Se modifică programul şi modul de lucru cu publicul pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar şi integritate comportamentală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Măsura a fost luată pentru protejarea cetăţenilor şi limitarea contactului între persoane, precum şi cu personalul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi de la ghişeu, atât direct cât şi prin intermediul documentelor prezentate.

Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, informează cetăţenii cu privire la următoarele aspecte:

1. Conform prevederilor Ordonanţelor Militare nr. 3,4,5 şi 6 adoptate în luna martie 2020, „se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei”, cu excepţia situaţiilor stabilite în cuprinsul ordonanţelor militare, iar încălcarea măsurilor impuse va fi pedepsită prin aplicarea de sancţiuni contravenţionale.

În cazul solicitărilor pentru eliberarea Certificatelor de Cazier Judiciar sau a  Adeverinţelor de Integritate Comportamentală primite prin email, se va da curs doar solicitărilor care au la bază motive urgente, care nu suferă amânare, temeinic fundamentate, ce urmează a fi menţionate pe cerere, (Ex.: angajare, participare licitaţie, licenţiere, autorizare), cu menţiunea că documentele emise vor fi ridicate personal, pe bază de semnătură de la ghişeu, conform programului menţionat la punctul 2.

depunerea cererilor şi prezentarea cetăţenilor la Ghişeul de eliberare a Certificatelor de Cazier Judiciar, în cazul situaţiilor în care nu se justifică urgenţa emiterii şi ridicării documentului, se va realiza numai după încetarea interdicţiilor instituite, acest aspect urmând a fi informat prin comunicat de presă.

de asemenea, solicitantul trebuie să se conformeze prevederilor art. 4, alin. 2 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020 şi să prezinte funcţionarului de la ghişeu declaraţia pe propria răspundere, respectând regulile privind păstrarea distanţei minime de 2 metri faţă de celelalte persoane, precum şi măsurile de protecţie contra răspândirii noului coronavirus.

În conformitate cu art. 14 din Decretul Prezidenţial din 16.03.2020, “se menţine valabilitatea documentelor eliberate de autorităţile publice care expiră pe perioada stării de urgenţă” (inclusiv a Certificatelor de Cazier Judiciar).

Activitatea ce priveşte depunerea cererilor pentru eliberarea Certificatelor de Cazier Judiciar, respectiv a Certificatelor de Integritate Comportamentală se va realiza doar pentru situaţii urgente, prin transmiterea online a cererilor şi a eventualelor documente suplimentare (necesare în cazul persoanelor juridice), la adresa de email cazier@gl.politiaromana.ro, urmând ca solicitanţii să se prezinte la ghişeu pentru ridicarea documentelor, conform următorului program:

-marţi, în intervalul orar 9.30 – 11.30 – ridicări documente;

-vineri, în intervalul orar 9.30 – 11.30 – ridicări documente.

Cererile pentru eliberarea Certificatelor de Cazier Judiciar, respectiv a Certificatelor de Integritate Comportamentală se descarcă prin accesarea paginii de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, secţiunea „Utile->Documente Eliberări Acte->Eliberarea Certificatelor de Cazier Judiciar şi a Certificatelor de Integritate Comportamentală”, se completează cu datele personale şi se transmit la adresa de email mai sus menţionată. Solicitanţii se vor prezenta personal la Ghişeul de eliberare a Certificatelor de Cazier Judiciar din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, cu sediul în Strada Brăilei nr. 200, conform graficului stabilit mai sus, pentru ridicarea documentelor solicitate, în acest fel timpul petrecut de cetăţean la ghişeu fiind unul foarte scurt.

”Recomandăm tuturor persoanelor care doresc să obţină Certificatul de Cazier Judiciar sau Certificatul de Integritate Comportamentală în vederea depunerii la dosare de concurs, angajare, etc., la instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice (primării, instituţii din sistemul de învaţământ, sistemul de sănătate, sistemul de asistenţă socială, etc.), să solicite acestor instituţii obţinerea Extrasului de pe Cazierul Judiciar sau a Copiei de pe Registru, în baza consimţământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice, în acest fel cetăţeanul nefiind obligat să se prezinte la ghişeu pentru solicitarea / eliberarea / ridicarea Certificatului de Cazier Judiciar sau a Certificatului de Integritate Comportamentală”, precizează comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

După completarea şi semnarea tipizatelor publicate pe pagina pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, secţiunea “Utile->Documente Eliberări Acte-> Eliberarea Certificatelor de Cazier Judiciar şi a Certificatelor de Integritate Comportamentală” de către conducătorul instituţiei, documentele vor fi: scanate şi transmise prin email la adresa cazier@gl.politiaromana.ro

sau transmise în original prin poştă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative situat în Galaţi, Strada Brăilei nr. 200,

răspunsul privind rezultatul verificărilor urmând a fi recepţionat prin poştă la adresa specificată de entitate, în solicitare.

Până la o dată ce va fi comunicată prin mass-media, activitatea de eliberare a Certificatelor de Cazier Judiciar de la nivelul Poliţiei Municipiului Tecuci şi Poliţiei Oraşului Târgu Bujor rămâne suspendată.

Pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Secţiunea „Utile->Documente Eliberări Acte->Eliberarea Certificatelor de Cazier Judiciar şi a Certificatelor de Integritate Comportamentală”, a fost actualizată conform noii proceduri, fiind încărcate noi tipizate care au rolul de a uşura activitatea de completare a datelor personale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite