Ce a fost de fapt explozia de la Carrefour Focşani şi cine e tânărul care a pus toate autorităţile pe jar în Vrancea

Ce a fost de fapt explozia de la Carrefour Focşani şi cine e tânărul care a pus toate autorităţile pe jar în Vrancea

Clienţii au fost evacuaţi FOTO ŞTEFAN BORCEA

O alarmă de explozie a fost dată în jurul orei 12.30 la Carrefour Focşani, iar toţi clienţii hipermarket-ului au fost evacuaţi de urgenţă. Situaţia s-a lămurit câteva ore mai târziu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ceea ce iniţial s-a anunţat ca fiind o alarmă de explozie s-a transformat într-un incident tragicomic. Mihai Pelin, un tânăr de 24 de ani, s-a prezentat azi la cinematograful din incinta Carrefour Focşani, dar, pentru că i s-a spus că programul nu a început încă, a intrat pe ascuns în sala goală şi s-a strecurat într-un spaţiu dintre cabina tehnică şi perete, provocânt prăbuşirea unei bucăţi de tavan. Băbatul a spus iniţial că i-a explodat telefonul în mână. În prezent, Pelin a fost dus la Psihiatrie, pentru o expertiză.

„Niciodată azi nu s-a pus problema de o explozie. Din primele verificări, se pare că acest bărbat de 24 de ani a suferit vătămări corporale cauzate de căderea acoperişului. În interiorul cinematografului nu sunt urme de incendiu. La finalizarea cercetării se va stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Din primele verificări, se pare că bărbatul a pătruns fără drept în incinta cinematografului“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

FOTO Sala de cinema distrusă

UPDATE, ORA 14.45 Surse spun că tânărul care a provocat tot incidentul se numeşte Mihai Pelin (foto jos), are 22 de ani şi este din localitatea Popeşti-Vrancea. Un prieten al lui, aflat tot la Carrefour, a povestit pentru reporterii Adevărul că a vorbit cu Mihai de dimineaţă şi a aflat de la el că urmează să meargă la Carrefour pentru a-şi cumpăra un telefon. Restul evenimentelor sunt neclare până la această oră.

UPDATE ORA 14.12 Surse spun că ar exista şi o altă variantă a incidentului: suspectul ar fi intrat într-o sală goală de cinema şi s-ar fi căţărat pe plafonul sălii, care s-ar fi desprins şi s-ar fi prăbuşi cu el, provocând un sunet asemănător unei explozii. Deocamdată această variantă nu este confirmată oficial. În prezent, în faţa magazinului a fost identificată maşina suspectului, iar un angajat SRI urmează să o verifice.

FOTO Mihai Pelin, personajul principal al incidentului de joi dimineaţa FOTO FACEBOOK MIHAI PELIN

UPDATE ORA 13.25 Directorul Serviciului de Ambulanţă, Vitalie Beţişor, a declarat, pentru Adevărul, că bărbatul rănit, de 30 de ani, are traumatisme faciale uşoare, este conştient, în stare bună şi a spus medicilor că i-a explodat telefonul în faţă. „Mă îndoiesc că asta s-a întâmplat“, a mai spus Vitalie Beţişor.

În urmă cu câteva minute s-a declanşat o alertă la Carrefour, din cauza unei explozii. Se pare că un bărbat care avea un dispozitiv exploziv asupra sa a provocat o explozie, o persoană fiind rănită.

Totuşi, până în acest moment informaţiile sunt contradictorii: unele surse spun că de fapt ar fi explodat un telefon, în timp ce altele relatează că s-ar fi prăbuşit o parte a planşeului din cinematograful aflat în incinta centrului comercial. Până la această oră, reprezentanţii ISU nu au putut fi contactaţi pentru a lămuri problema.

Toate persoanele aflate la cumpărături au fost evacuate din magazin.

"Eram la rând, voiam să plătesc, când s-a declanşat alarma şi am fost nevoiţi să părăsim magazinul. am lăsat produsele pe bandă şi am fugit", ne-a spus o persoană aflată în hipermarket.

Mai multe maşini de poliţie se află în zonă şi circulaţia în zonă este oprită.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările