Adolescent român de 16 ani, prins muncind la negru în Italia, în bucătăria unei pensiuni turistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO dedalomultimedia.it
FOTO dedalomultimedia.it

Agenţii Inspectoratului Teritorial de Muncă din Enna (Sicilia), în colaborare cu carabinierii din Regalbuto, au descoperit mai multe persoane care lucrau fără contract de muncă, printre care şi un băiat român de numai 16 ani, cu ocazia controalelor efectuate la o pensiune turistică.

Unii dintre lucrătorii găsiţi de inspectorii de muncă erau şi beneficiari ai Venitului de cetăţenie (Reditto di citadinanza), ajutor din partea statului italian pentru cei fără ocupaţie şi în căutarea unui loc de muncă. Din cele şase persoane care munceau la pensiunea turistică, 5 lucrau la negru, fără contract de muncă şi mult peste orele prevăzute de lege, potrivit Dedalo.it.

Conaţionalul nostru în vârstă de 16 ani nu absolvise studiile gimnaziale şi nici nu susţinuse examenul medical necesar la încadrarea în muncă. La pensiunea respectivă lucra la bucătărie, din data de 30 iunie. Orarul de lucru nu se limita la cele 8 ore stabilite prin lege, ci se prelungea uneori şi pe perioada nopţii.

Verificările ulterioare au scos la iveală şi faptul că mama băiatului primea Venitul de cetăţenie, tânărul făcând parte din nucleul familial pentru care s-a aprobat acordarea ajutorului social.

Au mai fost găsiţi lucrând fără contract de muncă un bucătar în vârstă de 66 de ani, care primea şi pensie, doi ospătari în vârstă de 23 şi 36 de ani, beneficiari ai Venitului de cetăţenie şi un alt român, în vârstă de 36 de ani, care lucra ca spălător de vase.

Proprietarul pensiunii turistice va fi sancţionat, iar dosarele lucrătorilor care primeau şi Venitul de cetăţenie vor fi reevaluate.

Munca la negru, încă în floare. Amenzi de 9,2 milioane lei date de Inspecţia Muncii în mai

Cum a scăpat un bărbat de amenda uriaşă primită pentru că a lucrat la casa fiului său cu muncitori angajaţi „la negru“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite