Cartier de locuinţe sociale construit în Orăştie, pe fonduri europene. Investiţie de 11,5 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cartier de locuinşe sociale pentru familiile defavorizate va fi construit în Orăştie pe fonduri europene. Lucările au fost scoase la licitaţie.

Primăria Orăştie a scos la licitaţie publică lucrările de construire a 60 de locuinţe sociale şi a unui centru educaţional, o investiţie estimată la peste 11,5 milioane de lei şi finanţată de Uniunea Europeană.

Contractul vizează construirea a 60 locuinţe sociale amplasate în 10 locuinţe colective, care se vor închiria familiilor şi persoanelor cu venituri scăzute. „Fiecare apartament va avea cameră de zi, bucătărie, baie, spaţiu de depozitare şi un hol. Având în vedere că aceste apartamente vor fi încălzite cu combustibil solid, se va construi şi o magazie ce va cuprinde 60 de boxe”, se arată în documentaţia proiectului.

De asemenea, va fi construit un centru educaţional cu o capacitate medie de 20 persoane, ce va deservi persoanele vulnerabile din zona marginalizată din Sud-Estul municipiului Orăştie. Centrul va avea o sală pentru activităţi educaţionale de aproximativ 60 mp, grup sanitar şi hol acces.

Lucrările mai prevăd amenajarea unui drum vicinal de acces la locuinţele sociale. Drumul va fi prevăzut cu sistem de iluminat public şi va deservi şi proprietăţile private neconstruite din zona marginalizată din Sud – Estul municipiului Orăştie, creând astfel posibilitatea dezvoltării acestei zone, prin construirea de locuinţe. Şi strada Plantelor din Orăştie va fi modernizată prin acelaşi proiect, iar reţeaua de canalizare va fi extinsă.

Contractul de finanţare a fost semnat în 2019 cu Agenţia de Dezvoltare Regională Vest.


Mai puteţi citi şi:

VIDEO Şoseaua de poveste din Munţii Orăştiei, devastată în mai multe locuri. Cum arată drumul spre Târsa

Spitalul Orăştie cumpără echipamente medicale de 22 de milioane de lei, pentru gestionarea crizei COVID-19

Orăştie a primit fonduri UE la o investiţie de 15 milioane de lei. Iluminatul public va modernizat

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite