrări la magistrala feroviară. zona Brănișca. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările