Universitatea Stanford: Un medic gălăţean, printre cei mai influenţi oameni de ştiinţă din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa: Cornelia Mazilu
Sursa: Cornelia Mazilu

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au făcut public un clasament al celor mai influenţi oameni de ştiinţă din lume, în diverse domenii. În acest top se află şi medicul gălăţean Alin Laurenţiu Tatu, cadru didactic la Facultatea de Medicină şi Farmacie, care este cotat cu nu mai puţin de 150 de articole.

„Au fost luate în considerare lucrările indexate ISI Clarivate, Scopus dar şi în alte BDI, citările, Indicele Hirsch, lucrările publicate în Jurnalele numărul 1 şi numărul 2 din Dermatologie cu factor mare de impact, precum şi existenţa de articole cu unic autor şi a 7 capitole publicate în 2 cărţi editate de Springer Nature. Cred că sunt adunate în jur de 150 de articole in extenso publicate între 2016 şi până azi”, a explicat medicul Alin Laurenţiu Tatu.

Acesta spune că activitatea de cercetare este dificilă şi implică foarte mult efort, însă în cazul lui a contat foarte mult şi curiozitatea ştiinţifică.

„Greu, în sensul de efort depus, a fost întotdeauna, mai ales că eram mai mereu constrâns de timp şi de bani, dar cel mai important lucru pentru mine a fost curiozitatea ştiinţifică, dorinţa de a înţelege şi de a conecta fenomene uneori interdisciplinare în contextul dinamic al observaţiei clinice, cuplate la fluxul informaţional internaţional. Cercetarea fundamentală este bună, dar aplicarea rezultatelor cercetării în practica medicală - medicina translaţională - devine o necesitate, fenomen observabil mai ales în situaţii critice sau fără soluţii preexistente”, ne-a mai spus profesorul Alin Laurenţiu Tatu.

Activitatea acestuia de cercetare s-a desfăşurat în condiţii optime şi datorită dotărilor pe care Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi le are. De altfel, în curând va începe activitatea în noua unitate spitalicească, într-o nouă şi ultramodernă Secţie Clinică de Dermatologie Venerologie, care va funcţiona în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Galaţi, unde studenţii, rezidenţii şi doctoranzii vor putea descoperi modalităţi practice de învăţare şi lucru în această specialitate.

„Cercetarea doctorală exploratorie şi activitatea didactică mai ales prin prisma dotărilor de top existente (Echipamente de Microscopie Confocală cu scanare laser in vivo, Tomografie Optică Coerentă, Total Body Mapping, Dermoscopie digitală, Laser cu CO2, Radiofrecvenţă, Crioterapie) vor putea să dezvolte sperăm amplificat activitatea de cercetare. Mizez mult pe sprijinul şi expertiza Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, personal al domnului Rector, pentru înfiinţarea unui Centru de Excelenţă în Imagistică Dermatologică, valorificând şi amplificând astfel dotările existente la acest moment», a mai spus medicul Alin Laurenţiu Tatu.

cercetare

Profesorul gălăţean a fost întrebat cum vede viitorul Medicinei româneşti: „Viitorul Medicinei româneşti este foarte promiţător. Medicina viitorului este o medicină integrată cu progresele tehnologice, incluzând Artificial Intelligence, Machine Learning, Blockchain dar şi cu calităţi umane ce se pot dezvolta şi cultiva prin educaţie formativă, creativă şi empatie”.

Deşi crede că nu este în măsură să dea sfaturi tinerilor cercetători, Alin Laurenţiu Tatu le recomandă totuşi să „nu facă un scop în sine din aceste clasamente, ci să ţintească sus în cercetare şi publicarea rezultatelor, să lucreze atât individual - să lupte cu propriile constrângeri, frământări şi frustrări, dar să colaboreze interdisciplinar permanent şi să-şi păstreze bucuria copilărească a obţinerii unui rezultat al cercetării sau al unei observaţii sintetice simple, dar cu conţinut complex”.

„Efemeritatea, modestia şi educaţia mea spun că nu sunt în măsură să dau sfaturi, fiind convins că sunt cercetători din România mult mai valoroşi care poate însă nu au avut şansa încă să fie publicaţi sau cunoscuţi”, a concluzionat dr. Alin Laurenţiu Tatu.

În acest clasament realizat de Universitatea Standford se mai află, de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, profesorii Eugen Rusu (situat chiar în prima jumătate a topului), Liliana Rusu şi Lidia Benea. Aproape 150 de profesori universitari din România sunt prezenţi în acest top.

Vă recomandăm şi: 

Care sunt pacienţii cu boli dermatologice care se pot vaccina anti-COVID şi în ce cazuri apar restricţii

Ce efecte poate avea boala COVID-19 din punct de vedere dermatologic

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite