Angajata unei săli de jocuri din Tecuci a fost ameninţată cu sabia de un individ. Cum a scăpat femeia

Angajata unei săli de jocuri din Tecuci a fost ameninţată cu sabia de un individ. Cum a scăpat femeia

Sursa: Politia Română

Un bărbat  din Tecuci, judeţul Galaţi, a fost reţinut de poliţişti, după ce a intrat înarmat cu o sabie într-o sală de jocuri de noroc şi a provocat un scandal: a ameninţat-o pe operatoarea de serviciu cu arma şi a stârnit panică printre clienţi.

Incidentul a avut loc într-o sală de jocuri din oraşul Tecuci, judeţul Galaţi. Un bărbat înarmat cu o sabie şi sub influenţa alcoolului a intrat într-o sală de jocuri de noroc şi a ameninţat-o pe operatoarea de serviciu cu arma. Individul era agitat pentru că angajata nu i-a dat bani ca să joace la aparatele din sală.

Angajata sălii de jocuri a reuşit, în cele din urmă, să apese butonul de panică şi agenţii de pază au intervenit pentru a-l linisti pe bărbatul agresiv. El a fost scos din sala de jocuri de noroc, însă a reuşit să îşi recupereze sabia, l-a ameninţat pe agentul de pază, reuşind astfel să fugă.

Ulterior, poliţiştii l-au identificat pe agresor şi  l-au reţinut. El a fost dus în faţa instanţei.

Scandalagiul a fost arestat preventiv pentru 30 zile, sub acuzaţiile de tâlhărie, loviri şi alte violenţe, ameninţarea, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, potrivit Pro Lider Fm.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum a fost încătuşat şi imobilizat un bărbat, în plină stradă, după ce a făcut scandal într-un restaurant VIDEO 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările