Au început lucrările la noua parcare din faţa Spitalului Hunedoara. Investiţie de 1,3 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Primăria Huendoara.
FOTO: Primăria Huendoara.

Au început lucrările la noua parcare din faţa Spitalului municipal din Hunedoara. Investiţia se ridică la 1,3 milioane de lei.

Luni au început lucrările de modernizare a părcării din faţa Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

„Gândită în anul 1970 pentru un număr mult mai mic de maşini, parcarea din faţa spitalului nu mai făcea faţă numărului foarte mare de pacienţi şi aparţinători care doreau să parcheze în apropierea unităţii sanitare din municipiul Hunedoara. Vor fi create 136 de noi locuri de parcare în cadrul investiţiei demarate de spital şi finanţate din fonduri proprii. În aceeaşi zonă, după finalizarea parcării, va fi creat un sens giratoriu care să permită autobuzelor să întoarcă în faţa spitalului şi să îmbarce şi să debarce călătorii care vin la spital cu mijloacele de transport în comun. Sensul giratoriu va fi finanţat din fonduri europene, proiectul fiind depus de Primăria municipiului Hunedoara”, au informat reprezentanţii Primăriei Hunedoara.

parcare

Peste 1,3 milioane de lei vor costa lucrările la noua parcare din faţa Spitalului municipal din Hunedoara. Contractul de proiectare şi execuţie a fost atribuit prin licitaţie publică unei asocieri de firme, iar începerea lucrărilor a fost întâziată de pandemia de Covid 19. Noua parcare va fi construită pe terenul din faţa policlinicii şi a intrării la Unitatea de Primiri Urgenţe.



Spitalul a fost construit în anii ´60 şi dat în folosinţă în 1968, iar clădirea Secţiei de boli infecţioase în 1954. Clădirea spitalului a fost construită în sistem monobloc cu (9 niveluri), în baza proiectului 8027/1962 realizat de ISCAS Bucureşti, cu 5 corpuri (A, B, C, D1, D2, E). A fost conceput ca unitate spitalicească complexă şi completă la o capacitate de 640 de paturi şi  deserveşte populaţia municipiului de aproximativ 60.000 de locuitori şi de aproximativ 30.000 de locuitori din localităţile învecinate Hunedoarei. Tot de atunci datează şi actuala parcare din faţa unităţii medicale, pavată cu piatră.

parcare spital
Au început lucrările la noua parcare din faţa Spitalului Hunedoara. Investiţie de 1

Mai puteţi citi şi:

Cât costă repararea străzilor, aleilor şi trotuarelor din Deva. Lucrările vor dura doi ani

FOTO Castelul Corvinilor în şantier: se văd primele efecte. Un turn medieval îşi recapătă strălucirea

VIDEO Calea ferată Hunedoara - Simeria, de nerecunoscut la doi ani de la ultimul tren plecat din gară

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite