Ce părere are dr. Rafila despre patinoarul amenajat de Sărbători: „Copiii patinează pe o suprafaţă închisă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local Focşani a aprobat recent închirierea unui patinoar la Focşani, în suprafaţă de 600 mp, pentru lunile decembrie şi ianuarie. Patinoarul ar urma să fie inaugurat în ziua de Sfântul Nicolae.

Pandemia de coronavirus din acest an face ca sărbătorile de iarnă să fie petrecute, de fiecare dintre noi, în condiţii mai stricte. Astfel, tradiţionalele târguri de Crăciun din oraşe devenite emblemă pentru acest lucru, precum Sibiu, Oradea, Bucureşti, Cluj-Napoca, au fost anulate de autorităţile locale, pentru a proteja populaţia de posibile infectări cu COVID-19.

La Focşani lucrurile sunt văzute altfel, după ce primarul municipiului a venit cu un proiect în Consiliul Local pentru închirierea unui patinoar pe perioada sărbătorilor de iarnă, dar şi în luna ianuarie. De fapt, acest lucru nu reprezintă o noutate, iar costurile pentru închirierea patinoarului care ar urma să fie pus la dispoziţie publicului, în mod gratuit, se ridică la 175.000 de lei, sumă suportată de la bugetul local.

Subiectul a ridicat vii discuţii în Consiliul Local, după ce consiliera USR-PLUS Corina Atanasiu a propus un amendament prin care a cerut amânarea investiţiei. „Consider că organizarea anul acesta nu este oportună din cauza pandemiei şi aş cere eliminarea acestei acţiuni, inclusiv costul aferent”, a spus Corina Atanasiu. 

Colega sa de partid i-a susţinut poziţia. „Nu este în intenţia noastră de a nu lăsa copiii să patineze, ci avem toată deschiderea să-i lăsăm. Este vorba însă despre o perioadă de o lună-două în condiţii de pandemie. Dacă ne referim la pandemie, chiar nu putem vorbi de închirieri de patine, pentru că acest lucru presupune risc de infectare”, a spus şi Alexandra Tătaru.

Reprezentanţii PSD şi PNL, precum şi primarul care a propus proiectul au susţinut însă investiţia destul de costisitoare.

„Putem să facem un regulament de funcţionare să nu se îmbulzească, dar nu cred că este corect să-i privăm pe copii de această bucurie a iernii, mai ales că este în aer liber, au fulare gură, mănuşi”, a susţinut cauza patinoarului consilierul PSD Mihai Nedelcu.

„Copiii aşteaptă sărbătorile şi ar trebui să nu renunţăm la acest patinoar. Să se respecte cu rigurozitate condiţiile de pandemie, cu reguli bine stabilite. Să reduci copiilor această posibilitate e un pic cam nemeritat”, a menţionat şi alesul PNL Nicu Tănase.

„Nu suntem un oraş de munte unde să avem derdeluşuri, să putem practica sporturi de iarnă, schi şi aşa mai departe iar singura bucurie a copiilor este acest patinoar. Se pot face nişte reguli stricte de acces, de limitare a grupurilor. E frumos să păstrăm această tradiţie. Este prea în scurt acum să spunem nu mai facem patinoar şi este o bucurie cu care copiii s-au obişnuit şi o aşteaptă”, şi-a apărat proiectul primarul Cristi Misăilă.

Proiectul a fost votat de toţi aleşii

În final, în ciuda contestării sale, toţi aleşii au convenit prin vot să se amenajeze şi în această iarnă patinoar la Focşani.

Despre oportunitatea investiţiei, am cerut un punct de vedere şi de la o personalitate avizată a momentului, respectiv prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii

„Sunt mai multe aspecte aici. În primul rând contează care va fi situaţia pandemică la momentul când se va organiza acest patinoar. Chiar dacă este în aer liber, vorbim totuşi de o suprafaţă închisă, unde copiii se apropie foarte mult, ceea ce este o mare problemă. Astfel, aceşti copii sunt obligaţi să patineze cu mască pe figură. Repet, depinde foarte mult de cum stăm cu situaţia infectărilor la acel moment. Ar trebui reguli foarte stricte”, ne-a declarat Alexandru Rafila.

Primăria Focşani nu este singura care se pregăteşte de sărbătorile de iarnă. Alegerile locale s-au încheiat, edilii abia au depus jurământul de credinţă, iar o parte din ei s-au întrecut în a cheltui bani de la bugetul local pentru pregătirea comunităţilor pe care le păstoresc de sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou. Cel mai darnic cu banii Primăriei a fost noul edil din comuna Slobozia Bradului, Merlin Ivancea, care cumpără ornamente de 118.000 de lei.

La rândul ei, Primăria Homocea a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice o comandă în sumă de 32.000 de lei pentru achiziţia de „comete iluminate” (ghirlande luminoase), iar comuna Valea Sării, mai modestă, a alocat doar 5.300 de lei pentru ghirlande luminoase.

La Focşani va avea loc şi un spectacol pirotehnic în noaptea de Revelion, focul de artificii de la miezul nopţii urmând să coste 25.000 de lei.

Vă mai recomandăm:

FOTO VIDEO Patinoarul din Piaţa Unirii din Focşani aşteaptă să fie luat cu asalt de copii

FOTO Cum să-ţi baţi joc de 150.000 de euro de la bugetul de stat: patinoarul ridicat cu mare fast de Sorina Plăcintă în Focşani a fost demolat

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite