Tânăr prins beat, fără permis şi la volanul unei maşini furate

Tânăr prins beat, fără permis şi la volanul unei maşini furate

Poliţia rutieră - arhivă

Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul este acum cercetat penal pentru comiterea a trei infracţiuni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Luni, 25 octombrie, în localitatea Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicat un autoturism, condus de către un tânăr de 29 de ani din comuna Floreşti-Stoeneşti.
 
În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a constatat faptul că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
De asemenea, acesta a declarat că a sustras cheile de la autoturismul surorii sale, fără consimţământul acesteia.
 
„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, transmite IPJ Giurgiu.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi furt în scop de folosinţă.
 
Citeşte şi: 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările