Doar cu "soldaţi" sau "sluji", ca să nu zic sclavi! Ţara lui Dragnea, fostă sau actuală, Dumnezeu ştie, judeţul Vrancea al lui Oprişan şi slujilor săi, oraşul Focşani supus sau nesupus, încă nu ne-am clarificat pentru cine şi ce etc. Mie mi-a ajuns, în urmă cu un an, atunci când am ales să mă alătur USR.

Am simţit că trebuia să fac mai mult pentru comunitate, nu singură, ci susţinută de o echipă. Am strâns semnături pentru " Fără penali în funcţii publice " cu o mare bucurie. Trebuia să contribui la reuşită şi m-am încărcat cu energia acesteia.

Apoi a urmat contribuţia la consolidarea echipei, la campaniile care au urmat, pentru ca noi să ne facem cunoscute obiectivele şi să arătăm că nu ne dorim o ţară plină de corupţi. Că trebuie să promovăm valorile şi să promovăm meritocraţia, pentru că politicul subiectiv a împânzit tot.

De la normalul nivel de ministru, la nefirescul nivel "femeie de serviciu" din oarecare instituţie. Şi nu spun în necunoştinţă de cauză. Politizarea "crapă" ţara, de tot! Ce a urmat, aţi văzut cu toţii. Au fost piedici din toate direcţiile, bătăi, gazări, obstrucţionări, inclusiv pentru exercitarea dreptului la vot al multor cetăţeni! Dar tot am câştigat! Şi nu nemeritat!

Mulţumim, tuturor celor care au creditat PLUSvaloarea! Sunt mândră de ei, de cei pe care-i cunosc personal şi pe care i-aş renega instantaneu dacă mi-ar înşela aşteptările. Dar ştiu că nu o vor face. Îi simt. I-am cunoscut personal. Sunt cei mai competenţi pe care i-a dat până acum România.

 USR mai are resurse şi pentru celelalte trei runde şi încă mai mult. Mi-a fost drag să ajut şi încă nu cedez. Sper la o Românie aşa cum şi-ar dori şi tânăra generaţie, nu doar cele de vârsta doua sau a treia, sper ca judeţul Vrancea, din România, să nu mai fie în topul sărăciei, sper la infrastructuri moderne, sper la o calitate a vieţii pe măsura resurselor ţării, sper la o ţară fără corupţi, sper ca întotdeauna la mult bine.

Până nu scăpăm de hoţii tării, speranţele sunt minime, dar măcar să facem ceva. Să nu privim doar de pe margine. Doar cu atitudine activă, discernământ şi speranţă putem schimba ceva. Primul pas a fost făcut. Însă nu e suficient! Trebuie mai mult!

Haideţi să ne implicăm cu toţii, cu puţin sau mai mult, dar măcar să nu ne lăsăm călcaţi în picioare! Trebuie să credem în viitorul nostru, pentru binele celor din urma noastră!