Volanul cu aer condiţionat şi săpunurile cu marcă permanentă, două invenţii spectaculoase ale unui gălăţean

Volanul cu aer condiţionat şi săpunurile cu marcă permanentă, două invenţii spectaculoase ale unui gălăţean

Gălăţeanul a inventat volanul cu aer condiţionat. foto: Diana Deleanu

La 57 de ani, gălăţeanul Doru Neacşu se poate lăuda cu două invenţii din domenii total diferite – cosmetică şi industrie auto. A fost mereu pasionat să descopere lucruri, să deschidă drumuri şi să meargă acolo unde toţi nu ar avea curajul. Perseverenţa lui şi capacitatea de a vedea lucrurile dintr-o nouă perspectivă au fost premiate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sunetul unui motor turat pe străzile Galaţiului este sunetul pe care Doru Neacşu şi-l aminteşte cel mai bine din copilărie. Privea curios cum roţile se mişcau cu rapiditate şi îşi dorea doar să înţeleagă mecanismul după care funcţionează. Când a mai crescut s-a plimbat mai întăi cu bicicleta. Apoi a venit rândul unui motorete, motociclete dar şi a primei sale maşini, o Dacia 1100.

“La scurt timp am trecut şi la Dacia 1300, eram tare pasionat de tot ce înseamnă automobile. Ţin minte că pasiunea mea era să-mi transform Dacia într-una sport. Ce făceam? Le făceam roţile mai mari, jenţile mai late, garda mai joasă, eram tare mândru”, îşi aminteşte Doru Neacşu. Nu i-a fost greu să se hotărească ce vrea să studieze. A urmat Facultatea de Inginerie de la Galaţi iar apoi a cerut să fie repartizat la Uzina de Automobile din Piteşti, acolo unde a lucrat în secţie, dar şi în proiectare, o altă pasiune de-a bărbatului.

A stat la Dacia Piteşti cinci ani, din 1985 şi până în 1990. Apoi s-a reîntors în oraşul natal şi s-a angajat la cea mai mare firmă de construcţii din Galaţi. A lucrat ca inginer, şef de secţie, dar în paralel şi-a descoperit o nouă pasiune – cea pentru design. A făcut proiectarea şi designul pentru clădirea în care muncea zi de zi – birourile, parcarea, sigla. Iar în final s-a apucat de o nouă facultate, cea de design ambiental şi publicitar. “Mereu am vrut să încerc lucruri noi. Mereu am fost curios şi dornic să vin cu ceva nou. Nu m-am dat în lături de la nimic. În design m-am ocupat de foarte multe case şi fiecare arată diferit, în funcţie de clienţi. Stilul poate fi clasic, minimalistic. Am făcut şi o casă înaltă, doar cu geamuri de sticlă, dar asta pentru un tânăr de 16 ani”, ne-a povestit gălăţeanul.

Cum s-a născut volanul cu aer condiţionat

Era luna lui cuptor în vara anului 2012. Maşina era parcată la soare. Volanul fiind negru, ca la majoritatea maşilor, cu greu puteai să pui mâna pe el. Ceea ce pentru alţii era un impediment, pentru Doru Neacşu s-a dovedit a fi o viitoare invenţie. Atunci bărbatul s-a gândit că un aer condiţionat ataşat volanului ar putea rezolva problema şoferilor. Nu a stat mult pe gânduri şi s-a pus pe treabă. Mai întâi şi-a pus ideea pe hârtie. A desenat de mai multe ori şi nu o dată s-a trezit în miezul nopţii pentru a aduce modificări.


Procesul nu a fost de lungă durată şi nici costisitor. A fost ajutat de prieteni, rude, familie iar toate probele le-a făcut pe propria maşină. Pe care nici nu a stricat-o. Procesul propriu-zis a început prin realizarea unor orificii pe partea pe care se ţine volanul. “În condiţiile în care s-ar realiza industrial, într-o întreprindere, orificiile sunt pe tot conturul volanului. Apoi m-am ocupat de o reţea de canal care uneşte orificiile între ele. Volanul este mai exact cu aer climatizat, adică iarna se încălzeşte iar vara se răceşte. El este legat de sistemul de climatizare al maşinii. În butucul volanului este totul. Şi nici nu creşte foarte mult preţul maşinii, e vorba de idee mai mult, care poate fi implementată oricând”, ne-a povestit Doru Neacşu. 

O idee privită cu scepticism chiar şi de prieteni. Îşi aminteşte că toţi îi spuneau că sigur a mai existat cineva care s-a gândit la un lucru atât de banal. A fost uneori pe punctul de a renunţa dar, în final, s-a hotărât să meargă până la capăt şi să depune documentele la OSIM. Aşteptarea aici este lungă. Durează între 12 şi 8 luni, din momentul în care depui actele şi până îţi dau un răspuns. S-a temut că va afla că pe piaţă există deja un astfel de produs sau că i se va spune că nu îndeplineşte condiţiile unei invenţii. Dar nu a fost aşa. În primăvara lui 2014 ideea lui a devenit, oficial, o invenţie.


“Pentru mine, abia atunci a început cu adevărat munca. Ideile vin din senin, îţi transmite Dumnezeu ceva şi dacă o simţi şi o prinzi, e bine. După ce devine palpabil însă, trebuie să o valorifici. Şi pentru mine, asta e partea cea mai grea,” ne-a explicat Doru Neacşu. În prezent, gălăţenul este în discuţie cu mai multe firme pentru a implementa volanul - o firmă auto şi o firmă care produce accesorii pentru maşini. Deşi este pasionat de autovehicule şi de design, Doru Neacşu a reuşit să mai realizeze o invenţie, de data aceasta în domeniul cosmeticelor. Şi nici măcar nu şi-a propus acest lucru. Simpla rutina de dimineaţă, spălatul pe mâni, i-a oferit această nouă oportunitate.

“Aveam un săpun care îmi plăcea tare şi i-am spus soţiei să cumpere mai multe de genul aceasta. Fiind folosit, nu ne dădeam seama exact ce marcă este. Atunci m-am gândit la firmele mari, acolo unde este foarte important să îşi păstreze logo-ul pe săpun tot timpul. Să îl diferenţieze de celălalt,” ne-a explicat Doru Neacşu. 

Săpunuri cu marcă permanentă - o nouă invenţie

Aşa au luat naştere săpunurile cu marcă permanent, o invenţie ideală pentru departamentul de marketing al marilor firme, în condiţiile în care pe o parte a săpunului se poate trece logo-ul producătorului, iar pe celalaltă parte poate fi trecut logo-ul unui hotel, de exemplu. Pe măsură ce săpunul se micşorează, se micşorează şi scrisul. Momentul în care logo-ul dispare este cel în care săpunul devine coajă de săpun. Iar ideea lui a fost cel mai bine implementat chiar în cadrul familiei.


“În momentul în care am văzut că se caută produsele bio, naturale, ne-am hotărât să facem noi o afacere de familie, un atelier, fabrică e prea mult spus. Nu ne îmbogăţim dar suntem mulţumiţi. Avem 11 feluri de săpunuri şi şampoane pentru doamne şi domni,” ne-a povestit Doru Neacşu. A început să studieze domeniu şi s-a îndrăgostit rapid de tot ce a descoperit. Bărbatul recunoaste “că misiunea cea mai grea a fost stabilirea matriţelor în care să torni şi dispozitivele necesare”.

Chimia nu a fost preferata lui la şcoală dar găsirea reţetelor a fost mai palpitantă decât s-ar fi aşteptat. A fost extrem de important să găsească gramajul potrivit. A aruncat foarte mult săpun pe care l-a stricat, până a învăţat reţetele. Iniţial fie rămânea ca o cremă, fie era foarte alcalin şi ardea pielea. În prezent are săpunuri cu levănţică, cătină, miere, propolis, unt de shea, floral şi cu lapte de capră. Tot procesul de fabricare al săpunurilor este prin metoda la rece, adică fără sursă directă de căldură. Pentru că nu se fierbe, toate proprietăţile uleiurilor vegetale şi esenţiale, precum şi a celorlalte ingrediente folosite, se transferă săpunului.


Şi cel mai important, produsul final, fabricat manual, conţine înglobată toată glicerina rezultată natural, în urma procesului de saponificare. Din acest motiv sunt mai moi, cremoase şi hrănitoare. “Pentru că este un ingredient deosebit de valoros în industria cosmetică, multe firme mari extrag glicerina din săpunurile făcute industrial şi o includ în alte produse cosmetice – rujuri, loţiuni sau creme de corp,” ne-a explicat Doru Neacşu. 

Investiţia initială în dispozitivele de tăiat şi matriţa de amprentat l-au costat aproximativ 20.000 de euro. Iar feedbackul nu a întârziat să apară. Prieteni de familie continuă să cumpere săpunurile care s-au dovedit un remediu şi pentru problemele dermatologice ale tinerilor. Doru Neacşu îşi aminteşte că “prima oară când am oferit un săpun unei prietene de familie am primit şi cel mai încurajator feedback. La scurt timp mi-a spus că mai vrea un săpun pentru că fata ei, care avea probleme cu tenul şi care a încercat fel şi fel de tratamente, are acum un ten mult mai luminos. A fost momentul în care mi-am dat seama că nu trebuie să mă opresc.” Iar recunoaşterea talentului a venit în acest an şi de la specialişti în domeniu. Invenţiile au fost prezentate şi la Salonul de Inventică UGAL INVENT. Nu doar publicul le-a primit foarte bine ci şi juriul, care la finalul salonului i-au oferit medalia de argint pentru activitatea sa. Iar gălăţeanul are planuri mari şi pe viitor. Alte două invenţii, în domeniul cosmeticelor, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: