Am fost o echipă mică, dar puternică, supusă tuturor presiunilor ce se pot pune în jocul politic deseori murdar, dar nu am cedat. Nu renunţăm când vor alţii, pentru că ne-am asumat misiunea de a mişca treburile în oraşul nostru şi să facem lucruri bune pentru semeni.

La Focşani, soarta a decis ca eu şi colega mea să decidem majorităţile din Consiliul Local. Ne-am fi dorit să fim mai mulţi din partea Alianţei în legislativ, pentru că a fost o listă foarte bună.  Oameni unul şi unul, care mai de care specialist în diferite domenii. Dar nu a fost să fie. Păcat. Poate data viitoare vom convinge  mai mult.

Aşa cum spuneam, destinul a decis să fim doar două alese în actualul miniparlament focşănean,  însă cu greutate în deciziile care vor fi luate de acum înainte. Să sperăm că unii care au ca unic scop să ne înghită de vii, atât la propriu, cât şi la figurat, să realizeze, totuşi, în final, că scopul nostru în Consiliul Local Focşani este strict înspre interesul urbei. Prea multe nereguli şi derapaje am îngăduit până acum şi chiar asta ne-a determinat să luptăm să ajungem acolo. Tocmai să le taxăm.

Vă mulţumim pentru suport, iar în nume personal vă asigur că voi face tot ce va sta în puterile mele să nu mai las să se întâmple, cel puţin la nivel local, ce nu trebuie să se întâmple.

Cu drag, aceeaşi!