Furt de lemne ca în filmele cu gansteri. Hoţii au blocat şoseaua cu maşini ca să le asigure scăparea complicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ziare.com
FOTO ziare.com

Un bărbat cunoscut cu antecedente penale a blocat drumul poliţiştilor cu maşina personală şi a lovit cu pumnul şi palmele un pădurar, pe care îl ameninţase cu moartea. Totul pentru a-i împiedica să dea de urma unor hoţi de lemne care operau într-o pădure din judeţul Galaţi.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe 2 iunie pe Petrişor Cuţitaru (42 de ani), recidivist, la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru ultraj. Iniţial, Judecătoria Târgu Bujor îl condamnase pe bărbat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare.

Petrişor Cuţitaru a fost condamnat în trecut pentru mai multe infracţiuni de tâlhărie, lovire şi alte violenţe şi furt calificat. Pe 3.01.2018, acesta a participat se pare la un furt de copaci din pădurea Chiajna, situată în extravilanul comunei Băneasa, judeţul Galaţi, circumstanţele implicării sale fiind încă neclare.

Mai mulţi pădurari s-au deplasat la faţa locului alături de poliţişti după ce s-a primit un telefon la 112, o persoană reclamând faptul că ”se aude zgomotul unei drujbe în pădure”. 

La faţa locului au fost găsiţi 19 arbori tăiaţi, de esenţă salcâm.

Pentru că pădurarii aveau deja un cerc de suspecţi, s-a luat decizia de a se deplasa la locuinţa unuia dintre aceştia: Petrişor Cuţitaru, însă exact ca în filmele cu gangasteri, şoseaua a fost blocată de o maşină condusă de o femeie care susţinea că aceasta s-a defectat şi nu o poate muta din drum.

”Dau 400-500 de mii de euro şi îţi pun cruce”

Ulterior s-a descoperit că femeia era concubina lui Petrişor Cuţitaru. După ce s-au reîntors la locul furtului, unde se vedeau lumini, pădurarii şi poliţiştii au decis să se despartă pentru a-i căuta pe hoţi.

În acel moment o altă maşină le-a blocat drumul, iar din ea a coborât Petrişor Cuţitaru, care a deschis portiera din dreapta a maşinii pădurarilor, l-a ameninţat cu moartea pe unul dintre aceştia, utilizând sintagme precum „dau 400-500 de mii de euro şi te bag în pământ şi îţi pun cruce”, şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul şi palmele, au stabilit anchetatorii.

În faţa judecătorilor, bărbatul a declarat că scandalul ar fi pornit de la o discuţie între concubina sa şi soţia pădurarului lovit, recunoscând că a greşit când l-a agresat pe acesta. Petrişor Cuţitaru a vorbit însă de ”o mângâiere blândă”, aspect ce este contrazis de constatarea medico-legală a leziunilor suferite de pădurar, care a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

FOTO Hoţi de lemne puşi pe fugă cu focuri de armă, de un pădurar aflat la un pas de linşaj

VIDEO Cine sunt hoţii de lemne care i-au atacat pe jurnaliştii Netflix. „Nu s-a sfiit să recunoască planul de a tăia pădurea“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite