SERIAL / Decembrie ' 89: „La Otopeni erau numai morţi şi vaiete”

SERIAL / Decembrie ' 89: „La Otopeni erau numai morţi şi vaiete”

Simion Ene va purta veşnic în minte îngrozitoarele momente de la Otopeni

Jandarmul focşănean Simion Ene este unul dintre militarii care au scăpat cu viaţă în cel mai nedrept şi sângeroas episod al Revoluţiei Române din decembrie 1989. În dimineaţa de 23 decembrie, 40 de militari în termen au fost ciuruiţi la Otopeni, dintr-o confuzie gravă.Simion Ene îşi aminteşte şi acum cu groază de monentele crâncene prin care a trecut

Ştiri pe aceeaşi temă

Simion Ene avea 18 ani în septembrie 1989 când a fost încorporat ca soldat în termen la unitatea de transmisiuni din Câmpina, care aparţinea trupelor de Securitate.

După doar trei luni de pregătire militară, avea să se trezească în vâltoarea evenimentelor din decembrie de la Bucureşti, de care îşi aduce aminte ca şi cum ar fi fost ieri.

„Încă de pe 17 decembrie unitatea a fost alarmată, iar pe data de 21 am fost urcaţi în trei camioane, cu muniţie de război şi grenade la noi, pentru a merge în Capitală. În noaptea de 21 spre 22 plutonul din care făceam parte a asigurat ordinea la una dintre intrările în Piaţa Palatului, auzind îngroziţi ţipetele tinerilor care erau ucişi câteva sute de metri mai încolo, la Universitate. După ce am stat toată noaptea acolo, pe 22 decembrie, aproape de prânz, un ofiţer a urcat pe tanc şi a anunţat că armata fraternizează cu poporul. A fost cea mai mare manifestaţie de bucurie pe care am trăit-o vreodată, care nu poate fi explicată în cuvinte. Oamenii veneau la noi şi ne dădeau flori, ţigări, mâncare, era un entuziasm general", povesteşte Ene Simion.


Actorul Mircea Diaconu, confuz

În ziua de 22 decembrei, cei 80 de militari de la Câmpina care au asigurat cordonul de ordine de la intrarea în Piaţa Palatului au fost retraşi în unitatea de la Băneasa, în aşteptarea de noi ordine.

„Ni s-a făcut inventarul muniţiei şi a armelor. Menţionez că din partea noastră nu s-a tras niciun foc de armă, iar totul a ieşit ca la carte. Seara târziu, a venit actorul Mircea Diaconu, care nu ştiu ce rol avea, să ne ducă la Televiziune, neînarmaţi, unde să anunţe că securitatea e cu poporul, de parcă noi eram securişti. Ni s-a dat ordin să-l însoţim, dar în drum spre Televiziune am fost opriţi şi întorşi înapoi la Băneasa, unde am înoptat pe sărite, printre alarme şi alte ordine, până în fatidica dimineaţă de 23 decembrie".

A scăpat viu din iad

Din păcate însă, incapacitatea structurilor militare de la acea vreme de a gestiona situaţia avea să se tranforme într-un masacru în care şi-au pierdut viaţa mulţi tineri nevinovaţi.

Printre ei şi 40 de colegi de unitate ai lui Simion, măcelăriţi în dimineaţa de 23 decembrie la Otopeni.


„Am plecat 80 de militari, în trei camioane, cu destinaţia Aeroportul Otopeni, să apărăm zona. Eu eram în primul camion. Am fost opriţi la mai multe baraje, unde s-au schimbat parole, apoi, la câţiva metri de zona unde trebuia să ajungem a început iadul. Se trăgea în rafale de către militarii care apărau la momentul acela aeroportul. L-am auzit pe colegul de lângă mine spunându-mi că a fost împuşat. L-am întrebat în ce zonă, iar el mi-a răspuns că în picior. De fapt glonţul i-a străpuns pieptul şi apoi a murit. Imediat o rafală mi-a retezat sacul de merinde. Am sărit din camion şi m-am adăpostit în primă fază sub roata camionului, dar când am văzut că se scurge benzină din rezervor m-am făcut una cu pământul, lângă o bordură nu mai înaltă de zece centimetri, care mie mi s-a părut imensă atunci. În jurul meu numai morţi, vaite, zgomot de gloanţe care ricoşau din stâlpi şi un puternic miros de pulbere ", povesteşte despre clipele de groază focşăneanul.

Două zile arestat

Bărbatul îşi aminteşte că pentru un moment focul de arme s-a întrerupt, cerându-li-se să se ridice cu mâinile sus. Unii au făcut-o şi au fost ucişi, iar alţii, precum interlocutorul nostru, s-au salvat.

Simion Ene a reuşit să se refugieze în pădurea din apropiere, unde a întâlnit alţi doi camarazi.


„Eu şi cei doi colegi ai mei, dintre care unul rănit în picior, am reuşit să ieşim la drumul naţional şi am dat peste un camion de armată remorcat, care mergea la Băneasa. Aici colegul rănit a fost urcat într-o salavare şi transportat la spital. Pentru mine şi comandantul de grupă avea să înceapă calvarul. Am fost legitimaţi la unitatea de transmisiuni de lângă podul Otopeni. Eu aveam documentele, însă colegul meu, în vâltoarea evenimentelor, nu le mai avea. Cum era negru la ten, nebărbierit de două zile şi cu părul creţ, deci profilul unui terorist, atât ne-a trebuit. Pentru mine în momentul acela s-a rupt filmul. Colegii mi-au spus ulterior că am fost bătuţi, dar din cauza panicii create nu mai ţin minte. M-am trezit câteva ore mai târziu în arest, mă dureau toate oasele şi nu ştiam de ce", rememorează Simion Ene.

Acolo a trăit două zile de groază, fiind batjocorit de colegii săi soldaţi, care primeau informaţii false despre cei reţinuţi . Până şi la WC era condus cu arma la ceafă.

Pe data de 25 aveau însă să se lămurească lucrurile, când unul dintre militarii de serviciu din unitatea unde erau reţinuţi „securiştii lui Ceauşescu" avea să-l recunoască în arest pe comandantul de grupă, cu care fusese coleg la transmisiuni.

La unitate l-a întâmpinat o cameră aproape goală

„A fost norocul nostru. Omul ăla şi-a dat practic seama că totul era o confuzie şi şi-a anunţat superiorii. Aşa am fost scoşi de acolo şi duşi la unitatea noastră de la Băneasa. A fost cumplit de dureros când am ajuns acolo. Majoritatea paturilor erau goale, pentru că mulţi din colegii noştri erau morţi, iar alţii răniţi la spital. Din primul camion, unde m-am aflat şi eu, 15 au murit, cinci au fost răniţi şi alţi cinci am supravieţuit. În acele evenimente mi-am pierdut prietenul, pe Laurenţiu Stroie din Bucureşti. L-am văzut murind. A fost groaznic când ne-am dus la morgă pentru recunoaştere", spune suspinând Simion.

În timpul acesta, familia militarului aflase despre evenimentele de la Otopeni, dar nu avea nicio veste despre Simion.

„Timp de trei zile familia nu a ştiut nimic de soarta mea, nefigurând nici pe listele cu morţi, nici de răniţi şi nici de supravieţuitori. Abia pe 26 au răsuflat uşuraţi, când au aflat că sunt în viaţă", mai povesteşte bărbatul, care a fost neplăcut surprins de ce a urmat, el şi colegii săi fiind târâţi la audieri şi procese făcute parcă în bătaie de joc.


Pădurar, apoi jandarm

După efectuarea stagiului militar, Simion Ene s-a angajat ca pădurar (n.r. a absolvit Liceul Silvic), iar în 1993 a ales o situaţie materială mai stabilă, angajându-se în Jandarmerie.

Astăzi, bărbatul în vârstă de 39 de ani este plutonier adjutant la Inspectoratul de Jandarmi Vrancea, este căsătorit şi are un băiat, elev în clasa a cincea.

Nu beneficiază de niciun avantaj de pe urma evenimentelor din decembrie 1989, considerând că Revoluţia la Bucureşti a început în 21 decembrie şi s-a terminat pe 22 decembrie, odată cu fuga soţilor Ceauşescu. Ce a urmat a fost anarhie şi o luptă pentru putere.

Îşi doreşte doar ca într-o zi să afle adevărul.

„Nu ştim adevărul, ci doar frânturi de adevăr. Aş vrea să-i văd pe cei vinovaţi privindu-i în faţă pe părinţii acelor copii care au murit nevinovaţi şi oferindu-le explicaţia pentru care au murit. Atât", încheie Simion Ene.

P.S: În infernul de la Otopeni şi-au găsit sfârşitul doi soldaţi vrânceni, Jim Sivestru şi Dorinel Ghinea.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările