Efectele viscolului în judeţul Galaţi: 6.000 de persoane fără curent electric. Un autocar din Republica Moldova a derapat şi a ajuns într-un şanţ

Efectele viscolului în judeţul Galaţi: 6.000 de persoane fără curent electric. Un autocar din
Republica Moldova a derapat şi a ajuns într-un şanţ

Ninsorile şi vântul puternic vor continua până la ora 17,00 în judeţul Galaţi Foto: arhivă Adevărul

În ultimele 12 ore, a nins viscolit pe întreg teritoriul judeţului Galaţi, la miezul nopţii fiind activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, sub comanda prefectului judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, şi a şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, colonelul Ion Toma.

Ştiri pe aceeaşi temă

S-a acţionat cu 57 utilaje de deszăpezire (22 din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale şi 35 pe drumurile judeţene), iar circulaţia se desfăşoară acum în condiţii de iarnă pe toate drumurile.

Toate situaţiile deosebite apărute au fost rezolvate punctual, în timp rezonabil, cea mai importantă intervenţie fiind în această dimineaţă pe DJ 253, între Cudalbi şi Băleni. Un autocar cu 22 de persoane, din Republica Moldova, echipat necorespunzător, a derapat în şanţ, impunându-se intervenţia cu cinci utilaje pentru repunerea pe carosabil.

În 15 unităţi de învăţământ din judeţ au fost suspendate cursurile, decizia fiind luată dimineaţă, de către primari şi directori.  Este vorba despre şcoli din Băneasa, Bereşti  Meria, Cavadineşti, Cerţeşti (Şcoala nr. 1 Cotoroaia şi Şcoala nr. 1 Cârlomăneşti), Corni, Corod, Cuca, Drăguşeni, Independenţa (Şcoala nr. 1), Măstăcani (Şcoala nr. 2 Chiraftei), Oancea (Grădiniţa nr. 1), Rădeşti şi Smulţi.

La ora 10.30, erau opt localităţi fără energie electrică: Slobozia Oancea (comuna Oancea), Roşcani (Băneasa), Brătuleşti, Blânzi (Corod), Cârlomăneşti (Cerţeşti), Ciurăştii Vechi, Ciurăştii Noi (Bălăşeşti), Mihail Kogălniceanu (Smârdan), fiind afectaţi circa 6.000 de consumatori. La remedierea avariilor lucrau zece echipe ale Electrica. 

Pentru menţinerea stării de viabilitate a drumurilor, continuă intervenţia utilajelor, în mare parte din judeţ fiind încă viscol puternic. Judeţul Galaţi se află sub avertizarea cod portocaliu de vânt tare şi ninsori până la ora 17.00.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările